Théodore Géricault (n.
26 septembrie,
Rouen -
1791 - d.
26 ianuarie 1824,
Paris) a fost un important pictor și litograf francez, exponent al
romantismului în pictură.
Géricault s-a născut în anul
1791, la doi ani după izbucnirea
Revoluției Franceze. Anii de tinerețe corespund perioadei războaielor
napoleoniene.
Este martor al unor vremuri de răscruce, când o lume învechită se
prăbușește și cedează locul unei noi epoci care se naște. Creația lui
Géricault poartă semnul transformărilor istorice ale unei epoci marcate
de contradicții. Operele artistului reprezintă, sub anumite aspecte, o
continuare a drumului ales de
Jacques Louis David, deși cuprind accente inovatoare,
romantice, prevestind în același timp
realismul.
Viața și opera
Jean-Louis-André-Théodore Géricault s-a născut la
Rouen, pe
26 septembrie 1791. Tatăl său era moșier și făcea comerț cu tutun. În anul
1796, familia Géricault se mută la
Paris. Théodore începe să frecventeze cursurile prestigiosului liceu parizian
Licée Royal (astăzi:
Louis-le-Grand).
Are două pasiuni: desenul și caii. Vrea să devină pictor. Atracția pe
care o nutrește pentru cai îl face să intre în atelierul pictorului
Carle Vernet (
1758-
1836), care se bucura de faima de mare specialist în pictura de cai. Géricault nu va sta mult în atelierul lui Vernet. Din anul
1810 se hotărăște să ia lecții de la
Pierre-Narcisse Guérin (
1774-
1833), elev al lui
Louis David. În atelierul lui Guérin, Géricault îl va întâlni pe
Eugène Delacroix.
Școala clasică a lui David îi este totuși străină temperamentului său.
Géricault respinge culoarea fără viață, finisarea armonioasă, desenul
minuțios, precum și imobilitatea rece - caracteristice lui Guérin,
preferând spontaneitatea, dinamismul și lucrul după modele vii.
Ofiţer de vânători din garda imperială, 1812 - Muzeul Louvre, Paris
Adesea merge la grajdurile de la
Versailles, unde desenează cai. În februarie
1811 se înscrie la
École des Beaux-Arts din Paris. Cu sprijinul financiar al tatălui său este scutit de serviciu militar.
Prima sa operă importantă este
Ofițer de vânători din garda imperială (
1812),
imagine a victoriilor pe câmpurile de bătălie în timpul imperiului,
tablou expus la Salonul din Paris în același an. Debutantul a fost
aclamat ca un maestru, repurtează un succes de prestigiu - la vârsta de
douăzeci și unu de ani - și primește medalia de aur. Tabloul reprezintă
un ofițer al Gărzii lui
Napoleon
călare pe un cal ridicat în două picioare. Ofițerul se întoarce în șa
pentru a da cu sabia semnalul de atac. Suprafața portocalie din partea
dreaptă sugerează câmpul de luptă. Géricault renunță la estetica
panoramei și prezintă doar un fragment dintr-o scenă de luptă, și nu
întregul câmp de bătălie, așa cum se obișnuia în acea vreme. Doi ani mai
târziu, pictează tabloul intitulat
Cuirasier rănit părăsind câmpul de luptă, care poate fi interpretat ca o completare a celui anterior. Realizarea
Cuirasierului rănit
este mai elaborată, mai impresionantă, culorile sunt mate și mai
întunecate. Dramatice și monumentale, aceste două tablouri ecvestre
suscită un deosebit interes la Salonul din
1814, într-un Paris ocupat de armatele străine învingătoare, după prima abdicare a lui Napoleon.
În
1814,
Géricault - tânăr om de lume, elegant și seducător - se îndrăgostește
de Alexandrine Caruel, tânăra soție a unchiului său. Această legătură
furtunoasă, care va dura mai mulți ani și din care va rezulta un fiu,
Hippolyte-Georges, se dovedește nu numai scandaloasă dar și plină de
consecințe negative pentru artist.
După abdicarea lui Napoleon, Géricault înrolează printre muschetarii regelui
Ludovic al XVIII-lea. Acest episod, în special retragerea din Paris în fața armatei lui Napoleon revenit de pe
Elba, este descris în romanul lui
Louis Aragon,
"Săptămâna Sfântă" (
1958).
Pluta Meduzei, 1818 - Muzeul Louvre, Paris
În anul
1816,
după cea pierdut un concurs pentru "Premiul Romei", Géricault - unic
moștenitor al averii mamei sale - se hotărăște să plece în
Italia pe proprie cheltuială. În drum, se oprește pentru pentru o lună la
Florența, unde admiră colecțiile din
Gallerie degli Uffizi, precum și monumentele funerare ale familiei de Medici executate de
Michelangelo. În bisericile din
Roma este atras în special de unele din operele lui
Caravaggio, precum și de frescele lui Michelangelo din
Capela Sixtină. Îl studiază pe
Rafael și admiră desenele lui
Jean Auguste Ingres, care se afla de asemenea la Roma.
În toamna anului
1817, se află din nou la Paris. Timp de aproape nouă luni muncește fără odihnă la compoziția
Pluta Meduzei. În iulie
1816,
fregata marinei regale "Meduza" se lovește de o stâncă în apropierea coastei de apus a
Africii.
Căpitanul neexperimentat, împreună cu ofițerii și funcționari superiori
care se aflau pe navă iau în posesie cele șase bărci de salvare,
abandonând naufragiații în ciuda codului de onoare al marinei. O sută
patruzeci și nouă de persoane, majoritatea soldați, se îmbarcă pe o
plută improvizată care plutește în derivă timp de treisprezece zile.
Doar cincisprezece naufragiați supraviețuiesc și au putut fi salvați,
după ce pe plută s-au petrecut scene de groază. Géricault, tocmai întors
din Italia, este în căutarea unei teme contemporane captivante pentru
un tablou de mari dimensiuni. Istoria "Meduzei" îl captivează, execută
în atelierul său macheta plutei, se întâlnește și cu foști naufragiați,
dorind să înțeleagă atmosfera care domnea pe plută. Ezită la alegerea
unei scene concrete, în cele din urmă se hotărăște asupra momentului în
care naufragiații observă în depărtare pânzele
bricului "Argos" care le va aduce salvarea. Rezultatul a fost un tablou, care la expunerea la Salonul din
1819 va trezi multe controverse și comentarii, cu caracter mai mult politic, decât artistic.
Pluta Meduzei
este, mai presus de orice, o revoluție în pictură, iar în istorie intră
valoarea artistică a tabloului și nu interpretările politice. Scena
prezentată atât de
realist a fost subordonată regulilor riguroase ale compoziției
clasice. Ecoul
romantic este determinat de gama de culori și de jocul de lumini și umbre.
În anul
1820, Géricault pleacă în
Anglia împreună cu prietenul său,
litograful Charlet.
Pluta Meduzei urmează să fie expusă la
Egiptian Hall din
Londra.
Prezentarea are un succes răsunător la critică și public. Géricault se
familiarizează cu tânăra pictură engleză, entuziasmul său este stârnit
de lucrările lui
John Constable și
William Turner. În decembrie
1821, pictorul se întoarce la Paris. Duce o viață agitată plină de distracții, este însă chinuit de episoade de
depresie. În primăvara anului
1822, cade de câteva ori de pe cal, ceea ce duce la ruinarea sănătății. Operații numeroase nu-l salvează de la sfârșitul tragic.
Medicina timpului nu este în stare să facă față suferinței sale:
leziunea traumatică a
coloanei vertebrale.
Este condamnat la imobilitate deplină. În ciuda suferințelor, reușește
să picteze vestitele portrete ale "monomanilor", realizează câteva
gravuri, litografii și tablouri reprezentând cai de curse.
La sfârșitul anului
1823,
starea sănătății artistului se înrăutățește. La capătul puterilor, mai
încearcă să picteze luându-și ca model...propria palmă: "Priviți! Ce
pictor, ce sculptor a mai reușit să creeze o mână atât de flexibilă, de
suplă ca aceasta ?" Théodore Géricault moare pe
26 ianuarie 1824, în vârstă de numai treizeci de ani. Este înmormântat în cimitirul
Père-Lachaise din Paris.
Galerie
-
Cuirasier rănit, 1814 - Muzeul Louvre, Paris
-
Cal sălbatic oprit de sclavi, 1817 - Musée des Beaux Arts, Rouen
-
Derby la Epsom, 1821 - Muzeul Louvre, Paris
-
Mormântul lui Téodore Géricault în cimitirul Père-Lachaise din Paris. Piatra funerară realizată de Antoine Étex în 1840
Alienați mintal din Spitalul Salpêtrière, Paris ("Les monomanes")
În anul
1822,
Géricault primește o propunere neașteptată pentru o lucrare originală
din partea doctorului Étienne-Jean Georget (1795-1828), medic specialist
în
boli mintale.
Printre altele, el a elaborat o teorie a "monomaniei", pe care a
definit-o ca "nebunie parțială bazată pe o singură obsesie". În cartea
pe care o pregătea, medicul descrie diferite tipuri de monomanie pentru
care are nevoie de ilustrații corespunzătoare. Géricault pictează
portretele mai multor bolnavi internați în spitalul
Salpêtrière: un monoman
pedofil, o bolnavă cu
mania obsesivă
a jocurilor de noroc, o bolnavă care personifică invidia etc. Numai o
parte din aceste tablouri s-au păstrat până în prezent. Aceste chipuri
se caracterizează prin îmbinarea încărcăturii emoționale intense cu
forța de expresie concentrată. Forma atipică a tablourilor amintește de
portretele englezești care înfățișează personajele doar până la brâu, pe
un fundal întunecat.
-
Invidia sau Hiena din Salpêtrière - Musée des Beaux Arts, Lyon
-
Cleptomania - Musée des Beaux Arts, Gent
-
Mania jocurilor de noroc - Muzeul Louvre, Paris
-
Mania grandoarei militare - Sammlung Oskar Reinhart, Winterthur
|
Pluta Meduzei, 1818-19 - Muzeul Louvre, Paris |
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Th%C3%A9odore_G%C3%A9ricault