Oradea
Elevii de la
Liceul cu Program Sportiv (LPS) „Bihorul” şi cei de la Centrul Şcolar
pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Tileagd au învăţat să adopte un stil de
viaţă sănătos prin sport.
A V-a ediţie a
proiectului „Prietenie fără diferenţe” s-a derulat, miercuri, la sediul
LPS. Aici, elevii sportivi s-au întâlnit cu colegii lor de la CSEI nr. 1
Tileagd în cadrul activităţii „Antrenamente demonstrative”.
„Ne-am
dorit ca şcolarii celor două instituţii să socializeze, să se cunoască
şi să interacţioneze prin intermediul antrenamentelor. Acestea au fost
coordonate de antrenorii prof. Florina Fărcuţ şi prof. Robert Olah”, a
spus consilierul şcolar Crina Creţu, coordonatorul proiectului din
partea Liceului Sportiv.
Participanţii
s-au bucurat de această activitate şi s-au implicat activ în toate
jocurile organizate. Tot împreună au realizat, în cadrul atelierului
artistic, felicitări pentru absolvenţii clasei a XII-a A.
Musafirii au fost apoi poftiţi să viziteze baza sportivă a gazdelor, de care, de altfel, au rămas foarte plăcut impresionaţi.
Luându-şi
rămas bun de la prieteni, elevii cu cerinţe educative speciale au
vizitat apoi Grădina Zoologică, în care au putut admira fauna diversă,
s-au jucat în locurile special amenajate şi au mâncat îngheţată.
Activitatea a fost condusă şi susţinută financiar de prof. consilier
şcolar Crina Creţu, coordonatorul proiectului (L.P.S. „Bihorul”) şi
prof. psihopedagog Alin Creţu (C.S.E.I. nr. 1 Tileagd). JB – C.D.
Sursa: https://www.jurnalbihorean.ro/actualitate/2019/06/06/prietenii-fara-frontiere.bihorean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu