marți, 23 februarie 2016

Webinar - P.R. pentru cauze civice Fundația pentru o societate deschisă - Participant Psiholog Alin CREȚU

Marți 23.02.2016, între orele 17.00 - 19.00 a avut loc webinarul cu tema PR pentru cauze civice, susținut de către specialistul în comunicare Claudia Iordache.

Webinarele sunt destinate membrilor, angajaților sau voluntarilor ONG-urilor și voluntarilor grupurilor informale, completând training-urile și consultanța pe care Fundația pentru o societate deschisă le oferă în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității ONG-urilor și a grupurilor informale", finanțat prin granturile SEE 2009-2014 și Fondul ONG în România.
Au fost discutate aspecte legate de: mass - media; ce nu poate face PR (să garanteze rezultate 100%, să mintă, să spună jurnaliștilor ce să scrie, să funcționeze în izolare, să creeze ceva din nimic); PR nu înseamnă Relații cu Publicul; PR nu înseamnă publicitate; cine se ocupă de PR într-o organizație (un specialist în comunicare, directorul organizației, specialiștii / experții organizației, toată lumea, agenția de PR); sfaturi despre cum să fii un bun PR; modalități de utilizare a Social media; vectorii de imagine.
În partea finală s-a răspuns la numeroasele întrebări ale audienței.
Psiholog Alin Crețu
Trimite email





Sursa: http://ovidan.ro/?p=articles.details.13021

duminică, 21 februarie 2016

Curs la Mănăstirea Strâmba. Arte plastice. Comunicarea prin imagini - Participant Psiholog Alin CREȚU


În zilele noastre, comunicarea are loc preponderent pe cale vizuală. Fără să vrem, ne-am obișnuit să preluăm informații mai ales de la televizor sau de pe internet.

Imaginea este un mijloc de comunicare rapidă, dar dificilă de realizat tehnic, aparent, la prima vedere. Comunicarea vizuală are regulile ei, cu ajutorul cărora înțelegem un mesaj pe care îl primim sau îl transmitem. Este vorba de o gramatică a limbajului vizual, pe care mulți dintre noi o folosim, fără să o conștientizăm în mod prealabil.
Orice imagine care transmite un mesaj estetic, pentru ca să poată fi „citită" și înțeleasă corect, trebuie să aibă o coerență în exprimarea plastică; o legătură între compoziția plastică și mesajul transmis.
În organizarea Asociaţiei pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis" din Oradea, a vut loc la Mănăstirea Strâmba din județul Sălaj, cursul cu tema: Arte plastice. Comunicarea prin imagini, în perioada 20 - 21.2016.
Acesta a fost inclus în Oferta educaţională a Casei Corpului Didactic Bihor, pe anul şcolar 2015 /2016, fiind adresat tuturor cadrelor didactice şi studenţilor care au dorit să îşi dezvolte abilităţile de transmitere a mesajelor prin intermediul imaginilor şi a artei plastice, al căror număr a fost de 53.
Formatorii, prof. Mircea Boțog (Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor) şi conf. univ. dr. Ramona Novicov (Universitatea din Oradea) au încântat participanții atât cu felul lor personal de relaționare cât și cu bogatele cunoștințe de specialitate, susținute inclusiv prin intermediul prezentărilor în PowerPoint.
Planificarea pe module tematice a fost:
Modul I: Elemente de bază ale limbajului plastic. Analiza pe imagini a elementelor de comunicarea vizuală;
Modul II: Elemente de bază în artele plastice, pe domenii. Organizarea compoziției. Mijloace, tehnici, materiale. 
Modul III: Realizarea unor analize plastice pe baza unui material vizual;
Modul IV: Discuţii, dezbateri, propuneri etc.
La final, starețul mănăstirii, Georgică - Grighentie Oțelea, le-a adresat absolvenţilor un cuvânt de învățătură, după care aceștia au primit o Adeverinţă conţinând 20 de ore de formare.
La întoarcere, grupul s-a oprit la Ciucea pentru a vizita Casa memorială „Octavian Goga".
A fost încă un eveniment de succes marca „TopFormalis"!
 
 
Psiholog Alin Crețu,
vicepreședintele Asociaţiei pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis"
 
 
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Arte plastice. Comunicarea prin imagini. 

Pentru mai multe poze click aici




http://ovidan.ro/?p=articles.details.13017

vineri, 19 februarie 2016

Webinar - Planificare financiară - Participare Psiholog Alin CREȚU

 Fundația pentru o societate deschisă

Joi, 18 februarie 2016, între orele 17.00 - 19.00, Fundația pentru o societate deschisă, prin intermediul Virginiei Porcișanu, a organizat webinar-ul cu tema: Planificare financiară.

Deși conținutul a fost unul arid, determinat de multitudinea cifrelor utilizate, informațiile oferite au fost relevante.
S-a discutat despre: donatorii pentru proiecte (salariile și mașinile care sunt implicate; Ce vor să vadă donatorii de la bugetul unui O.N.G.? Ce vor să vadă evaluatorii unui proiect de buget? Ce vor să vadă finanțatorii caritabili la un buget?); importanța indicatorilor; necesitatea procurării versus închirierii echipamentelor, inclusiv electronice pentru proiect; încadrarea în liniile bugetare; ce descalifică proiectul; modul în care se fac decontările; logica procentului de alocare a cheltuielilor și multe altele.
Importanța webinar-elor este dată de faptul că poți învăța alături de alți doritori din țară sau din străinătate, stând acasă și având la îndemână un calculator, respectiv timp.
 
Psiholog Alin Crețu
 

















Sursa: http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.13003

miercuri, 17 februarie 2016

17.02.2016 - Ziua Sigurantei pe Internet (09.02.2016) la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul - Voluntariat / Psihodramă / Educație non - formală - Psiholog Alin CREȚU

Ziua Siguranței pe Internet a fost marcă la nivel internațional, în acest an, la data de 9 Februarie.

Deoarece a fost vacanță, elevii au beneficiat de aportul informațional al specialiștilor abia după data de 15 februarie.
Societatea Civilă Profesională „Crețu Alin și Crețu Crina" și-a asumat și în acest an promovarea Safer Internet Day, în vederea conștientizării utilizării într-un mod sigur și responsabil a tehnologiei online și a terminalelor aferente (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, televizoare inteligente etc), în special de către copii și adolescenți, aceștia fiind mai vulnerabili, respectiv neavând încă simțul critic suficient dezvoltat.
Miercuri, 17.02.2016 activitatea a debutat la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul", gazdă fiind directorul profesor dr. Dan Matei și profesor consilier școlar Crina Crețu (coordonator asistent al proiectului), elevii clasei a VIII-a B fiind cei care au participat cu entuziasm, alături de dirigintele profesor Carmen Laurențiu și profesor Bianca Bâte.
Consilierul școlar a prezentat invitații și specializările acestora, agenda evenimentului, și importanța temei în context digital.
Doamna ing. Miorița Săteanu (coordonator asistent al proiectului), cetățean de onoare al Municipiului Oradea, a surprins elevii, ca de fiecare dată cu vioiciunea și spiritul ludic, discutând statisticile de ultimă oră referitoare la internet, precum și despre e-mail.
Bogăția informațională a fost constanta oferită de psihologul Alin Crețu. A detaliat, folosind o recuzită și ajutorul elevilor ca actori: modul în care internetul a apărut, datorită necesităților de moment și a proiecțiilor posibile în viitor; faptul că rețeaua a avut atât rădăcini civile cât și militare; hardware-ul și software-ul utilizat; netiquette, adică nevoia de a fi respectuos și în mediul virtual; paralele între mijloacele de comunicație analogice și cele digitale; modul în care funcționa transmiterea informațiilor înainte și după apariția internetului; timpul și viteza cu care este transmis un mesaj; scăderea costurilor pentru producerea hardware-urilor și creșterea celor pentru software, o bună dovadă fiind faptul că, luând ca exemplu avionul, din prima categorie fac parte 20%, iar din cea de a doua 80%, importanța protecției pe care este bine să o solicităm, deoarece majoritatea celor cu care interacționăm, sunt necunoscuți.
La final, feedback-ul oferit echipei a fost pozitiv.
 
Psiholog Alin Crețu,
coordonatorul proiectului „Ziua Siguranței pe Internet"
 
 
 
 
 
 
Sursa: http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.12988





luni, 15 februarie 2016

Webinar: Management de proiect - Participare Psiholog Alin CREȚU

Fundaţia pentru o societate deschisă

Webinar: Management de proiect
Luni, 15.02.2016, între orele 17.00 - 19.00, a avut loc webinar-ul Management de proiect, susținut cu aplomb de către Dana Dumitrescu-Iomer, o prezență deosebit de agreabilă.

Webinarele completează training-urile și consultanța pe care Fundația pentru o societate deschisă le oferă în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității ONG-urilor și a grupurilor informale", finanțat prin granturile S.E.E. 2009-2014 și Fondul O.N.G. în România.
A fost foarte instructiv deoarece informațiile dobândite de către participanți au completat respectiv au nuanțat ceea ce poate a fost trecut de către aceștia pe plan secundar.
Agenda cursului a fost: concepte de bază (Ce este un proiect? Ce este managementul de proiect?); ciclul de viață al unui proiect (concepție, planificare, organizare, implementare, evaluare); constrângeri în proiecte (managementul timpului și al resurselor); comunicarea în proiecte, managementul riscurilor; tehnologia informatică în managementul de proiecte; cum motivăm echipa de proiect?
S-a subliniat că proiectul este o „activitate temporară, nerepetitivă, direcționată către crearea unui produs, serviciu sau rezultat nou, prestabilit și unic în condițiile gestionării unor resurse limitate".
 
Psiholog Alin Crețu,
participant la webinar
 
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Webinar: Management de proiect.


Pentru mai multe poze click aici

Sursa: http://ovidan.ro/?p=articles.details.12981

miercuri, 10 februarie 2016

Webinar - Management organizațional: Cum luăm decizii? - Participare Psiholog Alin CREȚU

Management organizațional: Cum luăm decizii?
Miercuri, 10.02.2016, între orele 17.00 - 19.00, a avut loc online, Webinar -ul cu tema: „Management organizațional - Cum luăm decizii?", realizat de către Centrul Public de Training și Consultanță și susținut de Gabriel Petrescu.

S-a plecat de la întrebarea „Voi cum luați decizii?"
Au fost discutate amănunte legate de Ce este aceea o decizie bună?, dându-se un exemplu din ziarul The Savannah Morning News (1995). S-a dat o definiție a luării deciziilor ca reprezentând procesul de examinare a opțiunilor posibile, compararea lor și alegerea unei direcții de acțiune.
Participanții au fost rugați să spună care este modalitatea lor preferată de luare a deciziilor - rațională, parțial rațională sau intuitivă, în procente care să întrunească adunate 100 %.
Alte aspecte discutate au fost cele legate de: intuiție; factorii care influențează decizia; managerul ca decident; prejudecățile (biases) în procesul de luare a deciziilor; cum putem lua decizii corecte în orice împrejurare; erori în estimarea șanselor; erori în estimarea valorilor.
Din aproape în aproape, au fost risipite misterele, participanții fiind mulțumiți de cele aflate.
 
Psiholog Alin Crețu
participant la webinar
 
 





Sursa: http://ovidan.ro/?p=articles.details.12966

marți, 9 februarie 2016

Safer Internet Day

Azi 09.02.2016, este Ziua Internațională a Siguranței pe Internet.

Astroclubul Meridian Zero Oradea, la Radio Maria. Din Cetatea Oradea, pe calea undelor - Realizatorul emisiunii „Înțelegem ceea ce vedem?”

Luni, 8.02.2016, între orele 13.00 - 14.00, la Radio Maria a avut loc emisiunea „Înțelegem ceea ce vedem?" cu tema: Astroclubul Meridian Zero Oradea.
    Invitata emisiunii a fost președintele clubului doamna profesor de fizică Nicoleta Pazmany. Ascultătorii au benefciat de vastele sale cunoștințe din domeniul astronomiei, istoriei, geografiei și fizicii.
    Înfiinţat după câţiva ani de voluntariat educaţional al celor doi profesori, Nicoleta Pazmany şi regretatul profesor Marin Bica, clubul şi-a început activitatea prin lansarea festivă din sala multifuncţională a cetăţii orădene, loc ales pentru a realiza legătura cu perioada renascentistă caracterizată prin aceleaşi preocupări ştiinţifice.
    Membrii clubului se întâlnesc în fiecare vineri seara, pentru a face observaţii astronomice dacă este cer senin şi pentru a-şi aprofunda cunoştinţele despre Univers. Cele două şcoli (Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" și Școala Gimnazială ,,Dacia") care au pus bazele astroclubului au reuşit să achiziţioneze 3 telescoape: un dobsonian de 200 mm, un Schmidt Cassegrain de 200 mm, şi un Newton de 130 mm. Astroclubul intenţionează pe viitor să atragă cât mai mulţi oameni în fascinanta lume a astronomiei. El încearcă prin acţiuni de tip Astronomy Day, familiarizarea publicului larg cu instrumentele astronomice şi cu obiectele cereşti. Odată cu achiziţionarea unui planetariu de o şcoală aflată în proiect, oraşul nostru va intra în rândurile celor cu planetarium, alături de Bucureşti, Timişoara, Galaţi și altele. Acest lucru va face să crească interesul orădenilor pentru astronomie.
    Prin mutarea clubului în noul sediu din Cetatea Oradea, orașul nostru va intra în circuitul turistic și din acest punct de vedere.
    Astroclubul orădean este afiliat la Asociaţia europeană pentru educaţie prin astronomie şi colaborează cu alte cluburi din ţară: Bucureşti, Arad, Timişoara şi Eforie Nord.
   În partea finală a emisiunii, invitata a enumerat evenimentele astronomice care urmează sa aibă loc în viitorul apropiat.
 
Psiholog Alin Crețu,
realizatorul emisiunii „Înțelegem ceea ce vedem?"
 








Sursa: http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.12953

luni, 8 februarie 2016

Webinar: Trusa de activism. Instrumente de advocacy pentru cetățeni organizați formal sau informal - Participant Psiholog Alin CREȚU

Vineri, 5.02.2016 între orele 17.00 - 19.00 a avut loc webinarul Trusa de activism - instrumente de advocacy pentru cetățeni organizați formal sau informal.

Acesta a fost coordonat în comun de către Fundația pentru o Societate Deschisă și Centrul Public de Training și Consultanță, fiind susținut de Claudia Iordache și Leni Tase.
Advocacy (conform www.dexX.ro) este un proces organizat şi sistematic de influenţare a deciziilor - de exemplu, politicile publice în diverse domenii - care afectează direct viața oamenilor.
Tema a fost extrem de interesantă, participanții învățând cum să beneficieze eficient de elementele „trusei", pentru a-și atinge obiectivele. Dintre acestea, au fost punctate: lobby-ul (care presupune încurajarea adoptării unei legi sau politici noi sau modificarea unora deja existente, fie ele la nivel local național sau internațional); modalități de analiză a deciziei; elemente de legislație; ce înseamnă să fii activist social; strategii de atingere a obiectivelor; relațiile cu presa; modalități de comunicare a mesajelor; diferența dintre agendele publice și cele private; procesul decizional; ce întrebări să fie utilizate; strategii; de ce eșuează coalițiile.
A fost extrem de reconfortant să aud informații proaspete și complete despre un subiect veșnic la zi.
Doritorii au primit online, răspunsuri la întrebările pe care le-au avut.
 
Psiholog Alin Crețu
 
 
 



Sursa: http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.12943
 



joi, 4 februarie 2016

Al treilea spațiu al cetățeniei active, În Cuibul Democrației - Voluntariat Psiholog Alin CRETU

Joi, 4 februarie 2016, la Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai" din Oradea a fost inaugurat Cuibul Democrației, un spațiu deschis, care face parte integrantă din bibliotecă.

Spațiul a fost amenajat de către voluntarii orădeni, la care și-a adus contribuția și Mara Vida în calitate de arhitect.
La evenimentul care a început cu o conferință, d-na director Ligia Mirișan a prezentat detalii legate de ideea înființării acestei noi forme de comunicare, într-o zonă non-formală.
A urmat o masă rotundă cu tema: Rolul organizațiilor neguvernamentale în dezvoltarea orașului nostru, la care au fost prezenți reprezentanții O.N.G. -urilor, politicieni, reprezentanții unor instituții, angajații bibliotecii și cetățeni care au dorit să afle detalii despre viitoarele activități care urmează a se desfășura în această incintă.
Dezbaterile au fost eficiente, fiecare participant promovându-și opinia, dar fiind de acord și cu faptul că există elemente comune, care pot constitui puncte de plecare pentru viitoarele proiecte.
De acum înainte sunt așteptați toți cetățenii care doresc să se implice în viața comunității, în mod activ, pentru a-și pune în comun resursele și pentru a se cunoaște mai bine.
Spațiul poate fi utilizat pe baza unei programări care se face la secretariatul bibliotecii.
 
Psiholog Alin Crețu,
voluntar în cadrul proiectului
 
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Al treilea spațiu al cetățeniei active.
Pentru mai multe poze click aici

Sursa: http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.12935

miercuri, 3 februarie 2016

Utilizarea formularelor de colectare date online (Google Forms) pentru procesul de învăţământ - Participare Psiholog Alin CREȚU

Miercuri și joi, la „Traian Vuia”,


Miercuri, 03.02.2016, a avut loc cursul cu tema: „Utilizarea formularelor de colectare date online (Google Forms) pentru procesul de învăţământ", susținut de formatorul conf. univ. dr. Dorin Coita de la Universitatea din Oradea, la Colegiul Tehnic „Traian Vuia", în laboratorul de informatică.

Cursul a fost organizat de către Asociaţia pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis" din Oradea.
Joi, 4.02.2016, vor participa la curs profesorii de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia".
Formularele de colectare de date online reprezintă instrumente utile pentru cadrele didactice, personalul administrativ şi managerial al unităţilor de învăţământ care trebuie să colecteze date de la mai multe persoane. În plus, datele colectate pot fi distribuite şi accesate de mai multe persoane interesate care au acces a Internet de pe dispozitive cum ar fi calculatoare, tablete şi telefoane smartphone. Diriginţii pot colecta date despre elevi de la elevii înşişi, părinţi, alţi profesori sau persoane care interacţionează cu elevii şi le pot utiliza pentru o mai bună cunoaştere a acestora şi o îmbunătăţire semnificativă a managementului clasei de elevi. Şefii de colective pot colecta date de la cadrele didactice din colectiv, fără a mai fi necesare întâlniri fizice. Per ansamblu, utilizarea formularelor de colectare date online sporeşte foarte mult viteza şi acurateţea cu care se colectează şî distribuie date şi informaţii pentru procesul de învăţământ.
Curriculum-ul programului
1.Aplicaţiile Google pentru procesul de învăţământ - descriere generală a Google Apps. Realizarea de conturi pe aceste aplicaţii. Interconectarea dispozitivelor multiple pentru utilizarea lor. Avantaje şi pericole ale folosirii lor defectuoase.
2.Tipurile de fişiere, date şi informaţii din Google Drive. Formularele online, prezentare generală, importanţă, utilitate, posibilităţi de utilizare, resurse privind utilizarea lor.
3.Crearea formularelor Google. Elementele de conţinut ale formularelor. Tipuri de întrebări. Formularea întrebărilor şi a textelor de ajutor. Utilizarea întrebărilor filtru, a paragrafelor şi a paginilor.
4.Interactivitatea fomularelor. Stil, formă, aspect, textele de ajutor, de răspuns şi alte elemente de interactivitate.
5.Colectarea răspunsurilor, partajarea şi distribuirea conţinuturilor fişierelor de răspuns. Posibilităţi de analiză a datelor şi informaţiilor colectate.
6.Posibilităţi de dezvoltare a procesului de învăţământ prin utilizarea formularelor de colectare date online.
Competenţe vizate
1.Utilizarea Google Forms.
2.Realizarea unor formulare de colectare de informaţii de la elevi.
3.Realizarea unor colecţii de resurse educaţionale.
4.Dobândirea capacităţii de a colecta, partaja şi transmite date şi informaţii pentru procesul de învăţământ.
5.Constituirea unor formulare tip de colacter a informaţiilor pentru procesul de învăţământ.
Numărul mare al participanților (70 de profesori din învățământul de toate gradele) a dovedit interesul deosebit pe care îl manifestă față de problematica instrumentelor on-line și a utilității lor în educație. 
 
Psiholog Alin Crețu
vicepreședintele Asociației pentru Educație și formare „TopFormalis"
 
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Utilizarea formularelor de colectare date online (Google Forms) pentru procesul de învăţământ.
Pentru mai multe poze click aici

Sursa: http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.12928