|
|||||||||||
Argumentele
scrierii lucrării au fost: prevenirea dezvoltării somatice cu abateri
faţă de ciclul normal, a depistării şi corectării deficienţelor ce apar
în mod inerent odată cu evoluţia prepubertară şi pubertară a copiilor;
posibilitatea pe care o are kinetoterapeutul de a le sprijini evoluţia
normală.
Aceasta
a fost structurată astfel: Introducere, Capitolul I - Particularităţile
morfo-funcţionale şi psiho-motrice ale elevilor din ciclul gimnazial,
Capitolul II - Depistarea şi clasificarea tipurilor de deficienţe fizice
din Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.1 Tileagd, Capitolul IV -
Programe şi structuri de exerciţii pentru corectarea deficienţelor
fizice la cazurile depistate, Capitolul V - Analiza şi interpretarea
datelor experimentului, Concluzii, Bibliografie și Anexe.
Depistarea
şi urmărirea evoluţiei unei deficienţe este o problemă foarte
importantă. Ea trebuie să asigure fixarea unui diagnostic iniţial
complet, să permită obiectivizarea examenului în aşa fel încât urmărirea
modificărilor obţinute în urma tratamentului aplicat să fie cât mai
fidelă şi simplă. Ea se va realiza prin examinări somatoscopice şi
somatometrice speciale, în cadrul controlului medical şi periodic.
Deficienţele
fizice şi suferinţele cauzate de ele stânjenesc buna desfăşurare a
muncii, provoacă pierdere de timp şi energie, scad randamentul şi
valoarea rezultatelor, împiedică realizarea progresului şi menţin o
stare psihică de nemulţumire şi enervare, de teamă şi descurajare, care
demoralizează şi descurajează pe deficient.
Între
dezvoltarea somatică şi cea funcţională este o dizarmonie. În
concluzie, se impune o acţiune de echilibrare somato-funcţională,
obţinându-se rezultate bune, prin kinetoterapie chiar şi atunci când
subiectul se prezintă cu indici somato-funcţionali scăzuţi.
Din comisia de examinare au făcut parte: președinte - conf. univ. dr. Izabela Lozincă și prof. univ. dr. Vasile Marcu de la Departamentul de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie al Universității din Oradea; Călin
Hoțupan - inspector şcolar pentru educaţie fizică şi sport al
Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care au apreciat materialul scris
cu nota 10.
La
eveniment au participat colegii, psiholog Alin Crețu și directorul
instituției, prof. Kelemen Iuliu, care și-au exprimat pozitiv punctele
de vedere.
Psiholog Alin Crețu
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Lucrare metodico - științifică pentru obținerea gradului didactic I.
|
Pentru mai multe poze click aici
|
http://ovidan.ro/?p=articles.details.13143
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu