joi, 30 mai 2019

Joi, ediția a VI-a - Conferințele BookLand Evolution la Oradea - Speaker invitat Psiholog Alin CREȚU

  
București, Tg. Mureș, Timișoara, Ploiești, Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Baia Mare, Sibiu, Satu Mare, Alba Iulia și Oradea sunt doar câteva dintre cele 23 de localități în care au avut loc sau se vor desfășura conferințele practice pentru tineri, BookLand Evolution, ediția a VI-a.


 
De-a lungul întregului an, participanții vor întâlni peste 100 de invitați renumiți (actori, scriitori, psihologi, sportivi, oameni de afaceri etc). Scopul organizației este de a face transferul informațional de la specialiștii consacrați către tineri, încurajându-le prin exemple vii, dezvoltarea personală prin studiu și practică. Ele sunt concepute și au loc într-un mod interactiv, astfel încât, în orice moment auditorii au posibilitatea solicitării detaliilor de care au nevoie.
 
Din Oradea au fost invitați pentru a fi speakeri care să inspire tinerii în alegerile personale și profesionale și implicit să le premieze interactivitatea (cu: locuri gratuite în Tabăra Culturală BookLand, cărți, diplome și multe surprize), următoarele personalități: Zoltan Makai, Sorina Bradea, Vlad Ionuț Coste, Mihaela Tatu, Radu Dragoș Constantin, Alin Crețu și Amelia Pal, fiecare având la dispoziție aproximativ o jumătate de oră. Locul desfășurării în Oradea a fost Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai", sala „Cuibul Democrației", în data de 30.05.2019. Liceenii și studenții au profitat de ocazie pentru a pune numeroase întrebări, la care au primit răspunsurile dorite, de la specialiștii, care în viața de zi cu zi au timpul extrem de bine drămuit și în consecință limitat.
 
Atmosfera a fost una destinsă, confortabilă atât pentru cei care au vorbit cât și pentru cei care au ascutat.
 
Așa cum ne-a obișnuit, reporterul nostru special, psihologul Alin Crețu, ne prezintă câteva secvențe de la eveniment.
 
,,Salut! Aparțin, am glas, sunt prezent! Sunt cuvintele cheie ale anului, pentru mine. Nu sunt concepte cine știe ce originale, dar îmi sunt importante și sper că împreună vom explora bogăția acestora. Dacă vreți. Dacă nu, atunci facem altceva! Vă recomand un poem pentru zilele nașpa și nu numai, Horace has a bad day, de György Petri: https://www.poetryfoundation.org/poetrymagazine/browse?contentId=38948
E tare, nu-i așa?
" (Zoltán Makai, Leading Team Coach)
 
..Pe tot parcursul vieții mele am avut parte de eșecuri, însă pentru că mereu am făcut ce îmi place nu a fost deloc greu să îmi împlinesc visul". (Vlad Ionuț Coste, antreprenor)
 
,,Excelența ne definește atunci când ne depășim limitele și ajungem la omul din noi". (Alin Crețu, psiholog, terapeut de familie)
 
,,Cred că viitorul e al celor care se cunosc foarte bine pe ei înșiși, care au curaj să facă ceea ce își doresc, care vor să muncească pentru asta, care știu să colaboreze, să creeze relații de succes. Cred foarte mult în autoeducație. Dacă vrei să ai succes cu adevărat, vei căuta singur informațiile necesare, vei face cursuri, vei citi, vei găsi mentori, îi vei ajuta pe cei din jur". (Amelia Pal, autor, antreprenor)
 
,,Fii tu însuți, nu încerca să fii cea mai reușită copie a modelului tău în viață". (Sorina Bradea, antreprenor)
 
,,Evenimentul BookLand vine în întâmpinarea celor care încă nu au conștientizat acest lucru. Care încă nu au ales atitudinea cu care își vor trăi viața. Care nu și-au dat seama că viața lor abia acum începe și peste 10 ani vor fi rezultatul cunoștinţelor pe care le dobândesc acum (prin lectură) și a alegerilor pe care le fac acum". (Mihaela Tatu, trainer Tehnica și Arta Livrării Discursului, Voice over, Speaker motivational, M.C.)
 
,,Atâta timp cât avem nevoie de cineva să ne spună ce să facem, nu vom ajunge să fim cu adevărat educați. Educația, în sine, începe cu un sentiment de curiozitate. Curiozitate despre natură, momente, oameni și, implicit, sine. Cultivând o educație de sine bazată pe informații descoperite de noi înșine, prin ceea ce simțim, observăm și alegem, este o educație ce va fi și este de durată. O educație care va duce într-un punct unde percepția individuală asupra lumii, și nu cea văzută, vorbită sau auzită, va deveni un tip de educație ce va forma o generație construită pe trepte de înțelepciune și nu cunoaștere. Ca tineri, este esențial să fim curioși, liberi și observatori în actul propriilor noastre vieți. Am avut destule generații care au suferit datorită acestei boli a ascultării, încrederii în nevăzut, iar acum e timpul să construim o lume pe care ne-o dorim și nu doar s-o visăm. Aceasta este diferența fundamentală între înțelepciune și cunoaștere.  Înțelepciunea implică acțiune, pe când cunoașterea este doar o distracție. Educația nu trebuie să implice cunoaștere exterioară pentru că exteriorul este primul pe care îl vedem că ar necesita schimbare; trebuie să ne uităm introspect și să observăm frumusețea lumii și vieții prin ochi umili, compasivi și contemplativi asupra problemelor esențiale ale lumii. Acolo se regăsește adevărata educație și înțelepciune după care tânjim dar nu suntem întotdeauna dispui să ne asumăm acest risc de sinceritate absolută cu noi înșine. Este datoria noastră, a ta, a mea, a tuturor celor care vor să creeze o lume mai bună. Introspecția, curiozitatea și iubirea sunt cele care ne oferă libertate, înțelegere și o perspectivă diferită (naturală) asupra vieții". (Radu Dragoș Constantin, scriitor)


 








Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.17905

miercuri, 29 mai 2019

Prietenii fără frontiere


Atelierele prieteniei
               
               Foto: Crina Creţu
Atelierele prieteniei
  Foto: Crina Creţu
Oradea

     Elevii de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) „Bihorul” şi cei de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Tileagd au învăţat să adopte un stil de viaţă sănătos prin sport.
      A V-a ediţie a proiectului „Prietenie fără diferenţe” s-a derulat, miercuri, la sediul LPS. Aici, elevii sportivi s-au întâlnit cu colegii lor de la CSEI nr. 1 Tileagd în cadrul activităţii „Antrenamente demonstrative”.
    „Ne-am dorit ca şcolarii celor două instituţii să socializeze, să se cunoască şi să interacţioneze prin intermediul antrenamentelor. Acestea au fost coordonate de antrenorii prof. Florina Fărcuţ şi prof. Robert Olah”, a spus consilierul şcolar Crina Creţu, coordonatorul proiectului din partea Liceului Sportiv.
     Participanţii s-au bucurat de această activitate şi s-au implicat activ în toate jocurile organizate. Tot împreună au realizat, în cadrul atelierului artistic, felicitări pentru absolvenţii clasei a XII-a A.
     Musafirii au fost apoi poftiţi să viziteze baza sportivă a gazdelor, de care, de altfel, au rămas foarte plăcut impresionaţi.
     Luându-şi rămas bun de la prieteni, elevii cu cerinţe educative speciale au vizitat apoi Grădina Zoologică, în care au putut admira fauna diversă, s-au jucat în locurile special amenajate şi au mâncat îngheţată. Activitatea a fost condusă şi susţinută financiar de prof. consilier şcolar Crina Creţu, coordonatorul proiectului (L.P.S. „Bihorul”) şi prof. psihopedagog Alin Creţu (C.S.E.I. nr. 1 Tileagd).  JB – C.D.


Sursa: https://www.jurnalbihorean.ro/actualitate/2019/06/06/prietenii-fara-frontiere.bihorean

Sportivii din cadrul L.P.S. „Bihorul” și elevii C.S.E.I. Nr. 1 Tileagd. Prietenie fără diferențe - Coordonator Psiholog Alin CREȚU

Miercuri 29.05.2019, la sediul Liceului cu Program Sportiv „Bihorul" (director, prof. dr. Dan Matei), elevii s-au revăzut cu cei ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1, Tileagd, structură a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Orizont" (director, prof. dr. Angela Marușca), în cadrul activității „Antrenamente demonstrative", din cadrul proiectului educativ S.N.A.C. „Prietenie fără diferențe. Ediția a V-a".
Scopul acesteia a fost ca școlarii din cadrul celor două instituții să socializeze, să se cunoască și să interacționeze prin intermediul antrenamentelor coordonate de cei doi antrenori, prof. Fărcuț Florina și Olah Robert.
Obiectivul propus a fost conștientizarea stilului de viață sănătos prin sport.
Participanții s-au bucurat de această inițiativă implicându-se activ în toate jocurile organizate. Tot împreună au realizat în cadrul atelierului artistic, felicitări pentru absolvenții clasei a XII-a. A urmat vizitarea bazei sportive a gazdelor, de care musafirii au rămas foarte plăcut impresionați.
Luându-și rămas bun de la prieteni, elevii cu cerințe educative speciale au vizitat apoi Grădina Zoologică, în care au putut admira fauna diversă, s-au jucat în locurile special amenajate și au mâncat înghețată.
Activitatea a fost condusă și sponsorizată de prof. consilier școlar Crina Crețu, coordonatorul proiectului (L.P.S. „Bihorul") și prof. psihopedagog Alin Crețu (C.S.E.I. Nr. 1 Tileagd), după cum am aflat de la domnul prof. psihopedagog Alin Crețu.
 
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Prietenie fără diferențe.

Pentru mai multe poze click aici


Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.17894


Gallery | Prietenie fără diferențe

Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=gallery.6.6325.view

marți, 28 mai 2019

Şapte speakeri vin să le vorbească tinerilor la conferințele BookLand - Speaker Psiholog Alin CREȚU

28 Mai 2019, 10:42

Şapte speakeri vin să le vorbească tinerilor la conferințele BookLand


     Tinerii orădeni sunt invitaţi să ia parte la o nouă ediţia a conferinţelor BookLand Evolution, care se vor desfăşura joi, la Biblioteca Judeţeană "Gheroghe Şincai", de la ora 10, când şapte speakeri, printre care şi Mihaela Tatu, le vor povesti tinerilor parcursul lor profesional. Intrarea este liberă! 

     BookLand a fost lansat în 2011 ca târg urban de carte şi, rapid, s-a dezvoltat şi într-o caravană naţională, care a vizitat anual peste 40 de oraşe. Ulterior, au fost lansate şi conferinţele BookLand, în care vorbesc mai mulţi profesionişti din domenii diferite.
   "Cu ce probleme existenţiale se confruntă tinerii? Cine-i ascultă? Unde găsesc răspunsurile? Conferinţele BookLand Evolution şi-au propus să le faciliteze întâlniri inspiraţionale cu profesionişti consacraţi care să-i încurajeze şi motiveze prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viaţă, accentuând importanţa dezvoltării personale prin studiu si practică", se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii luni.
     Astfel, joi, de la ora 10, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" vor vorbi Zoltán Makai (Leading Team Coach), Sorina Bradea (antreprenor cu experienţă în Resurse umane şi cu un business), Vlad Ionuţ Coste (antreprenor), Mihaela Tatu (Trainer Tehnica şi Arta Livrării Discursului, Voice over, Speaker motivational, M.C.), Radu Dragoş Constantin (scriitor), Alin Creţu (psiholog, psihoterapeut de familie) şi Amelia Pal (autor şi Antreprenor).
     Intrarea este liberă, iar evenimentul va dura până la ora 14.

Sursa: https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-3/sapte-speakeri-vin-sa-le-vorbeasca-tinerilor-la-conferintele-bookland-149265.html

sâmbătă, 25 mai 2019

Conferințele BookLand Evolution - Speaker Psiholog Alin CREȚU


Conferințele BookLand Evolution

Autor: , 24.05.2019 09:00 

Joi, 30 mai 2019, între orele 10:00-14:00, la Biblioteca Județeană “Gheorghe Șincai” Bihor. Intrarea este liberă.

Tinerii sunt invitați să profite de o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuții libere în cadrul Conferințelor BookLand Evolution, unde sunt invitați să le vorbească:

Zoltán Makai Leader s nd team coaching - Leading Team Coach, Sorina Bradea - Antreprenor, Mihaela Tatu - Trainer Tehnică și Arta Livrării Discursului, Voice over, Speaker motivațional, M.C., Vlad Ionuț Coste - Antreprenor, Radu Dragoș Constantin - Hospitality Ambassador Amsterdam, Alin Crețu - Psiholog, Terapeut de familie, și Amelia Pal - Autor, Antreprenor.

Cu ce probleme existențiale se confruntă tinerii? Cine-i ascultă? Unde găsesc răspunsurile? Misiunea noastră este de a le facilita întâlniri inspiraționale cu profesioniști consacrați care să-i încurajeze și motiveze, prin exemplu personal, să facă alegerile potrivite în viață, accentuând importanța dezvoltării personale prin studiu și practică



 
Cuvinte cheie: Conferințele BookLand Evolution
« Înapoi la ştiri








Sursa: https://www.bibliobihor.ro/?fid=10&sid=2&news=684&m=3&r=1

marți, 21 mai 2019

Revista electronică „Reflecţii ... non-formale!”, Nr. 10 - Articole publicate de Psiholog Alin CREȚU, p. 11 și 13

A apărut Revista electronică „Reflecţii ... non-formale!”, Buletin Informativ al Asociaţiei pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis” din Oradea.
Ea prezintă, în cadrul unor apariţii bi-anuale principalele realizări ale Asociaţiei, precum şi cele mai interesante modele de bună practicvă în domeniul educaţiei non-formale. Revista se adresează tuturor cadrelor didactice interesate să-şi dezvolte cunoştinţele teoretice în domeniu, precum şi competenţele transversale necesare proiectării şi implementării cu succes a activităţilor extracurriculare. 
Vă invităm să ne citiţi, să ne trimiteţi comentariile şi sugestiile dvs.
Vă mulţumim pentru interes şi colaborare!

duminică, 19 mai 2019

Conferința „Formarea abilităților de Scriere creativă prin metode non – formale” - Moderator Psiholog Alin CREȚU

Asociaţia pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis" din Oradea a organizat conferinţa cu tema Formarea abilităţilor de scriere creativă prin metode non-formale în scopul dobândirii autonomiei participanților în generarea unor creații originale, valoroase.

Câteva dintre obiective propuse au fost: delimitări conceptuale; prezentarea noțiunilor teoretice; dezvoltarea unor discursuri alternative, prin intermediul cărora, receptorul să-şi descopere propria vocalitate, printr-o îmbinare armonioasă a textului; prezentarea unor activităţi didactice alternative de abordare a textului literar şi nonliterar; descrierea actului lecturii, ca relaţie între cititor - text - context; identificarea etapelor analizei textului; conştientizarea importanţei lecturii şi a scrierii creative, ca forme de înţelegere mai nuanţată a propriilor idei şi sentimente.
Activitatea a fost propusă pentru mobilizarea și afirmarea resurselor gândirii divergente a participanților, care este aptitudinea intelectuală de generare creativă, cu fluență și viteză, a unor soluții multiple, originale, neobișnuite, diverse și elaborate a unui text.
Evenimentul din data de 18 mai 2019, desfășurat la Mănăstirea „Sfânta Treime" din Bic la 5 km de Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, s-a adresat elevilor, studenților și cadrelor didactice interesate în a-şi dezvolta abilităţile de scriere a unui text într-un mod original folosind metode specifice educaţiei non-formale. A fost o conferinţă de diseminare a proiectului educativ „Clubul Prietenilor TopFormalis" inclus în Calendarul Activităţilor Educative Judeţene Bihor nr. 78 din 15 octombrie 2018.
 
Moderator a fost psihologul Alin Creţu.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Programul manifestării a cuprins: Realizarea unui „tur virtual" în cadrul expoziţiei digitale la Muzeul Judeţean de istorie şi artă „Ioan Sima" din Zalău; Deschiderea conferinţei / activităti de formare;
Workshop-ul a fost organizat sub forma unui atelier cu exerciții practice individuale și de grup, prezentări pe baza acestora, precum și dezbaterea exemplelor. Acesta a fost structurat astfel: Modulul 1: Introducere: despre scris și depășirea barierelor de inspirație; Încălzirea: alegerea cuvintelor potrivite; Scrierea creativă: ce este, scop și tehnici; Formatul textului: alegerea celui potrivit (poezie, proză scurtă, monolog, discurs); Stilul de scris: identificarea stilului potrivit conform personalității; Audiența: cui scriem și de ce; Concluzii preliminare; Modulul 2: Subiectul: cum îl alegem; Punctul de vedere și timpul verbal; Research-ul: este sau nu necesar?
Au participat, cu mult entuziasm, un număr de 64 persoane, susține psiholog Alin Crețu.
 
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: „Formarea abilităților de Scriere creativă prin metode non – formale”.
 
Pentru mai multe poze click aici







Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.17886

Conferința „Formarea abilităților de scriere creativă prin metode non - formale” - Moderator / Formator Psiholog Alin CREȚU

Asociaţia pentru Educaţie şi Formare "TopFormalis" din Oradea a organizat conferinţa de diseminare a proiectului educativ „Clubul Prietenilor TopFormalis” inclus în Calendarul Activităţilor Educative Judeţene Bihor nr.78 din 15 octombrie 2018 cu tema:
  • FORMAREA ABILITĂŢILOR DE SCRIERE CREATIVĂ PRIN METODE NON-FORMALE
Evenimentul a avut loc în data de 18 Mai 2019, la Mănastirea „Sfânta Treime” din Bic, Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj.
Conferinţa s-a adresat elevilor, studenților și cadrelor didactice interesaţi în a-şi dezvolta abilităţile de scriere a unui text într-un mod original folosind metode specifice educaţiei non-formale.
  • MODERATOR: Psiholog ALIN CREŢU
Programul manifestării:
Sâmbătă 18 Mai 2019:

  • Ora 07:00 - Plecarea cu microbuzul din Oradea spre Zalău
  • Ora 10:00 - 12:00 - Realizarea unui „tur virtual” în cadrul unei expoziţii la Muzeul Judeţean de istorie şi artă „Ioan Sima” din Zalău
  • Ora 12:30 -14:00 - servirea mesei de prânz la Manastirea „Sfânta Treime” din Bic
  • Ora 14:00 - 21:00 - Conferinţă / Activități de formare
  • Ora 21:00 - serivirea cinei / program social
  • Ora 21:30 - placerea spre Oradea

LISTA PARTICIPANŢILOR:
Actualizat - 14 mai 2019
1.      Ardelean Veronica - Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei;

2.      Balog Alina – Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2, Şimleu Silvaniei;
3.      Ban Dana;
4.      Bihari Mihaly- Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei;

5.      Biliv Daniela – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimlue Silvaniei;
6.      Blândul Valentin – Universitatea din Oradea;
7.      Bodea Maria – Şcoala Gimnazială nr. 1, Boghiş;
8.      Boţog Mircea – Colegiul Naţional “Emanuil Gordu” Oradea;
9.      Bozici Alina Maria – Şcoala Gimnazială nr. 3, Peştiş;
10.  Busuioc Lia Maria – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimlue Silvaniei;

11.  Butcovan Mărioara – Şcoala Gimnazială nr. 1 Pusta;
12.  Buz Mihaela – Şcoala Gimnazială nr. 3, Peştiş;
13.  Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimlue Silvaniei;

14.  Chende Maria – Şcoala Gimnazială „Vasile Breban” Crişeni;

15.  Chis Monica – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimlue Silvaniei;

16.  Cobzaş Daniela – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimlue Silvaniei;
17.  Creţu Alin – formator;
18.  Crisan Cocoru Corina – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;
19.  Deheleanu Mihai – Liceul Tehnologic „Horea” Marghita;
20.  Dura Corina Alexandrina – Şcoala Primară Subcetate;

21.  Ember Monica – Şcoala Giomnazială Valcău de Jos;

22.  Faragau Voichita – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimlue Silvaniei;

23.  Farcasanu Florentina Simona– Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

24.  Faur Mariana – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;
25.  Feneşi Tamaş – Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea;
26.  Filip Cornelia Viorica – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

27.  Fiţ Florina Lucia – Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei;

28.  Fiţ Gabriela – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

29.  Flore Diana – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;
30.  Forisz Emilia – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;
31.  Gabriş Christina – Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bihor;
32.  Gligor Livia – Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Halmăşd;
33.  Goia Angela – Universitatea din Oradea;
34.  Haiduc Daniela- Scoala Gimnazială Nr. 1, Pericei;

35.  Haiduc Mihaela – Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Şimleu Silvaniei;
36.  Hatala Gyongy – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1, Oradea;
37.  Henes Monica  - Şcoala Gimnazială „Ovidiu Drimba” Lugaşu de jos;
38.  Hintea Claudia Alexandrina – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;
39.  Horga Florina – Liceul Tehnologic Special nr. 1, Oradea;
40.  Iambor Alexandra Maria – Şcoala Gimnazială nr. 1, Pusta;

41.  Jurcan Adela – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

42.  Lazăr Şandor Ioana – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

43.  Matei Loredana – Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Halmăşd;
44.  Mihalache Anca – Şcoala Gimnazială „Szacsvay Imre” Oradea;
45.  Moisi Mirela – Şcoala Gimnazială „Petri Mori” Nuşfalău;

46.  Moldovan Valentina – Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei;

47.  Oltean Simona Blândul Valentin – Universitatea din Oradea;

48.  Pavel Florica Adriana – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

49.  Perte Daniela Domnica – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

50.  Pop Ioana – Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău;

51.  Pop Teodora Amalia – Şcoala Gimnazială nr. 1, Boghiş;

52.  Puşcaş Zamfira – Şcoala Gimnazială nr. 1, Marca;

53.  Rad Chiş Anca – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

54.  Rad Chiş Anca – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

55.  Rațiu Andreea- Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei;

56.  Sabău Nicoleta Monica – Şcoala Gimnazială nr. 1, Boghiş;
57.  Ştef Angelica – Şcoala Gimnazială nr. 2, Poienii de Jos;
58.  Strapec Claudia, - Şcoala Gimnazială Plopiş;

59.  Taloş dana – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;

60.  Ţârle Alina – Şcoala Gimnazială nr. 1, Pusta;

61.  Tolas Alina – Şcoala Gimnazială nr. 1, Lozna;

62.  Tulbure Doina – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei;
63.  Vaida Cristina – Liceul Tehnologic Special nr. 1, Oradea;
64.  Vese Diana – Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 20, Oradea.