De-a
lungul întregii istorii a omenirii, infinitele nuanţe ale culorilor au
fost folosite întotdeauna pentru plăcerea simţurilor dar şi pentru a
atrage atenţia, pentru a da naştere unei-anumite stări de spirit, unei
anumite atitudini mentale şi corporale. Deşi în curcubeu domină şapte
culori, în jurul nostru putem număra totuşi mai mult de şapte nuanţe
diferite. Există tot atâtea culori câte radiaţii vizibile sunt, tot
atâtea culori câte agregate moleculare ce formează realitatea vizibilă
si pe care se reflectă lumina.
Albul,
ca lumina începuturilor, existând înainte ca Dumnezeul din Geneză să
creeze cerul şi pământul. Culoare a unităţii, a purităţii, a fost
întotdeauna folosită ca atare în riturile de iniţiere din lumea
întreagă. Conţine în ea şi primeşte toate celelalte culori. Se pretează
la amestecuri, e o bază indispensabilă. „Este unitatea, fiindcă numai ea
reflectă toate razele luminoase din care emană culorile primitive şi
infinita varietate de nuanţe ce colorează natura. Lumină vie, ale cărei
vibraţii sunt făcute în aşa fel, încât le depăşesc pe toate celelalte cu
care ai putut fi iradiat până în prezent" (Le Jeune). Albul e ca o
oglindă ce reflectă Universul, vibraţia lui ne trimite înapoi la noi
înşine. Ne redă o imagine a inocenţei pierdute, ne purifică de miasmele
vieţii… Fapt e că albul reflectă un ideal de limpezime si de
transparenţă.
Negrul
- antiteza albului, cealaltă culoare a dualităţii naturale. Alb si
negru, bine si rău, zi şi noapte, yin şi yang, viaţă şi moarte. Evident
că acestei culori i-a fost atribuită toată întunecimea de care e
capabilă omenirea, despărţită după termenii magici în forţe negre şi
albe, malefice si benefice. Reprezintă un simbol vădit al antagonismului
profund manifestat în oricare dintre firile noastre. Purtat în
veşminte, negrul conferă o anume formă de demnitate si subţiază, ascute
trăsăturile. Ca si albul, suscită concentrarea; unul evocă ascensiunea
vieţii, a spiritului, celălalt descompunerea-germinaţia pe care se
întemeiază viaţa si conştiinţa. Dar atenţie: negrul poate fi si un semn
de concentraţie, de revoltă profundă.
Un text Zen spune: „în întunecime nu vezi decât partea întunecată - în lumină nu vezi decât partea luminoasă."
Cele două există, sunt de nedespărţit.
Rosul,
ca sângele,ca patima. Excită, stimulează mentalul şi sporeşte
încordarea musculară si debitul respiraţiei. Cald si iritant, nu li se
recomandă bolnavilor. Se spune că exaltă sentimentele erotice şi
entuziasmul. „Excitant pentru sangvini, roşul e stimulent pentru
limfatici sau convalescenţi şi creste activitatea psihică în
neurasteniile depresive" ( J.Palaiseul). Este culoarea căldurii şi a
mişcării. Dinamic în esenţă, trebuie să fim atenţi la puterea lui, pe
care e bine să ştim să o dozăm. Expresia „a vedea roşu înaintea ochilor"
nu este oare un semn al orbirii, al pierderii controlului? Dar trebuie
să ştim şi să trezim energia vitală şi dorinţa, voinţa de cucerire, de
activitate şi nevoia de experienţe senzuale. Profesorul Muscher a
remarcat că respingerea roşului însoţeşte adesea oboseala psihică şi
nervoasă, lipsa de vitalitate, grijile, pierderea dorinţei sexuale. Un
gust prea manifest pentru această culoare stă mărturie unui temperament
sangvin şi excesiv.
Portocaliul:
ca şi fructul care i-a dat numele, această culoare este arhiplină de
substanţă. Intimă, primitoare, ea evocă lumina, focul, căldura. Goethe
spune că „reprezintă culoarea ardorii extreme şi totodată reflexul mai
blând al soarelui la asfinţint. Motiv pentru care se dovedeşte agreabilă
în decor sau sub formă de veşminte..." Intr-adevăr, portocaliul mai
mult stimulează decât excită (cu toate că asta depinde de strălucirea
lui). Simbol al intuiţiei, al bucuriei senine, al forţei echilibrate,
portocaliul îndeamnă la optimism. Palaiseul menţionează că e un
stimulent emotiv care accelerează bătăile inimii si dă o senzaţie de
confort, de veselie. Culoare psihologic activă, portocaliul, folosit cu
bună-credinţă, bucură sufletul.
Galbenul,
ca aurul, cu lumina soarelui. Considerat deseori drept culoarea cea mai
veselă, galbenul evocă o anume formă de bogăţie ori de abundenţă. Când e
strălucitor, e activ. Când e palid, odihneşte, relaxează. Culoare
subtila, la graniţele rosului, albului si verdelui, galbenul are efectul
de a lumina, de a trezi. Conform doctorului Leprince, „dintre toate
culorile, este aceea care sporeşte cel mai mult tonusul neuromuscular
general. Se pare că stimulează sistemul limfatic şi îl excită pe cel
nervos", în orice caz ascute intelectul si incită la lucrări ale
spiritului. Goethe, în al său Tratat asupra culorilor spune că „în
puritatea lui cea mai mare, poartă mereu în sine natura luminosului si
posedă un caracter de voie bună senină şi dulce îndemn", Alcătuit în
întregime din lumină, galbenul măreşte spaţiile, glorificându-le
totodată. Radiază veselie uşoară şi caracterizează o personalitate
deschisă, voioasă, spirituală; respingerea lui indică, dimpotrivă,
nevoia fie de izolare, fie de schimbare.
Brunul,
ca pământul sau ca lemnul. Este o culoare reconfortantă în interiorul
casei si în veşminte. Simbolizează nu ţâşnirea vieţii, ca verdele, ci
maturarea ei. Multiplele lui tonuri arămii fac din el culoarea toamnei.
Brunul acţionează totdeauna ca o culoare stabilizatoare, trezeşte
conştiinţa rădăcinilor fiinţei si forţele vii ce trebuie regăsite. Este
fundamentul alchimiei subtile ce lucrează în creaţie. Nu a fost omul,
conform tuturor genezelor, modelat dintr-un simplu pumn de Iut? Culoare
receptivă şi senzorială, diferitele nuanţe de castaniu corespund
corpului,căminului, intimităţii acestuia, securităţii ideale a celulei
familiale. Cine respinge această culoare consideră confortul fizic si al
simţurilor ca pe o slăbiciune. Cine o iubeşte prea mult are nevoie de
coconul căminului pentru a se dezvolta şi totodată nevoie de confort
atât moral cât şi fizic. Brunul poartă în el toate făgăduinţele fecunde
ale pământului şi ale lemnului. Materia prima...
Albastrul deschis, precum cerul, marea, spaţiul...Culoare
calmă, odihnitoare şi profundă fiindcă nu blochează privirea ci o lasă
să se piardă în el. Folosită în veşminte, trimite o vibraţie de
echilibru, de armonie, o anume bucurie de a trăi. In mediul din
interior, măreşte spaţiul şi în acelaşi timp îl face luminos.
Binefăcător pentru nervi, împotriva angoaselor, a excitaţiei, operează o
destindere salutară. Locurile unde ne place să ne relaxăm ar trebui să
conţină reflexe albastre.
„Lumina
albastră readuce somnul în unele cazuri de insomnie rebelă" (doctorul
Leprince). In medicină, albastrul este recomandat pentru calmarea
nevralgiilor, astmului, reumatismului , crizelor de nervi şi
hipertensiunii, datorită proprietăţilor sale analgezice şi antispastice.
Albastrul alcătuit numai din profuzime şi prospeţime, poartă în el o
făgăduinţă de libertate şi armonie. El simbolizează calmul mării
liniştite şi feminine, blândeţea purtărilor, tandreţea, dragostea de
viaţă. Cu cât tinde spre nuanţe întunecate, cu atât marchează
plenitudinea fiinţei. Nu este violetul culoarea intuiţiei şi a
înţelepciunii? Dacă albastrul este respins, asta înseamnă anxietate,
insatisfacţie în raporturile cu ceilalţi şi cu lumea şi o instabilitate
profundă care ar putea fi compensată, de pildă, printr-un gust pronunţat
faţă de roşul acţiunii, al agitaţiei, sau pentru galben, cafeniu, care
încălzesc. Albastrul rămâne culoarea împlinirii, a unirii echilibrate
dintre tendinţele fireşti.
Verdele,
precum natura vie... Combinaţie dintre galben şi albastru, această
culoare este cea mai liniştitoare din câte se pot găsi. „Ochiul şi
sufletul se odihnesc în acest amestec, ca în cazul unui element simplu.
Nu vrei să mai pleci de acolo..." (Goethe). Sistemul nervos găseşte în
el un calm, o seninătate ca acelea pe care ni le dau vederea încântată a
multiplei varietăţi de tente ale vegetaţiei. Verdele creează repaus,
linişteşte tumultul mental, procurând o veritabilă „împrospătare
cerebrală". Aducător de echilibru, ajută corpul şi spiritul să respire,
să se deschidă. Liniştitor, creează o ambianţă veselă.Foarte variat în
nuanţe, poate fi folosit prin tuşe diverse, care sunt tot atâtea mesaje
de viaţă. Cine evită verdele suferă probabil de o mare tensiune nervoasă
care îl împiedică să se lase în voia influxurilor vitale: opresiunea
psihică, angoasele, agitaţia mentală, stresul sunt corolare; atenţie
atunci la caracter, care riscă să fie acru, caustic, artificial. Iar
cine iubeşte prea mult verdele dă dovadă de un caracter împlinit; are
nevoie de consideraţie si înţelege să-si ducă viaţa după propria-i
dorinţă, în ciuda tuturor obstacolelor.
autor Marc de Smedt
Sursa: http://www.iubiresilumina.com/
Chevrolet Sonic
Chevrolet Spark
Microsoft pregăteşte o alternativă la ochelarii Google Glass
