luni, 29 mai 2017

24 - 28.05.2017 - Eveniment marca TopFormalis - Cursul „Specificul lecturii artistice în actul didactic” - participant psiholog Alin CREȚU

Apariţia scrisului o implică şi pe cea a lecturii. (J. P. Sartre)


 Actul lecturării înseamnă o interacţiune dintre domeniul cognitiv (Ce voi afla nou?) şi cel afectiv-evaluativ (Ce emoţii, stări îmi trezeşte opera literară? Ce cred eu despre personaj, despre fapta lui, despre operă în genere?), dar şi o relaţie de complementaritate dintre explicare, comprehensiune şi interpretare. Astfel, lectura, ca discurs didactic, impune nu numai cunoaşterea de către profesor a celor trei niveluri ale ei - lectură explicativă, comprehensivă, interpretativă, dar şi a proceselor, caracteristicilor acestora, a tipurilor de sarcini care pot fi pe măsura puterilor elevilor la o etapă ori alta.
Stimularea lecturii şi dezvoltarea competenţelor de lectură sunt componente ale finalităţilor educaţionale, în general şi competenţe cheie în orele de literatură română, în special, fapt pentru care profesorul caută şi elaborează permanent noi strategii didactice pentru atingerea lor.
Omul contemporan se raportează la un timp cultural amplu, complex, care multiplică prodigios oglinzile înţelegerii. Cuprinderea realului nu se mai poate realiza decât prin replieri referenţiale care ajută la extinderea cunoaşterii.
„A citi înseamnă a învăţa - afirma Nicolae Manoelscu - e o formă de experienţă sau, mai bine zis, un multiplicator pentru experienţele noastre, căci dacă ne-am mărgini la ceea ce putem trăi sau vedea în jurul nostru într-o viaţă de om, am fi săraci. Cred, din contră, că cititul furnizează vieţii o enormă cutie de rezonanţă, în care întâmplările trăite de noi se confruntă cu cele trăite sau imaginate de alţii şi în care, prin comparaţie, semnificaţiile le sporesc considerabil".
Călătoria dinspre realitate spre spaţiul ficţional are nevoie deseori de parcurgerea unui traseu iniţiatic, de existenţa unui mistagog care să descurce hăţişurile labirintului, sau dacă nu, cel puţin de un ghid care să îndrume spre căile ce conduc la triada scriitor - operă - cititor.
Asociaţia pentru Educaţie şi Formare „TopFormalis" din Oradea şi Casa Corpului Didactic Bihor au organizat în data de 27.05.2017, cursul cu tema „Specificul lecturii artistice în actul didactic".
Locul de desfăşurare a fost Sala de sport a Liceului Teoretic German „Friedrich Schiller" din Oradea.
Acesta s-a adresat tuturor cadrelor didactice şi studenţilor interesaţi să îşi dezvolte abilităţile dramatice, de comunicare, autocunoaştere, lectura unui text utilizând resurse para-verbale, mişcare scenică etc. Partea practică a fost incitantă, mulți dintre cei de față dorind să se implice atunci când au fost solicitați.
Formatorii au fost: actorii Nora Tiu-Chiriac și Marius Aron de la Compania de Teatru Independent „Comoara cu poveşti" din Oradea.
După absolvire, participanţii au primit o Adeverinţă de participare, însumând 20 de ore de formare.
A fost încă un eveniment marca TopFormalis.
 
Alin Crețu
 
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Cursul „Specificul lecturii artistice în actul didactic”.


























luni, 22 mai 2017

Cursul „Oratoria, arta comunicării interumane prin psihodramă” - Formator psiholog Alin CREȚU

Eveniment marca TopFormalis

Cursul „Oratoria, arta comunicării interumane prin psihodramă”

Procesul de predare-învăţare este întâmpinat, de obicei, de elevi cu reticenţă dacă se adoptă sistemul clasic.

Nu doar elevii, ci şi părinţii, dar, uneori, chiar și educatorii au îndoieli în ceea ce priveşte necesitatea memorării şi exersării structurilor complexe ale lecțiilor care trebuie învățate.
Cu toate acestea, deşi teoriile moderne pun, pe bună dreptate, un accent din ce în ce mai mare pe activităţile creative de comunicare, nu putem neglija necesitatea autocunoaşterii și dezvoltării personale, deoarece prin intermediul acestora devenim performanți, mai bine adaptați stresului zilnic, reușim să depășim obstacolele de orice fel, inclusiv cele impuse de către propria minte, ne creștem potențialul relațional, ne depășim zona de confort - limitativă, îi înțelegem mai bine pe ceilalți și suntem mai bine adaptați situațiilor de risc. Rămâne întrebarea dacă este mai eficientă autocunoașterea și dezvoltarea personală proprie, în ritmul personal intuitiv, sau prin intermediul grupului din care fac parte profesioniști egali ca pregătire, dar cu experiențe de viață diferite. În condiţiile în care educaţia modernă se axează din ce în ce mai mult pe o învăţare activă şi creativă, o combinaţie între cele două s-ar putea dovedi o variantă optimă pentru categoriile de vârstă gimnazială şi liceală, când elevii simt nevoia de a se implica în activităţi antrenante, competitive şi inedite care să le accentueze motivaţia intrinsecă pentru învăţare.
 
Cursul a avut loc în perioada 20-21 mai 2017 la Mânăstirea „Sfânta Treime" din localitatea Bic, Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj şi s-a adresat tuturor cadrelor didactice şi părinţilor interesaţi care și-au dorit să îşi dezvolte competenţele comunicaţionale şi de relaţionare utilizând tehnici specifice psihodramei. Cursul și-a propus să ofere școlii și elevilor, profesori competitivi, spontani, creativi, atenți la nevoile lor, dar și la ale celorlalți, care să fie capabili de empatie, respectuoși, buni comunicatori, dar și apți de a conștientiza toate resursele avute la dispoziție pentru a le folosi în predare.
Formator a fost psihologul Alin Creţu acreditat C.N.F.P.A. și Ministerul Muncii. Cursul a fost inclus în Oferta educaţională a Casei Corpului Didactic Bihor, pe anul şcolar 2016/2017. După absolvire, fiecare dintre cei șaptezeci de participanţii, din județele Bihor și Sălaj au primi câte o Adeverinţă de participare, însumând 20 de ore de formare.
În cadrul cursului şi-au găsit răspunsul câteva întrebări precum: Ce loc ocupă oratoria în predarea şi învăţarea mai rapidă și cu plăcere a lecțiilor? Ce pondere acordăm explicaţiilor, exemplificărilor şi exerciţiilor psihodramatice în raport cu activităţile creative de comunicare efectivă? Care este rolul explicaţiilor şi al exerciţiilor sociometrice şi care este rolul activităţilor de comunicare în învăţare? Cum putem proiecta o activitate psihodramatică creativă și comunicativă care să răspundă nevoii de fixare a elementelor sau structurilor predate? Cum se desfăşoară şi cu ce frecvență ar trebui să folosim oratoria? Care sunt modalităţile de evaluare a oratoriei prin psihodramă?






 





Competenţele vizate au fost: discutarea rolului psihodramei în predare şi învăţare, în cadrul orelor; prezentarea unor tehnici psihodramatice interesante şi amuzante pentru facilitarea predării la clasă; aplicarea şi analizarea unor activităţi model; proiectarea unor activităţi psihodramatice creative utilizând oratoria; discutarea unor modalităţi de evaluare utilizând ca metodă sociometria.
Modulele tematice au fost: I - Cunoașterea elementelor psihodramatice ale oratoriei; II - Importanța oratoriei în atingerea scopurilor, pentru învățământ; III - Modele de activităţi oratorice psihodramatice utilizate la clasă; IV - Evaluare prin activităţi creative şi comunicative respectiv prin feedback.
Modalităţile de evaluare au fost: observaţia permanentă, elaborarea unor activităţi și chestionare.
Cu prilejul acestui curs, a fost vizitat Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău în cadrul evenimentului cultural Noaptea muzeelor.
A fost încă un eveniment marca TopFormalis.
 
 Vicepreședintele Asociației TopFormalis psiholog Alin Crețu
 
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Cursul „Oratoria, arta comunicării interumane prin psihodramă”.










Sursa: http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.15169

sâmbătă, 6 mai 2017

Conferința națională cu participare internațională „Rolul educaţiei în dezvoltarea identităţii culturale a elevilor” - Participare cu lucrare Psiholog Alin CREȚU

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Mureș organizează Conferința națională cu participare internațională „Rolul educaţiei în dezvoltarea identităţii culturale a elevilor”. Lucrările conferinței se vor desfășura în Palatul Culturii din Târgu-Mureș în 6 mai.

„Scopul conferinței este realizarea unui schimb de bune practici între toți actorii participanți la educația de masă și cea incluzivă, susţinerea şi creşterea calităţii asistenţei psihopedagogice precum şi promovarea valorilor educaţionale şi culturale la nivelul comunităţii educaţionale mureșene. Conferința este deschisă publicului larg interesat de educație și cultură și în special cadrelor didactice și didactice auxiliare din învățământul de masă (profesori, învățători, educatori, profesori consilieri, profesori logopezi, mediatori școlari, asistenți sociali etc.), dar și cadrelor didactice și didactice auxiliare din cadrul centrelor de educație incluzivă”, precizează Porkoláb Annamária, directorul CJRAE Mureș, în invitația publicată pe site-ul instituției.
Înscrierea la conferinţă presupune achitarea unei taxe de participare. Pentru cei care vor să susțină o lucrare taxa este de 75 de lei, iar pentru cei care doresc doar să participe la eveniment taxa este de 50 de lei. Taxa de participare se poate achita la deschis la BCR – Sucursala Mureş Central, în contul Asociaţiei K’ARTE: RO60RNCB0193100643190001 – cu menţiunea taxă conferinţă 2017. Documentul de confirmare a plăţii va fi trimis la adresa de e-mail conferintacjrae@gmail.com, potrivit ultimei actualizări de pe site-ul CJRAE Mureș, referitoare la conferință, termenul de înscriere este 12 aprilie pentru cei cu lucrare și 30 aprilie pentru participanții fără lucrare. Mai multe informații despre conferință puteți afla de pe site-ul www.cjraems.ro, unde, de asemenea, veți găsi și programul evenimentului.

Sursa: http://www.zi-de-zi.ro/2017/04/11/rolul-educatiei-dezvoltarea-identitatii-culturale-elevilor/