|
|||||||||||
Atmosfera în care s-a desfășurat evenimentul în Anul Centenar, a fost una de sărbătoare, fiind prima cu care a debutat noul an.
Cadrele
didactice au fost consecvente în ceea ce privește păstrarea, cultivarea
și promovarea valorilor culturii naționale prin intermediul acestei
aniversări cu un nume sugestiv Spiritul lui Eminescu, azi.
Psihologul
Alin Crețu, cu mult entuziasm, a prezentat cadrul social în care s-a
născut marele poet și evoluția sa psihologică, subliniind că el a fost
în același timp și un mare filozof respectiv scriitor, ce și-a elaborat
opera în doar 39 de ani. A mai amintit și de faptul că o femeie în
vârstă de 71 de ani din Cugir a realizat o performanţă demnă de Cartea
Recordurilor. Maria Todor a reuşit ca într-o perioadă de trei ani, între
2014 - 2016, să coasă pe o pânză de cânepă în lungime de șapte metri
poezia Luceafărul, de Mihai Eminescu. Cele 98 de strofe au fost „scrise"
cu aţă roşie. A vorbit și despre non - culorile respectiv culorile
regăsite în poeziile eminesciene, conform unui studiu recent, acestea
fiind în ordinea frecvenței: galben, roșu, portocaliu, verde etc, fapt
care dovedește că Eminescu era un poet solar, contrar percepțiilor
marelui public.
Profesoara
Otilia Urs a fost cea care a prezentat succesiunea momentelor artistice
dar și cea care cu un grup de elevi, a încântat audiența, cu o scenetă
inspirată din Scrisoarea III. Profesoarele Marinela Buzle și Silvia
Petroi au menținut atmosfera la cote înalte prin concursul de întrebări
și răspunsuri din opera marelui autor. Recitalul de poezii susținut de
către elevii pregătiți de profesoara Lucica Sârbu a fost îndelung
aplaudat, la fel ca și mini concertul copiilor dirijați de profesoara
Eugenia Deac. Profesoarele Lucia Romanschi, Ana Alb, Andra Pop și
Constantin Tamara au realizat împreună cu elevii o expoziție care a
ilustrat câteva din poeziile marelui poet. Copiii coordonați de
profesoara Mărioara Cipleu au realizat o machetă a castelului din poemul
Luceafărul. Profesoarele Simona Herlaș și Paula Bologa cu elevii lor au
incitat audiența prin concursul de ghicitori. Activitatea a fost
încheiată de elevii coordonați de profesoara Kovacs Ana printr-un puzzle
uriaș.
Psiholog Alin Crețu
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Spiritul lui Eminescu, azi.
|
Pentru mai multe poze click aici
|
Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.17398
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu