luni, 21 ianuarie 2013

Microsoft IllumiRoom, holodeck-ul din Star Trek în fază incipientă

Laboratoarele Microsoft Research sunt o sursă aproape constantă de noutăţi care, chiar dacă se vor materializa mai greu  sau chiar deloc în produse finite, sunt interesante. Ultima noutate, prezentată în cadrul CES 2013, este IllumiRoom, o tehnologie care doreşte să extindă imersiunea conţinutului afişat de un ecran extinzându-l în mediul înconjurător.
Ideea îmbogăţirii imersiunii prin lumini şi culori nu este una nouă, Philips dezvoltând acum zece ani tehnologia Ambilight, care a evoluat ulterior în AmBX şi a fost implementată într-o serie redusă de periferice şi jocuri PC. Dacă aceste tehnologii s-au bazat însă doar pe culori şi, ulterior, şi pe sunet, Illumiroon foloseşte chiar conţinutului video afişat pe ecran pentru a crea un mediu care, chiar dacă nu este  Holodeck-ul din Star Trek, este cel mai apropiat lucru de acesta pe care l-am văzut până acum.

Conform Microsoft, IllumiRoom foloseşte camerele video ale unui sistem Kinect pentru a mapa suprafeţele din jur, acest mediu virtual fiind folosit ulterior de rutinele software pentru ajustarea corecţiilor de perspectivă şi afişarea conţinutului video.  După cum se observă din clipul publicat de Microsoft, efectul obţinut este mai mult decât impresionant iar augmentarea imersiunii este incontestabilă.
Microsoft a dezvăluit că Samsung şi Nokia au folosit deja secvenţe video înregistrate în cadrul campaniilor publicitare recente. Când se va materializa IllumiRoom într-un produs comercial este însă o întrebare la care compania nu a oferit un răspuns.

Sursa: http://www.go4it.ro/curiozitati/microsoft-illumiroom-holodeck-ul-din-star-trek-in-faza-incipienta-10447084/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu