sâmbătă, 21 septembrie 2019

TopFormalis la Let s do it Romania, 2019. Sâmbătă, la curățenie generală, la Hidișelu de Sus - Participant Psiholog Alin CREȚU


Asociaţia pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis" din Oradea, în parteneriat cu Asociaţia Comunitară „7 dealuri" Hidişelu de Sus a organizat, sâmbătă, 21 septembrie 2019, în localitatea Hidişelu de Sus, acţiunea de ecologizare sub genericul Let's do it Romania 2019.

La acest eveniment au participat membri ai asociației din Oradea, cadre didactice, elevi, studenţi, alte categorii de persoane interesate în crearea unui mediu cât mai curat, atât din punct de vedere ecologic, cât şi social, din localitatea de destinație.
 
Pentru a participa la acţiunea de ecologizare au fost asigurate: mânuşi, saci menajeri, sape, lopeţi, greble etc.
Zona ecologizată a fost stabilită de organizatorii locali, de-a lungul drumului care duce spre Beiuș, respectiv pe străzile comunei.
 
Cele mai multe deșeuri au fost mucurile de țigări și flacoanele. Acestea, la sfârșitul acțiunii, au fost încărcate în camion și duse la groapa de gunoi. Localitatea a rămas în urma voluntarilor mai curată.
Toți participanții au servit apoi o masă în comun.
 
A fost un nou eveniment marca TopFormalis, după cum ține să sublinieze psiholog Alin Crețu. 
 
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Sâmbătă, la curățenie generală, la Hidișelu de Sus.


Pentru mai multe poze click aici








Sursa:  https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.18172


Gallery | Sâmbătă, la curățenie generală, la Hidișelu de Sus


Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=gallery.6.6408.view




Acțiune de ecologizare „Let's do it Romania” - Participant Psiholog Alin CREȚU

Sâmbătă, 21 septembrie 2019, începând cu ora 10:00 din curtea Școlii Gimnaziale din Hidișelu de Sus a început acțiunea de ecologizare prin care Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a sprijit Programul Național „Let's do it România”. 

După terminarea activității, gazdele au pregătit o locație pentru picnic. 

Toată lumea - elevi și profesori - s-a simțit foarte utilă la această activitate.

Vă mulțumim pentru participare și implicare!

miercuri, 18 septembrie 2019

Activitatea extracurriculară - 65 de ani cu TAROM - Coordonator Psiholog Alin CREȚU

Activitatea extracurriculară 65 de ani cu TAROM, coordonată de psihologul Alin Crețu, i-a încântat pe elevii C.S.E.I. Nr. 1, Tileagd, structură a C.S.E.I. „Orizont".
Motivele au fost multe: le-a fost prezentat un material în Prezi, despre evoluția companiei de transport de-a lungul celor 65 de ani de când există. Fiind foarte atenți, au răspuns cu entuziasm întrebărilor care li s-au adresat; au văzut și apoi au dat din mână în mână, materialele promoționale expuse, imprimate cu logo-ul companiei - o rândunică care zboară, stilizată: bilete de avion, reviste din aeroport, tichete pentru bagaje, pungi pentru rău de avion, protecții pentru tetiere și multe altele; le-a fost explicat cum decurge rezervarea biletelor, cumpărarea acestora, prezentarea la aerogară, îmbarcarea, zborul, debarcarea și ieșirea din aerogara destinație. 
 
S-a coborât apoi în curtea școlii, unde era desenat un avion, cu cretă, pe terenul de sport, pentru a realiza un Flash - mob. La semnalul coordonatorului, toți participanții - elevii și profesori - au „urcat" în avion. Pentru că le-a plăcut, s-a repetat încă de două ori.
 
La final, toată lumea a revenit în clase, unde sub coordonarea profesorilor elevii, având ca tematică avioanele, au desenat, au făcut colaje, au modelat din plastilină, au turnat gips în mulaje și altele.
 
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. Cu un trecut ce se întinde pe mai mult de o jumătate de secol, istoria Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române începe odată cu dezvoltarea industriei aeronautice, un domeniu în care România - prin Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă - s-a remarcat pe plan internaţional.
 
Compania TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din 1993 este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA), iar din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, eveniment istoric ce marchează intrarea companiei naţionale într-o nouă epocă a existenţei sale. 
 
Psiholog Alin Crețu







Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.18163

TAROM - 65 de motive de sărbătoare!


marți, 17 septembrie 2019

Adunarea Generală a Asociației pentru Educație și Formare „TopFormalis” - Participant Psiholog Alin CREȚU, Vicepreședintele asociației

Pentru creşterea calităţii actului educaţional şi a serviciilor oferite în domeniu
Asociaţia pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis" din Oradea s-a înfiinţat în octombrie 2013, având ca misiune creşterea calităţii actului educaţional şi a serviciilor oferite în domeniu. 


 
Principalele obiective ale Asociaţiei sunt: creşterea nivelului de pregătire şcolară şi profesională a elevilor şi studenţilor; dezvoltarea competenţelor ştiinţifice, metodice şi psihopedagogice ale cadrelor didactice care predau în învăţământul preuniversitar şi superior; sprijinirea agenţilor educaţionali (elevi, părinţi, profesori) aflaţi în situaţii de criză educaţională; promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii, inclusiv prin intermediul mediilor neconvenţionale (e-learning, m-learning ş.a.), dezvoltarea managementului educaţional; dezvoltarea unei comunităţi academice bazate pe valorile educaţiei non-formale; implementarea unor activităţi de cercetare în domeniul educaţiei; conceperea şi managementul unor proiecte în domeniul educaţiei.
 
Marți, 17 septembrie 2019, de la ora 16, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai" din Oradea, în sala nr. 8 - „Cuibul Democrației”, a avut loc Adunarea Generală a Asociației pentru Educație și Formare „TopFormalis”.
 
După cum se știe, acesta este cel mai important O.N.G. furnizor de cursuri pentru profesori, din județul Bihor.
 
Ordinea de zi a fost următoarea: analiza și aprobarea Raportului de activitate aferent anului 2018 / 2019; analiza și aprobarea Raportului financiar aferent anului 2018 / 2019; primirea de noi membri în cadrul organizației și analiza situației celor înscriși anterior; analiza și aprobarea Planului de acțiune aferent anului 2019 / 2020; Diverse.
Au fost amintite și activitățile care urmează a fi desfășurate în cadrul proiectelor Asociației - „Clubul Prietenilor TopFormalis” și „Școala altfel - campionii”, ediția a VII-a. S-a propus ca prioritate în moderarea workshop -urilor să aibă colegii care încă nu au mai condus acest tip de activități sau pentru care, în școlile lor, acest lucru este mai dificil.
 
Am avut un nou eveniment marca TopFormalis, după cum afirmă psiholog Alin Crețu.









https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.18161

Adunarea generală (17.09.2019) a Asociației pentru Educatie și Formare „TopFormalis" din Oradea - Participant vicepreședintele Psiholog Alin CREȚU

Marti, 17 septembrie 2019, între orele 16:00 - 19:00 la Biblioteca Judeteana „Gheorghe Sincai” din Oradea a avut loc Adunarea generala 2019 a Asociatiei pentru Educatie si Formare „TopFormalis” din Oradea. 
Au fost discutate și aprobate propunerile de persoane care sa coordoneze cele doua proiecte ale Asociatiei - Clubul Prietenilor TopFormalis si Scoala altfel - campionii, editia a VII-a, precum și woprkshop-uri in cadrul primului proiect mentionat. 
Prioritate au avut acei colegi care inca nu au mai condus / moderat sau care in scolile lor pot face acest lucru mai dificil. 
S-au luat și următoarele hotărâri:
1. Implicarea Asociației TopFormalis în acțiunea Let's do It România 2019 la Hidișelu de Sus.
2. Organizarea workshop-ului cu tema „Cafeneaua MERITO - model de buna practica in implementarea educatiei non-formale” in 30 noiembrie la Abrud si sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei la Alba Iulia in 1 decembrie 2019.
3. Organizarea primei editii a Tombolei TopFormalis in 17 decembrie.
4. Organizarea unei Tabere de voluntariat pentru profesori intr-o manastire in iulie 2020 - ajutor la bucatarie, gradinarit, administrare, activitati cu copiii din zona etc.

A fost încă un eveniment marca TopFormalis!

luni, 16 septembrie 2019

Proiectul: „Ceata lui Pițigoi” - Ediția a XIII a - Coordonator Cetățean de Onoare al Municipiului Oradea Ing. Miorița SĂTEANU


PROIECT: „CEATA LUI PITIGOI”
Nr 78 / 11 septembrie 2019

                                            COMUNICAT DE PRESA

          In vacanţa de vară a anului 2019, organizatorii proeictului “CEATA LUI PITIGOI “in colaborare cu unităţile de invătământ din zona Rogerius au organizat pentru elevii, Tabăra de vară, în care sub îndrumarea si coordonarea profesorilor si voluntarilor au  desfăşurat activităţi ocupaţionale si creative dosebit de benefice pentru elevii                                              
           Proiectul “CEATA LUI PITIGOI”  este in al treispezecelea  an de implementarea si consideram ca rezultatele scontate si aprecierile copiilor, a părinţilor si a cadrelor didactice implicate, justifică neccestitatea si oportunitatea continuării acestui proiect si in anul scolar  2019 / 2020, in fiecare Sâmbăta de la orele 10.00-13,00 la sala mica din Orăşelul Copiilor
Intentia organizarii taberei a fost ca acesti copii si elevii să fie implicaţi in activităţi ocupaţionale, cultural –artistice, sportive   şi educaţionale
           Participarea elevilor in tabară si toate activităţile sunt derulate GRATUIT, iar cadrele didactice si coordonatorii de proiect sau oferit voluntar să desfăşoare activităţi in tabară sub indrumarea directoarei de tabără prof ECETERINA GRECU şi a coordonatorului de proiect Miorita Sateanu
 Invităm copii si  elevii participanţi din perioadele anterioare  precum si copii si elevii dornici să  constate varietatea diversivitatea activităţilor creative artisitce , ducative si sportive care se vor dsfăşura   in fiecare Sâmbăta de la orele 10.00-13,00 la sala mica din Orăşelul Copiilor cu incepere din data de 21 Septembrie 2019

Copii si elevi vă aşteptăm SÂMBĂTĂ 21 Septembrie 2019  orele 10,00 la Orăselul Copiilor să intraţi  în CEATA LUI PIŢIGOI

 
 DIRECTOR TABARA                          MAMA PIŢIGOILOR
prof ECATERINA GRECU            coordonator de proiect
      MIORIŢA SĂTEANU
 

               

miercuri, 11 septembrie 2019

Cel mai mare studiu realizat pe ADN-ul uman: Nu există o „genă gay”. Orientarea sexuală, determinată de mulți factori non-genetici





Atracţia unei persoane faţă de femei sau faţă de bărbaţi nu este o chestiune ce poate fi definită de o singură genă, ci de multiple regiuni ale genomului şi, ca orice caracteristică umană complexă, de numeroşi factori non-genetici, informează Agerpres.

Aceasta este concluzia unei analize realizate pe 500.000 de profiluri ADN de un grup de cercetători din Europa şi Statele Unite, ale căror concluzii, publicate joi în prestigioasa revistă Science, infirmă definitiv o ipoteză apărută în anii 1990, conform căreia ar exista o „genă gay” ce ar fi la fel de previzibilă ca aceea care influenţează culoarea ochilor.
„Este de facto imposibil să prezici orientarea sexuală a unei persoane după genomul ei”, a declarat Ben Neale, membru al Institutului Broad, asociat cu Universitatea Harvard şi Massachusetts Institute of Technology (MIT), una dintre numeroasele instituţii din care provin autorii studiului.
Orientarea sexuală are într-adevăr o componentă genetică, spun cercetătorii, confirmând studii precedente de mai mică amploare, realizate în special pe gemeni. Însă această componentă depinde de o mulţime de gene. „Nu există o genă gay unică, ci numeroase mici efecte genetice repartizate în genom”, a explicat Ben Neale.
Acestor lucruri li se adaugă un factor esenţial: mediul în care o persoană creşte şi trăieşte.
Pentru a explica mai bine concluziile cercetării, oamenii de ştiinţă au făcut comparaţii cu înălţimea oamenilor: efectul genetic este indiscutabil, deoarece înălţimea unei persoane este legată de aceea a părinţilor ei. Însă genetica nu explică totul: alimentaţia din timpul copilăriei are la rândul ei un impact puternic asupra înălţimii. Aceste detalii sunt denumite de oamenii de ştiinţă „factori de mediu”.
La fel, pentru riscul cardiac: genele creează predispoziţii, însă stilul de viaţă şi alimentaţia au un rol încă şi mai mare.

 

Influenţă limitată

Noua analiză statistică a permis descoperirea a cinci poziţionări precise pe cromozomii umani, denumite "locus", ce par a fi categoric asociate cu orientarea sexuală, deşi fiecare dintre ele are doar o influenţă „foarte mică”.
Din punct de vedere biologic, dacă un marker este asociat cu căderea părului, atunci acest fapt sugerează o legătură a markerului în cauză cu regularizarea hormonilor sexuali.
În mod asemănător, există sute sau mii de alţi markeri, pe care viitoare analize ce vor fi realizate pe bănci mai mari de ADN vor putea să îi descopere într-o bună zi.
„Este un comportament complex, în care genetica joacă un rol, dar probabil într-o manieră minoritară. Efectul factorilor de mediu există, dar nu am reuşit să îl măsurăm cu exactitate”, a adăugat Fah Sathirapongsasuti, cercetător care publică articole pe 23andme.com, un site dedicat testelor ADN, şi care a contribuit la realizarea noului studiu furnizând profilurile genetice ale clienţilor (voluntari).
Partea principală a analizei a fost realizată pe bărbaţi şi femei incluşi în banca britanică UK Biobank, în majoritate de origine europeană, care au răspuns la întrebarea: „Aţi avut deja o relaţie sexuală cu o persoană de acelaşi sex?”.

 

Cum anunți un astfel de studiu?

Autorii sunt conştienţi că acesta este un subiect delicat, iar cei doi cercetători menţionaţi au reamintit, într-o conferinţă telefonică purtată marţi cu mai mulţi jurnalişti, că sunt ei înşişi gay.
Dorind să evite orice interpretare eronată, ei au mers până într-acolo încât au consultat asociaţii LGBT în privinţa modului în care ar trebui să comunice rezultatele studiului, pe care le-au rezumat pe un site special - geneticsexbehavior.info.
Asociaţia americană GLAAD a salutat acest studiu ce a confirmat că „a fi gay sau lesbiană este o parte naturală a vieţii umane”.

 

Gena Xq28 - ipoteză respinsă

În debutul geneticii moderne ultraperformante, în anul 1993, autorii unui studiu realizat pe 40 de familii au crezut că au identificat o legătură unică, gena Xq28, ce ar defini orientarea sexuală. Noua analiză a respinsă însă acel model simplist.
O cifră produsă de acest studiu este susceptibilă să creeze confuzie. Cercetătorii estimează că "între 8 şi 25%" din diferenţele de orientare sexuală din populaţia testată se datorează variaţiilor genetice.
Însă această cifră este un concept statistic ce vizează o populaţie şi nu înseamnă că 25% din orientarea unei persoane depinde de genele sale.
Un alt rezultat pune sub semnul întrebării ideea că orientarea sexuală ar fi un continuum, potrivit Scării Kinsey, după numele biologului american care a definit-o în 1948: de la 100% homosexual la 100% heterosexual, trecând prin bisexual.
„Presupunerea conform căreia cu cât eşti mai atras de cineva de acelaşi sex, cu atât eşti mai puţin atras de celălalt sex este o simplificare excesivă”, afirmă cercetătorii, după ce au comparat markerii genetici ce influenţează numărul partenerilor de acelaşi sex.

Editor web: George Costiță


Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/cel-mai-mare-studiu-realizat-vreodata-pe-adn-ul-uman-nu-exista-o-gena-gay-1180599

luni, 9 septembrie 2019

Bihoreni cu care ne mândrim: MIORIŢA SĂTEANU









Născută la data de 14 octombrie 1936
Studii: Liceul Sanitar Oradea
Facultatea: Universitatea din Craiova, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare
Preşedintele Uniunii Femeilor Bihor Oradea de la înfiinţare –  în anul 1993,  până în anul  2013
Preşedinte onorific al Uniunii Femeilor Bihor Oradea din anul 2014
Membru în Intrenational Federation of Settelments – continent Europa din anul 1993
Membru în Parlamntul Seniorilor prin proiectul „Cetăţeni activi la puterea a treia” din anul 2016

Care este secretul acestei energii debordante şi la 80 de ani?
Această energie se acumulează pe parcursul anilor şi se păstrează prin educaţia unei vieţi cumpătate, cu reguli destul de stricte şi imprimate din perioada activităţii sportive: trezirea la ora 6.00, mersul pe jos dimineaţa, în pas sportiv, participarea la liturghia de dimineaţă şi un mic dejun foarte bogat în „răbdare”, pentru că uneori nu am timp să-l servesc.

Cine este de fapt Mioriţa Săteanu?
Un om obişnuit, vesel şi optimist şi iubitor a tot ceea ce îmi oferă natura, arta şi în special poezia şi care se împrospătează cu partituri muzicale clasice ale lui L.V. Beethoven, F.Liszt, Chopin, W. A.Mozart, P.I. Ceaikovski şi mulţi alţii.

Care a fost parcursul dvs. profesional?
Am absolvit Liceul Sanitar Oradea ca felcer medical. Am început activitatea în comuna Sag, judeţul Arad, apoi am fost transferată la Dispensarul CFR din Oradea. În anul 1950 s-a înfiinţat primul Centrul de transfuzii. Am fost selectate mai multe cadre medicale din unităţile sanitare ale judeţului Bihor pentru un curs de instruire în acest domeniu. La terminarea cursului am obţinut un post la Cabinetul de transfuzii al Spitalului de Ginecologie şi Obstetrică din Oradea, unde am lucrat singură până în anul 1954. În perioada 1954 până în anul 1958, ca sportiv de elită, nu puteam îndeplini obligaţiile de serviciu care necesitau o mare răspundere pentru menţinerea vieţii femeilor gravide, lăuze sau după intervenţii chirurgicale.

De unde pasiunea pentru scrimă?
Este o poveste, pot să o denumesc poveste,  pentru că: în curtea blocului în care locuiam ne adunam pentru diferite jocuri de abilităţi sportive sau jocuri colective cca 15 copii cam de aceiaşi vârsta. În acest bloc, locuia tatăl antrenorului federal de scrimă al Ungariei. Într-o vizita în Oradea, ne-a văzut şi ne-a invitat în sala de scrimă, unora ne-a plăcut, altora nu. M-a fascinat poziţia „în gardă” a sportivului pe planşă, agilitatea şi reflexele instantanee care urmăreau atacurile bine construite şi „parada ripostă” care se terminau cu un ”tuş” foarte important în determinarea scorului clasamentului final dictat de juriul principal al concursului.
Un spot fascinant mereu viu şi atrăgător prin variantele de atac şi prada-ripostă şi mai ales prin modul în care îţi studiezi adversarul în ochii căruia vezi şi simţi emoţia sau eşecul inferiorităţii sau supremaţia talentului.

Care au fost cele mai importante premii obţinute?
Foarte multe concursuri câştigate la categoria de tineret, pentru care am participat în lotul de tineret de la Campionatul Mondial de Tineret din Varşovia –Polonia în anul 1954, când echipa României s-a clasat în turneul final doar pe locul 8; locul trei şi medalia de bronz la Campionatele Naţionale de Scrimă din anul 1960; participare în echipa României de scrimă în diferite campionate internaţionale în ţară şi peste hotare; componentă a lotului olimpic de scrimă pentru Olimpida de la Roma.

Care au fost marile constrângeri ale regimulului comunist?
Tata a fost deţinut politic pentru o scurtă perioadă de timp datorită susţineii P.N.L prin convingerile dumnealui liberale şi mai ales pentru că a fost un foarte bun prieten cu membri marcanţi, conducătorii acestei formaţiuni politice pe plan regional şi cu şeful Poliţiei din Oradea. Nu au avut motive temeinice pentru a prelungii detenţia, dar ca să ne sperie, să ne persecute, în cursul mai multor nopţi soseau să percheziţioneze locuinţa, să scotocească în toate colţurile, dulapurile, sertarele, în bibiliotecă între cărţi, în pian şi chiar şi în gheozdanele noastre şcolare. Datorită acestei situaţii nu am putut să mă înscriu la nicio facultate, cu toate că doream să devin medic. Am avut totuşi o şansă, fiind sportiv de performanţă, şansa mi-a fost oferită de preşedintele Federaţiei Naţionale de Scrimă din cadrul Ministerului Sportului, domnul Meşter Ivan, care a avut inspiraţia să ceară „clemenţă” de la preşedintele Comitetului Judeţean al P.C.R. pentru a avea aprobarea de înscriere la o facultate. Am primit această recomandare, dar surpriza  din acest document a schimbat total aspiraţiie, dorinţele şi sensul vieţii mele. Condiţia a fost să mă înscriu la Universitatea din Craiova, înfiinţată cu doi ani înaite şi care  avea numai facultăţi cu profil tehnic! Şi a doua condiţie a fost să ajut un absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport să înfiinţeze o secţie de scrimă în Craiova. Am intrat la facultate în anul 1958, am ajutat la înfiinţarea secţiei de scrimă, unde făceam antrenamente zilnice şi am concurat la toate competiţiile naţionale şi internaţioanale sub culorile Clubului Universitar din Craiova. Viziunea foarte inspirată şi eficientă a conducerii Universităţii a fost de atragere a unui lot de sportivi din diferite ramuri sportive pentru dezvoltarea mişcării sportive din această zonă. Atunci s-a înfiinţat secţia de fotbal Universitatea Craiova, secţia de baschet şi volei, secţii care au oferit sportivi de mare performanţă pentru elita sportului naţional.

Cum supravieţuiai din punct de vedere cultural înainte de 89?
Nu prea aveam timp să particip sau, mai bine zis, să trăiesc o viaţă culturală conform dorinţelor şi aspiraţiilor mele. Aceasta pentru că serviciul şi munca profesională îmi solicita răspundere foarte mare şi mai ales atenţia comportamentului meu ca fiind apolitică într-o mare masă de membri convinşi şi practicanţi ai ideiilor P.C.R.

Care a fost cea mai mare frustrare resimţită în perioada comunistă?
Am avut foarte multe obstacole în avansarea mea pe plan profesional pentru că nu am fost U.T.C şi nici membră a P.C.R.. Am suferit datorită faptului că nu am putut să-mi pratic credinţa, decât pe ascuns, sau cu frică mergeam la Biserică. De fapt, nici Biserica Greco – Catolică, a cultului meu, nu mai era. Zăcea în temniţă şi Preasfinţitul Episcop Ioan Suciu, martirul convingerilor Sale puternice de jurământ în  credinţă.

Cum s-a adaptat poporul român la democraţie?
Este o întrabare dificilă. Nu am înţeles şi nici nu practicăm o adevărată democraţie. Am preluat doar atitudinea de a fi liberi, de a putea face orice, de a uita de respectul între oameni, am uitat de obligaţia de  a munci cinstit şi corect. Educaţia nu s-a impus ca o necesitate în dezvoltarea culturală a generaţiilor tinere, regulamente permisive au scos la iveală multe derapaje în privinţa sensului vieţii tinerilor.

De ce aţi resimţit să vă implicaţi activ în viaţa socială orădeană?
Dorinţa de a ajuta, de a cunoaşte şi a interveni pentru rezolvarea problemelor oamenilor a fost, în tinereţe, ţinta şi drumul pe care l-am visat şi dorit.
Apropierea de oameni prin munca profesională desfăşurată în mijlocul comunităţilor, ale căror probleme le împărtăşam m-a condus la concluzia că pot şi trebuie să mă implic şi să fac ceva în folosul oamenilor într-un domeniu asemănător medicinii. Aşa mi-am regăsit calea, drumul vieţii şi am pus în practică aspiraţiile visate din tinereţe. După pensionare, fostele mele colege de la Liceul Sanitar din Oradea erau şi ele tot pensionare. După mai multe întâlniri cu dânsele am constatat că sunt un „tezaur” de dăruire şi de un înalt grad de profesionalism şi un adevărat apărător al sănătăţii, al protecţiei sociale şi al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă al persoanelor vârstnice. Am format un grup de lucru cu care am pornit la identificarea problemelor persoanelor din cadrul fiecărui Dispensare medical, pe care le-am raportat Direcţiei Judeţene de Sănătate. Reuşita şi succesul acestei evaluări ne-a încurajat şi ne-a îndemnat la alte acţiuni în domeniul social, cultural şi civic moral. Am înfiinţat Uniunea Femeilor Bihor Oradea (UFBO) în anul 1996 ca un O.N.G. puternic şi prin care, an de an, a câştigat încrederea cetăţenilor, al O.N.G.-urilor din judeţ şi al instituţiilor şi al autorităţilor locale. UFBO este afiliată din anul 1996 la Federaţia Internaţională a Comunităţilor, de asemenea este  membră în Centrul Internaţional al Femeii din Stockholm – Suedia din 1998.

Ce lipseşte actualei societăţi româneşti?
În primul rând îi lipseşte coeziunea în constatarea problemelor sociale cu care se confruntă societate, nivelul scăzut al pretenţiilor educative  şi  culturale. Societatea nu are forţa şi nici recunoaşterea generală – unanimă a greşelilor în care îşi desfăşoară viaţa şi nu caută modalităţi de corectare sau îmbunătăţire a domeniilor care dirijează sau legiferează drepturile omului.

Ce contează în viaţă?
A contat corectitudinea, profesionalismul şi creerea credibilităţii şi câştigarea încrederii partenerilor cu care lucrez pentru fericirea aproapelui.

Ce vă face fericită?
Sănătatea membrilor familie mele, bucuria cu care se afirmă în viaţa profesională. Atenţia şi grija pe care o primesc de la membrii familie – copii, ginere, noră, nepoţi, nepoate. Pe plan social, mă face fericită faptul că „dăruiesc ajutor, pentru numai un zâmbet de mulţumire”. Mulţumire pe care o citesc în ochii care strălucesc de fericire pentru vizita sau ajutorul acordat sau problema încredinţată, pe care am reuşit să o elucidez.

CRISTINA LIANA PUŞCAŞ


Sursa: http://zidezi.ro/bihoreni-cu-care-ne-mandrim/miorita-sateanu.html

luni, 2 septembrie 2019

S-a terminat vacanța A început școala - Participant Psiholog Alin CREȚU

Odată cu terminarea vacanței, școlarii s-au întors la ocupația lor de bază, cea de elevi, asemeni unor fluvii care se îndreaptă spre mare.

Bucuriile adunate pe timpul verii erau gata de a fi împărtășite cu ceilalți colegi. Amintirile au început să treacă de la un copil spre altul, bucurându-se cu toții de ele.
Părinții au fost alături de băieții și fetele lor la festivitatea de început a noului an școlar, la C.S.E.I. Nr. 1, structura C.S.E.I. Nr. 1, Tileagd,  unde erau așteptați de profesori și domnișoara director dr. Angela Marușca, respectiv doamna director adjunct Sanda Turcuș. 
 
Luând cuvântul, domnișoara director dr. Angela Marușca a spus, printre altele: 
 
„Festivitatea de deschidere a noului an şcolar este un prilej de sărbătoare pentru noi toţi: elevi, profesori, distinşi invitaţi şi părinţi... Cred că emoţiile cele mai mari le au bobocii din clasele pregătitoare şi clasa I, care azi pentru prima dată în viaţă trec pragul şcolii. Aceleaşi emoţii cred că le trăiesc şi părinţii lor, dar şi învăţătoarele care în acest an îi vor îndruma pe bobocei. Emoţii cred că au şi elevii mai mari, cei care azi trec în clasa a V-a... Cred că ne vom bucura de o deplină conlucrare, că ne vom sprijini unii pe alţii şi ne vom folosi creativ toate resursele, pentru ca în ceasul măsurării rezultatelor, o bucurie meritată şi o mândrie justificată să ne dea tuturor dreptul de a spune: „Am reuşit doar împreună!"
 
A fost citit apoi mesajul inspectorului şcolar general, prof. Alin-Florin Novac-Iuhas, din care spicuim: 
 
„Stimaţi colegi, dragi părinţi şi elevi,
În luna septembrie, porţile şcolilor se deschid larg şi vă invită să păşiţi într-un spaţiu mirific, de poveste, în care personajele principale, ajutate de eroi cu puteri supranaturale, parcurg drumul lung al desăvârşirii, al împlinirii. Povestea despre care vă vorbesc se numeşte Educaţie, iar voi, dragi elevi, sunteţi personajele principale. Ajutoarele cu puteri miraculoase sunt profesorii şi părinţii voştri care vă sunt mereu alături, iar atunci când apar pericole reale sau imaginare, vă susţin pentru a putea continua drumul, îndemnându-vă să nu renunţaţi, chiar dacă, uneori, aveţi impresia că traseul devenirii umane devine labirintic.
Atunci când veţi simţi că drumul e prea greu, gândiţi-vă la colegii voştri care în anul şcolar trecut au obţinut note mari la examenele naţionale, premii la olimpiade şi concursuri. Cu siguranţă, au existat momente în care şi ei au simţit la fel, dar le-au depăşit prin ambiţie, muncă, perseverenţă. Ii felicităm cu această ocazie şi le urăm mult succes în continuare! Acestea trebuie fie modelele voastre, dragi elevi. Rezultatele lor sunt dovezi ale puterii voastre de a reuşi..." 
 
(Alin Crețu)


Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.18145