luni, 18 mai 2015

Conferințe practice pentru tineri BookLand Evolution - Oradea, 18 - 22.05.2015 la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" - Speaker Psihodramatician Alin CREȚU

 
BookLand Evolution susține dezvoltarea personală și profesională a tinerilor
Câteva dintre cele mai interesante personalități lansează liceenilor și studenților din Oradea o propunere de nerefuzat: o întâlnire timp de trei ore în cadrul căreia își pot descoperi vocația și găsi soluții pentru viitorul profesional, cu prilejul Conferintelor practice pentru tineri BookLand Evolution.   
Evenimentul se va desfășura începând cu data de 18 mai 2015 la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", tinerii fiind invitați să participe GRATUIT de luni până vineri (18-22 mai), în intervalul orar 15:00-17:00. Printre personalitățile care au răspuns deja pozitiv invitației Bookland Evolution se număra: Mihaela Tatu (Om de televiziune), Alexandru Gabriel Ion (Co-Fondator/Web Developer & Designer @ 21vision), Eugen Neag (Actor), Remus Toderici (Fotograf), Adela Lazăr (Pictactriță), Ioana Dumitrachescu (Scriitoare), Mihaela Simai (Cantautor/Educatoare @ Waldorf), iar lista continuă. 
Caravana Conferințelor practice BookLand Evolution se va deplasa apoi în alte 4 orașe din țara, poposind timp de o săptămâna în fiecare. Următorul oraș din itinerariu este Arad.                                                              

Prima parte a Conferințelor (sesiunea de primăvară) se va încheia în vară după 60 zile iar cea de-a doua parte (sesiunea de toamnă) are aceeași durată (21 septembrie - 4 decembrie); în total, peste 1.000.000 liceeni și studenți din 23 orașe sunt invitați să descopere soluții pentru viitorul lor profesional și să își lărgească orizontul de cunoștințe mulțumită experiențelor și ideilor împărtășite de cei peste 800 profesioniști consacrați, care se vor alătura BookLand Evolution de-a lungul anului 2015. 
BookLand Evolution le pune la dispoziție liceenilor încă o surpriză: este vorba de platforma online www.inPractica.ro, prin care au acces la programe de practică, internship, traineeship, part-time jobs și voluntariat în companii sau organizații din România.  
Parteneri media: SRTV, Radio România Cultural, Kiss FM, Kiss TV, România Liberă, Casa Lux, Ziarul Ring, Business Woman, Tango, BeWhere!, Terra Magazin, RegieLive, Business 24, Ziare.com, Kudika, Rol.ro, Femina, Eva.ro, didactic.ro, Intuitext, olimpiade.ro, suntparinte.ro, Getlokal.ro, UrbanKid.ro, Kidsnews.ro, LaBucatarie.ro, IntegralEDU, Edu News, Pemeserie.ro, BuzzCamp, CalendarEvenimente, Orasulmeu.ro, 4Career.ro, Learn&Go, Study4Career, Zileșinopți.ro.
Parteneri locali: Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", Consiliul Național al Elevilor.
Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferinte  

Despre BookLand
 În 2011 BookLand a adus schimbarea în lumea cărții. A coborât-o din turnul de fildeș și a adus-o în mijlocul oamenilor - în realitatea lor cotidiană și în spațiul lor de socializare și recreere - făcând-o astfel mai accesibilă și mai dezirabilă. BookLand s-a lansat în cel mai mare mall din București, printr-un târg de carte pilot. La cererea editurilor a continuat timp de 3 ani cu o caravană națională de carte, activă 10 luni pe an, care a poposit în centrele comerciale, piețele și parcurile din peste 40 orașe, devenind cea mai amplă manifestare culturală.  Lansarea librăriei online www.book-land.ro a fost un pas firesc, oferind peste 30.000 de titluri de carte, e-books, audiobooks, muzică, film, jocuri, cadouri și birotică de la peste 200 furnizori. Tabara Coolturala BookLand adresată tinerilor - cu 2 ediții deja la activ - sub forma unui program de educație alternativă și nonformală vizează stimularea competențelor de comunicare și creativitate.  Din 2014 avem o nouă misiune: de a le oferi gratuit tinerilor din întreaga țara instrumentele necesare dezvoltării personale și profesionale. Vrem să-i ajutăm  să își descopere talentele, să acumuleze experiențe, să cunoască profesioniști și să învețe lucruri noi pentru a-și putea modela viitorul. Conferinţele practice pentru tineri BookLand Evolution se adresează tuturor liceenilor și studenților din 23 orașe care au ocazia de a întâlni 800 personalități marcante.  Ca extensie pragmatică a conferințelor, inPractica.ro este o platformă GRATUITĂ în care tinerii pot găsi oportunități de practică, internship-uri, traineeship-uri, part-time jobs și voluntariat, pentru a-și perfecționa abilitățile, a dobândi cunoștințe practice și a-și defini obiectivele carieristice.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu