|
|||||||||||
A
fost un efort profesional care s-a întins pe durata a doi ani pornind
de la ideea că introducerea jocului didactic în cadrul procesului de
învăţământ este imperios reclamată de particularităţile de vârstă ale
copiilor şi de necesitatea tratării individuale a acestora în vederea
îmbunătăţirii performanţelor personale. Autoarea a subliniat că „Pentru
copil jocul este o formă de activitate cu serioase implicaţii
psihologice şi pedagogice care contribuie la informarea şi formarea lui
ca om; jocul didactic dă un randament sporit faţă de celelalte
modalităţi de lucru folosite în activitatea de învăţare, în special la
copiii cu C.E.S., deoarece el face parte dintre ocupările zilnice
preferate ale copiilor".
Lucrarea
a fost structurată pe următoarele capitole: I. Integrare, incluziune,
diversitate; II. Școala incluzivă - instituție de optimizare și formare;
III. Designul experimental; Concluzii; Bibliografie.
Conducătorul
ştiinţific prof. univ. dr. Florica Orţan a subliniat originalitatea
elementelor lucrării și contribuția personală pe care și-a adus-o
autoarea; inspector şcolar pentru învăţământ special Alina Vese
a evidențiat modul în care profesor Florina Mal și-a susținut exemplar
lecțiile în fața clasei și a comisiei; profesor universitar doctor Letiţia
Filimon a remarcat importanța jocului didactic în transmiterea
cunoștințelor; profesor psihopedagog Kelemen Iuliu, director adjunct,
profesor-educator Lucia Rus și profesor Eugenia Deac au vorbit despre:
implicarea colegei lor în activitățile didactice și proiectele școlii,
tactul pedagogic de care dă dovadă, buna colaborarea cu elevii și
colegii, empatia de care dă dovadă, modestia, stăpânirea de sine,
optimismul său și multe altele.
Aplauzele și florile pe care profesor Florina Mal le-a primit, au răsplătit toate eforturile-i depuse.
Psiholog Alin Crețu
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Rolul jocului didactic în educarea limbajului la elevii cu C.E.S.” |
Pentru mai multe poze click aici
|
http://ovidan.ro/?p=articles.details.13060
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu