Despre parintii care neglijeaza rolul de educator

 

Pr. Emil-Marian Ember

            Parintii si educatia reprezinta poate cel mai vast domeniu din viata de familie. Aceasta dimensiune de formare a caracterului, de educare a comportamentului copiilor in mediul familial este esentiala pentru viata sociala, comunitara. Criza socio-economica din aceste vremuri accentuata de criza morala au creat contextul perfect pentru ca parintii sa uite adesea de rolul lor de educatori. Ce punem pe masa? Cu ce imbracam copiii? Cum ne platim facturile? Nu mai am timp de voi, copii!!!! Acestea sunt urletele sau preocuparile exclusive parintilor de azi.

            Ne trebuie o casa mai mare... trebuie sa avem o masina mai buna sau sa mai luam o masina, de aceea tata sau mama trebuie sa munceasca mai mult... Sau ca sa fim mai realisti: nu ne mai ajung banii! Suntem pe fundul sacului! Voi, copii, nu ne mai suparati, ca si asa avem suficiente griji, probleme! De fapt, aici este expresia durerii familiale romanesti. Problemele materiale reduc drastic bucuria vietii de familie, fiindca de obicei survin sau insotesc problemele de sanatate.

            Dar familia nu inseamna doar material, doar starea de bine; familia inseamna in primul rand comunitatea fondata pe iubirea conjugala, care rodeste in cotidian daca este hranita. Cand apar copiii, prioritatile se schimba. Iar parintii incep sa alerge care incotro, adesea uitand copiii care stau chiar langa ei, in aceeasi casa. Parintii romani au ales calea exilului, crezand ca daca vor munci in Occident, banii vor fi mai multi, iar bunastarea va fi asigurata, deci isi vor fi indeplinit rolul. Dar cu copiii lor ce s-a intamplat? Au fost abandonati mai mult sau mai putin, in Romania.

Parintii romani au incercat pe orice cale sa faca tot posibilul pentru a le asigura viitorul propriilor copii: o casa, o masina, bani etc. Si copiii lor oare acestea asteptau de la ei?!

Parintii romani s-au refugiat in munca pentru a depasi dificultatile financiare, iar copiii lor i-au inteles oare? Au facut ei tot ce le-a stat in putinta pentru copiii lor?

Parintii romani au renuntat sa mai lupte pentru familie, recurgand la droguri, la violenta de diverse tipuri. Oare aceasta le lipsea copiilor lor?

Sunt afirmatii dramatice, care au meritul de a fi atat o descriere fugara a situatiei familiei romanesti cu problemele ei majore cat si un semnal de alarma pentru societatea noastra, ca lucrurile nu pot sa ramana in aceasta stare!

De ce are nevoie un copil? De iubire parinteasca, de educatie, de hrana, de imbracaminte, de prieteni etc. Dintre acestea primele doua sunt esentiale pentru formarea caracterului uman. Daca parintii limiteaza exprimarea dragostei parintesti la material, cadouri etc., deficitul afectiv al copilului va crea probleme serioase in viitor atat in plan personal cat si relational (egoism, egocentrism, superficialitate etc.)... Daca parintii isi vor delega rolul de educator de acasa televizorului, calculcatorului, rezultatele le vedem din pacate pe la Stirile de la ora 5.

Ce vrem sa lasam copiilor nostri: iubire sau ura; buna intelegere sau violenta, pace sau dependente rusinoase... ? Banii nu sunt primul lucru pe care trebuie sa-l deprinda un copil! Televizorul sau calculatorul nu educa, dimpotriva manipuleaza si deformeaza caracterul copilului!

Copilul are nevoie de parintii lui si este capabil sa le inteleaga absenta pentru un timp determinat daca parintii aleg apoi sa petreaca timp cu el! Aceasta lectie este greu de invatat in practica, dar face diferenta intre a creste un copil si a educa, a forma caracterul unui copil.