Pr. Emil-Marian Ember
Ce
vrea sa insemne aceasta provocare: parinti uituci? Parinti neglijenti?
Nicidecum... Hazardant, ar merita spus ca exista si paradoxul: sotii care uita
sa fie parinti. Acest articol se doreste un semnal de alarma pentru familiile
de azi.
Casatoria
este contractul dintre un barbat si o femeie care creeaza mediul propice pentru
a procrea, creste si educa un copil. Cel mai adesea casatoria are singurul
obiectiv de a avea copii, iar esecul este de neconceput pentru cei doi soti.
Aparitia unui copil asteptat schimba radical pana si atitudinea sotilor unul
fata de celalalt. Dar paternitatea si
maternitatea nu anuleaza casatoria, legatura sotilor, ci o intaresc!
In
luna de miere, sotii au ochi doar unul pentru celalalt. Iar cand apare copilul
nu mai au nici timp unul pentru celalalt. Copilul in sus, copilul in jos...
copilul devine singura motivatie a vietii de familie, unicul subiect de
discutie pentru cei doi soti... numitorul comun singular care ii aduna pe cei
doi soti in sanul familiei.
Intr-adevar,
copilul este important, are nevoie de atentie speciala, dar parintele este mai
intai sot!
Toate
preocuparile parintilor se restrang in jurul copilului care se simte in cele
din urma sufocat si va declansa mai devreme sau mai tarziu explozia (afectiva)
care poate ruina o familie.
Este
cert si putem sa o recunoastem: sotii au nevoie de timp unul cu celalalt, iar
aceasta nevoie nu poate fi anihilata sau redusa la tacere fara consecinte.
Chiar daca exista motive variate si pertinente...
lipsa de comuniune directa intre cei doi soti surpa fundatia familiei si o lasa
prada celui mai firav vanticel pentru a o pune la pamant.
Grijile,
preocuparile pentru viata de familie devin adesea obstacole de netrecut pentru
intimitatea sotilor. Apar frustrarile, nemultumirile, certurile... De ce? Oare
isi pot dori sotii asa ceva?
Ar
putea fi vorba de o falsa problema? Sotii nu uita niciodata sa fie soti unul
pentru celalalt, nici dupa aparitia copiilor?! Violenta domestica ne spune ca
nu! Problemele familiale care zduncina pe fiecare membru, mai mult sau mai
putin, sunt dovada ca nu este vorba de o afirmatie eronata[1]!
Ce
poate sa ajute la remedierea acestei situatii de criza? Timpul, a acorda din
nou timp unul celuilalt, a se redescoperi unul pe celalalt, a-si rezerva timp
pentru celalalt ar fi cateva cai de raspuns. Este greu, este irealizabil in
prima faza, fiindca nu le permite copilul! Gelozia copilului in acest caz ar
trebui tinuta in frau, dar desigur copilul nu trebuie sa devina neglijat!
Bunicii pot fi de un real folos in aceasta situatie; ei pot impartasi din
experienta lor de viata; pot deveni parteneri fideli in cresterea si educarea
copilului.
Parintii
isi iau prea in serios rolul si astfel este posibil sa-si lase deoparte nevoile
conjugale, sa uite ca sunt soti si ca sunt unul pentru celalalt, in primul
rand, si apoi pentru copil. Dar aceasta nu inseamna a abandona copilul!
Sotii
care devin parinti sunt completi si se investesc in familie suta la suta sunt
demni de urmat, sunt temelia oricarei societati si asigura viitorul omenirii.
Nu
este nicidecum vorba de a sugera ca iubirea fata de copil inlocuieste iubirea
dintre soti sau invers! Sunt doua sentimente, trairi distincte, complementare
si care nu se pot substitui una alteia fara repercursiuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu