sâmbătă, 26 mai 2012

Părintele ARSENIE BOCA – "Sfântul Ardealului"


Autobiografia Părintelui Arsenie Boca – “o viaţă închinată schimbării vieţii noastre”

Arsenie Boca
Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.
În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.
Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la „voia în oraş”, ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcolii, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.
De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvârşit interior.
Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”. Terminam teologia prin 1933.


În vacanţă mă ocupam cu pictura.

Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m-am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.


Vremea în Bucureşti

Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.
În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviţei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.
Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliţiei din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.
M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară prin Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.
De la data aceasta, până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur „cicanca”, şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.
În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.
Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).
Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.
Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.
De alte gânduri şi rosturi sunt străin.
Ieromonahul Arsenie.R. Vâlcii. 17 iulie 1945

”Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.” – Pr. Arsenie Boca


Articol preluat de la adresa:
http://www.arsenieboca.ro/autobio/autobio.html  

 

vineri, 25 mai 2012

Grup de autocunoaștere și dezvoltare personală prin psihodramă





         Grupul de autocunoaştere şi dezvoltare personală prin PSIHODRAMĂ, în Oradea, se va reuni joi 30.05.2012, începând cu orele 17:00 (Modulul 8).
           
           Pentru informații suplimentare și înscrieri, nu ezitați sa mă contactați.         

           Psihodramatician Alin  CREŢU
                                                                 e-mail: alincretupsi@yahoo.com

21-25.05.2012 - Săptămâna științifică la Universitatea Oradea

Astăzi 25.05.2012 am condus workshop -ul cu tema Psihodrama în cadrul Sesiunii de Manifestări Științifice Educația și provocările lumii contemporane
Organizator a fost Departamentul de Științe ale Educației, în cadrul Săptămânii Științifice la Universitatea Oradea
Au participat studenții anului I de la facultatea de Psihopedagogie specială.

duminică, 20 mai 2012

7 aprilie - Ziua mondială a Sănătății

 În 1948, prima Adunare Mondială a Sănătăţii a preconizat o"Zi Mondială a Sănătăţii" pentru a marca fondarea  Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Din 1950, Ziua Mondială a Sănătăţii este celebrată în fiecare an pe 7 aprilie, pe o temă care evidenţiază un domeniu prioritar pentru OMS.
Ziua Mondială a Sănătăţii este o oportunitate pentru întreaga lume de a se concentra asupra unei probleme majore de sănătate publică la nivel global.

În acest an, 2012,  Ziua Mondială a Sănătăţii are ca temă sănătatea persoanelor vârstnice.
  Scopul ZMS - 2012 este:
Implicarea autorităţilor responsabile – de la decidenţi până la politicieni, precum şi a membrilor societăţii, vârstnici dar şi tineri, pentru a  ajuta la protejarea şi îmbunătăţirea stării de sănătate o dată cu îmbătrânirea şi acţiona în scopul creării unei societăţi care apreciază şi recunoaşte vârstnicii ca fiind resurse valoroase şi susţine participarea lor deplină în societate;
Mesajele importante sunt:

- Vârstnicii reprezintă membrii valoroşi ai societăţii şi trebuie trataţi ca atare. Combaterea discriminării de vârstă este apanajul societaţilor avansate. 
- Comunităţile care acordă aprecierea cuvenită vârstnicilor şi încurajază participarea lor activă la viaţa socială sunt mai bine pregătite pentru încercările viitorului
- Sistemele de sănătate trebuie adaptate nevoilor unei populaţii vârstnice în continuă creştere. Prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos pe tot parcursul întregii vieţi, puteţi avea o bătrâneţe activă, sănătoasă şi fericită.

Problematica acestei zile a fost prezentată în 3 interviuri (media locala):
  • La Antena 1 - invitați Miorița Săteanu și reprezentanta Direcției de Sănătate Publică Bihor Adina Lazăr.
  • La Radio Maria - invitată Miorița Săteanu președinta Uniunii Femeilor Bihor
  • La Radio Transilvania - invitați Miorița Săteanu și reprezentanta Direcției de Sănătate Publică Bihor Adina Lazăr.
  • Alte evenimente care a avut loc cu aceasta ocazie au fost 2 seminare părinți - copii la  Centrul de Îngrijire de Zi din Oradea.

sâmbătă, 19 mai 2012

22-26.05.2012 - Conferința I.F.S. - Stockholm, Suedia

Uniunea Femeilor Bihor este parteneră a acestei organizații internaționale (I.F.S.) din 1990  și a fost gazdă a proiectului   Youth online.

Conferința asociației are loc în perioada 22 - 26 mai, 2012 în Stockholm, Suedia.
Tema este Democrație, incluziune, tinerețe.
Din Bihor va pleca o delegație de tineri însoțiți de doamna Miorița Săteanu,  președinta Uniunii Femeilor Bihor, care va participa cu lucrări la doua workshop -uri.
The International Federation of Settlements and Neighborhood Centers (IFS) is an association of national, regional and local organizations working to strengthen communities around the world. Its mission is to build an inclusive global community by empowering, inspiring and connecting people who are working locally for social justice.  IFS members include multi-purpose, community-based organizations all over the globe, from North America and Europe to South America and Asia. The organization has a long and active history as a network and as a promoter
of the Settlement House Movement since
it was founded in Europe.



11.05.2012-20.05.2012 – Curs activ pentru reinventare antreprenorială


Este cofinanţat din Fondul Social European, fiind astfel, GRATUIT pentru persoanele care participă. Se adresează celor care doresc să dobândească sau să-şi dezvolte abilităţi antreprenoriale.

Seria XIII

Locatia: Bihor – Oradea

Sursa:
http://www.aceca.ro/evenimente/inscriere-la-curs.html

marți, 15 mai 2012

10-19.05.2012 - Proiectul Viața este un dar - Agenda Săptămânii familiei (Oradea)


19.05.2012 -  17,00 - Seară de rugăciune interconfesională
- Proiectul - Viața de familie
- Tema: Binecuvintează Doamne, familiile noastre
- Locația: Biserica Unită cu Roma Greco-Catolica „Sfântul Gheorghe” din incinta Spitalului Clinic de Neurologie și Psihiatriei
- Manager de proiect: Inginer Miorița SĂTEANU
- Răspunde:  preot Sorin CRĂCIUN




18.05.2012 - 11,30 - 13,00  Masă rotundă la Penitenciarul Oradea 
- Proiectul - Viața de familie
- Tema: Vreau să îmi cunoașteți familia
- Locația: Penitenciarul Oradea
- Manager de proiect: Inginer Miorița SĂTEANU
- Colaborator implementare proiect prin metoda Psihodramă - Psiholog Alin CREȚU
- Răspunde:  Raț Voichița, Belicciu Hortenzia



17.05.2012 - 11,00-12,00 - Colocviul elevilor de la Grupul Şcolar Ioan BOCOCI şi unităţile invitate
- Proiectul - Viața de familie
- Tema: Relațiile de familie
- Locația: Grupul Şcolar Ioan BOCOCI
- Manager de proiect: Inginer Miorița SĂTEANU
- Colaborator implementare proiect prin metoda Psihodramă - Psiholog Alin CREȚU


16.05.2012 - Vizitarea Centrului de zi IEDERA (Sindrom Down)
- participare la momentul artistic oferit de tinerii cu Sindrom Down (Sala de Spectacole a Casei de Cultură a Municipiului Oradea)


15.05.2012 - Ziua Internațională a familiei

15.05.2012 - 12,30-13,30 - Conferință de presă - Sala Mică a Primăriei
- Virginia Ritchi din partea Episcopiei Greco -Catolice
- Ing. Miorița SĂTEANU Președinta Uniunii Femeilor Bihor
- Lect. univ. dr. Aurora GAVRIȘ de la Facultatea de Sociologie
- Psiholog Alin CREȚU, Terapeut de cuplu, familie, copii / Pihodramatician











15.05.2012 - 13,30-14,30 - Vernisarea expoziției - Vreau să îmi cunoașteți familia
 










15.05.2012 - 14,30-16,30 - Conferință „Sa cultivam valoarea familiei” cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei - Sala Mică a Primăriei.

Invitati au fost reprezentanti ai bisericii Greco-catolice din Oradea, presedinti ai filialelor de femei  oradene a diferitelor partide politice, psihologi, profesori si alte cadre ale invatamantului universitar  oradean, membre ale Uniunii Femeilor Bihor.

Prof. univ. Timofte Claudia – Facultatea de Stiinte Socio – Umane Oradea  a vorbit despre “Familia traditonala si familia contemporana”. Avea la dansa Codicele civil din 1864 si ne-a prezentat articolele care reglementau casatoria in acea vreme.









Alexandrina Chelu- studenta, reprezentanta A.I.E.S.E.C.membra a PSD Oradea  a prezentat "Conflictul intre generatii".

Psiholog drd. Alin CRETU a implicat auditoriul in psihodramă, pentru a intelege mai profund doua dintre lucrurile esentiale: relatiile de familie si granitele existente in comunicare.

In aceiasi manifestare, Buhas Raluca  doctorand in anul II la catedra de Sociologie a Univesitatii Oradea  a vorbit despre Strategiile  de alegere a partenerului de cuplu. Tema tezei de doctorat este legată de aceasta Zi internationala, fiind una de actualitate: "Formarea si evolutia relatiei de cuplu in mediul virtual" conducator stiintific prof. univ. dr. Floarea Chipea.

Bibliotecara Delia PANTEA a vorbit despre Inteligența emoțională, afirmând Conceptul de "emoţie" este asemănător celui de "timp", dacă nu ne întreabă nimeni, ştim ce este emoţia, dacă suntem însă întrebaţi, nu ne găsim cuvintele pentru a formula un răspuns. Problema primeste conotatii atat de personale , încât încă nu există definiţii şi clasificări definitive pentru "emoţie.Emoţia este o experienţă strict personală, greu de cuantificat în vreun fel. Numitorul comun al definiţiilor,  spune  că emoţia este e reacţie mentală conştientă însoţită de modificări fiziologice şi de comportament.
Cărţile recomandate ne spun , dacă nu ştiam deja, că Trăim într-un mediu semnatic, cuvintele au o putere extraordinară iar cuvintele şi mesajele transmise sunt influenţate de obişnuinţele de limbaj, tradiţii, simboluri, sensuri, implicaţii si conotatii.




15.05.2012 - 17,00-19,30
- Colocviu studențesc (Facultatea de Sociologie, Studenții anului III, Lect. univ. dr. Aurora GAVRIȘ)
- Proiectul Să cultivăm valoarea familiei
- Tema: Valorile familiei mele
- Locația: Universitatea Oradea

- Manager de proiect: Inginer Miorița SĂTEANU

- Colaborator implementare proiect prin metoda Psihodramă - Psiholog Alin CREȚU 










14.05.2012 - 10,00-11,00
- Proiectul Să cultivăm valoarea familiei
- Tema: Valorile familiei mele
- Locația: Liceul Teoretic German Fr. SCHILLER - Cls. a IV a - Învățătoare VASI Krisztina


- Manager de proiect: Inginer Miorița SĂTEANU
- Coordonator temă - Psiholog Crina CREȚU

- Colaborator implementare proiect prin metoda Psihodramă - Psiholog Alin CREȚU 





11.05.2012 - 12,00-13,00
- Proiectul Viața este un dar
- Tema: Relațiile de familie
- Locația: C.S.E.I. Orizont

- Manager de proiect: Inginer Miorița SĂTEANU
- Colaborator implementare proiect prin metoda Psihodramă - Psiholog Alin CREȚU 




10.05.2012 - 15,00-17,00
- Proiectul - Viața de familie
- Tema: Relațiile de familie
- Locația: Centru de Îngrijire de zi


- Manager de proiect: Inginer Miorița SĂTEANU
- Colaborator implementare proiect prin metoda Psihodramă - Psiholog Alin CREȚU










vineri, 2 martie 2012

Grup de autocunoaștere și dezvoltare personală prin psihodramă




         Grupul de autocunoaştere şi dezvoltare personală prin PSIHODRAMĂ, în Oradea, se va reuni joi 17.05.2012, începând cu orele 17:00 (Modulul 7).
           
           Pentru informații suplimentare și înscrieri, nu ezitați sa mă contactați.         

           Psihodramatician Alin  CREŢU
                                                                 e-mail: alincretupsi@yahoo.com