Joi, la C.S.E.I. Nr. 1 Tileagd,
|
|||||||||||
Primii
paşi către Unire s-au făcut la Revoluţia de la 1848, care, deşi a fost
înăbuşită, a demonstrat dorinţa de independenţă şi de unitate a
românilor. Adunările Ad-hoc din 1857 au fost apoi chemate să se pronunţe
în legătură cu această problemă atât de importantă. După mai multe
dispute, a fost propus şi ales, în unanimitate, ca domn Alexandru Ioan
Cuza, „om nou la legi noi", după cum s-a pronunţat Mihail Kogălniceanu.
Alegerea aceluiaşi domn în ambele Principate Române a reprezentat o
victorie însemnată a poporului român în lupta sa pentru formarea unui
stat naţional unitar.
Alexandru
Ioan Cuza s-a născut la Huşi în anul 1820, fiind unul dintre
participanţii activi la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova.
Ca prim domn al Principatelor Unite (1859 -1866), a dus o susţinută
activitate politică şi diplomatică pentru formarea statului unitar
România, în 1862.
Împreună
cu Mihail Kogălniceanu, a iniţiat un larg program de reforme care au
dus la modernizarea statului român: împroprietărirea ţăranilor;
adoptarea unei noi constituţii; introducerea învăţământului gratuit şi
obligatoriu; secularizarea averilor mănăstireşti; înfiinţarea
universităţilor din Iaşi şi Bucureşti.
Silit
să renunţe la putere în 1866, a fost exilat şi a trăit la Viena şi
Florenţa. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în
ţară şi înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (judeţul
Iaşi), apoi reînhumat la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi.
„Hora
Unirii", cunoscutul cântec pe versurile poeziei cu acelaşi nume scrisă
de Vasile Alecsandri şi publicată pentru întâia dată, la Iaşi, în
numărul 51 al revistei „Steaua Dunării", însoţeşte de atunci marele
eveniment.
În 24.01.2018, s-a desfășurat activitatea ,,În unire stă puterea" cu ocazia aniversării acestui important eveniment.
La activitate au participat elevii și profesorii școlii, coordonați de Lucica Sârbu.
A
avut loc o prezentare în PowerPoint a evenimentelor care au dus la
această Unire, de către profesoarele: Tamara Constantin, Eugenia Deac și
Kovacs Ana. Profesoarele: Silvia Petroi, Simona Herlaș și Otilia Urs
au realizat cu elevii, desene tematice. Profesoarele Andra Pop, Marinela
Buzle și Ana Alb au răspuns numeroaselor întrebări, adresate de către
copii, pe marginea subiectului. A urmat momentul teatral coordonat de
psihologul Alin Crețu „Ocaua lui Cuza", îndelung aplaudat.
În
încheiere, în curtea școlii, s-a cântat și s-a dansat „Hora Unirii",
coordonate de profesorii: Lucia Romanschi, Paula Bologa și Ervin
Călinescu.
Profesoara Lucica Sârbu a condus această activitate culturală.
Psiholog Alin Crețu
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: 24 Ianuarie 1859 – „În unire stă puterea”.
|
Pentru mai multe poze click aici
|
Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.17436
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu