vineri, 7 februarie 2014

Serbările Căsătoriei - 2014 - Conferința de deschidere












GRUPUL DE LUCRU: ORADEA
PROIECT: „Serbările căsătoriei”
OBIECTIV: PROGRAM DE ACTIVITATE
PERIOADA: 10 –25 FEBRUARIE 2014
LOCAȚIA: JUDEȚUL BIHOR


P R O G R A M    DE   A C T V I T A T E

VINERI - 7 FEBRUARIE
v     Conferința de presa
v     Prezentarea Programului: Campania Serbările căsătoriei” 


10-25 Februarie 2014
Data: 7  Februarie 2014, orele 11:00
Locația: Sala  Mica a Primăriei Municipiului Oradea
Coodonator proiect: Săteanu Miorița

Au luat cuvântul:

- Coodonator proiect: Ing. Săteanu Miorița
- Psiholog Alin CREȚU 
-  Prof. Pop Angela - Colegiul Tehnologic „Transilvania”

-  Caba Lavinia Carmen – „Bookcafe”

-  Anca SAS – Purtator de cuvant al Primăriei Municipiului Oradea

-  Raț Voichița – Secretar general U.F.B.O.

   


  
   
 
  


 




    
 

........................................................................................................................................

Serbările căsătoriei, la o nouă ediție

publicat de Biroul de presa in Vineri , 7 Februarie 2014, 14:59


Uniunea Femeilor din Bihor organizează în perioada 7-25 februarie campania "Serbările căsătoriei".

În acest sens, în sala mică a Primăriei Oradea a avut loc azi o masă rotundă cu reprezentați ai Uniunii Femeilor, reprezentanți din mediul școlar și ai mass-media, în care s-a discutat despre activitățile care urmează să fie organizate săptămâna viitoare: conferințe, mese rotunde, dialog interactiv cu elevii din unitățile de învățământ liceale și studenții din Universitate, acțiuni stradale de difuzare a pliantelor și fluturașilor tematici, întâlniri de schimb de experiență și sfaturi între familii longevive și familii tinere, concursuri de eseuri  tematice, emisiuni de radio în direct etc. Activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui proiect au ca scop conștientizarea societății asupra importanței actului căsătoriei în întemeierea familiei, ca un garant al relațiilor stabile, trainice și viabile în bunul mers al familiei, în asigurarea condițiilor optime de creștere și educare a copiilor.
Prezentă la eveniment, d-ra Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea a amintit că Primăria Municipiului încurajează tinerele cupluri, pregătind și punând la dispoziție terenuri pentru construirea de case. Totodată,  prin Serviciul de Stare Civilă, se oficiază căsătorii atât la Casa Căsătoriilor din Lotus, cât și în Sala Mare a Primăriei.
Deschiderea oficială a seriei de evenimente va avea loc luni, 10 februarie, ora 17, la Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai".

Programul evenimentelor se găsește în atașament.

Sursa: http://www.oradea.ro/stiri-oradea/serbarile-casatoriei-la-o-noua-edi-539-ie

http://www.oradea-online.ro/Stiri+Oradea%3A+Serbarile+casatoriei,+la+o+noua+editie_53595.html

http://uniuneafemeilorbihor.blogspot.ro/2014/02/conferinta-de-deschidere.html

---------------------------------------------------------------------------------------------------

"Serbările căsătoriei" iau startul astăzi la Oradea - Lecţia Familiei predată în şcoli
Autor:
La iniţiativa Uniunii Femeilor din Bihor, profesori şi psihologi din Oradea vor încerca timp de două săptămâni să restabilească valorile familiei şi ale căsătoriei, în rândul tinerilor, printr-o serie de programe interactive. Coordonatorii încearcă să combată mentalitatea adolescenţilor puternic influenţaţi de un mediu marcat de sărăcie şi divorţuri.
Uniunea Femeilor Bihor (UFB) se implică pentru al patrulea an consecutiv în proiectul internaţional "Săptămâna căsătoriei". Aşa cum explică preşedintele UFB, Mioriţa Săteanu, Oradea face parte dintre cele cinci oraşe din România implicate constant în această campanie, alături de Sighişoara, Cluj-Napoca, Mediaş şi Suceava. "Anul trecut Oradea a avut cele mai numeroase activităţi pe plan naţional în acest proiect, iar pentru 2014 am vrut să lărgim aria de activitate a acestei campanii. De aceea am contactat organizaţii de femei din Iaşi, Timişoara, Cluj şi Bucureşti", a spus Mioriţa Săteanu. Scopul campaniei este conştientizarea societăţii asupra importanţei actului căsătoriei în întemeierea familiei şi sunt vizate în special categoriile de tineri care se tem să facă acest pas, dar şi copiii, şi adolescenţii.
Problemele încep de acasă
Nu întâmplător coordonatorii au decis să desfăşoare activităţi în grădiniţe şi în şcoli. Astfel, copiii sunt îndemnaţi să scrie diverse sfaturi pentru viitoarele familii, iar adolescenţii participă la workshopuri, prezentări în power-point, şedinţe de psihodramă şi simulări pe roluri. "Dacă pentru liceeni căsătoria nu înseamnă mare lucru, la valul de elevi care vine din urmă, mă refer la cei de 13-14 ani, lucrurile sunt şi mai grave", a declarat pentru Crişana prof. Angela Pop. Profesoara consideră că rolul cadrelor didactice este esenţial în dezvoltarea corectă din punct de vedere psiho-emoţional a copiilor. "Această formare ar trebui să înceapă din clasele primare, prin aportul învăţătoarelor", crede profesoara. Un alt rol important îl au psihologii, absolut necesari în şcoli. "Am avut spre exemplu la dirigenţie o clasă a XI-a de eleve frumoase şi capabile, care însă nu se comportau adecvat vârstei. L-am rugat pe psihologul şcolii să mă însoţească la orele de dirigenţie. Fetele au început să meargă la cabinetul de psihologie la început pe ascuns, apoi fără ruşine. Schimbările s-au văzut imediat", mai explică Angela Pop. Vestea bună este că prin campania de promovare a căsătoriei, schimbările încep să apară. "Am observat că elevii sunt mult mai deschişi în a forma prietenii de lungă durată", a subliniat cadrul didactic.
Sărăcia şi lipsa părinţilor
Aşa cum au remarcat coordonatorii din cadrul proiectului, adolescenţii sunt reticenţi faţă de căsătorii din două motive: divorţul părinţilor sau plecarea acestora la muncă în străinătate. Ambele cazuri au la bază acelaşi motiv: sărăcia şi acelaşi efect: copilul este privat de prezenţa ambilor părinţi în viaţa sa. Astfel, pe lângă îndrumarea timpurie a tinerilor spre căsătorie, sunt necesare şi măsuri prin care familiile deja create să fie ajutate să se menţină. Una dintre soluţii este psihoterapia, iar numărul bihorenilor care apelează la astfel de servicii este în creştere. "În mod surprinzător majoritatea oamenilor care apelează la consultanţă şi psihoterapie sunt din judeţ, nu din Oradea", a explicat pentru Crişana psihologul Alin Creţu. Clienţii sunt dispuşi să bată drumuri lungi pentru a-şi rezolva problemele de cuplu. În proporţie de 99%, cer ajutor femeile, majoritatea mame. "Când o familie este disfuncţională, cel mai mult acest lucru este resimţit de mamă. Fiecare femeie are pragul ei de suportabilitate. Unele aşteaptă 20 de ani, altele vin după un an", a spus Alin Creţu. "Psihoterapia are loc şi între şedinţe de fapt. Pentru că femeia învaţă să facă faţă unei situaţii, să nu mai pună la suflet. În plus, când mama îşi schimbă atitudinea, dacă este iubită, schimbarea se va reflecta şi în comportamentul copilului şi al soţului", a mai subliniat psihologul.
Două săptămâni de foc
În perioada 10-25 februarie vor participa la prezentări, concursuri de eseuri, jocuri de rol şi expuneri de desene elevi de la Colegiul Tehnologic "Transilvania" (coordonator proiect profesor Pop Angela), Colegiul Tehnic "Mihai Viteazu" (coordonatori, prof. Marian Monica - secţia română şi prof. Catona Valeria - secţia maghiară), Colegiul Economic Partenie Cosma (coordonator, prof. psiholog Creţu Alin), Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu (coordonator, prof. Anton Cioba), Liceul Teoretic Aurel Lazăr (coordonator, prof. Turcaş Rodica), Liceul Teoretic German Fr. Schiller (coordonator, psiholog Creţu Corina) şi Liceul cu Program Sportiv Bihorul (coordonator, prof. Creţu Corina). Nu vor lipsi campaniile din Grădiniţa 34 (prof. Veres Anima), Gradiniţa 45 (profesor-psiholog Alin Creţu). De asemenea, campania va ajunge şi în Penitenciarul din Oradea, în cafenea, la radio sau la târgul de nunţi.

Andreea COSTEA

Sursa: http://www.crisana.ro/stiri/actualitate-13/-serbarile-casatoriei-iau-startul-astazi-la-oradea-lectia-familiei-predata-in-scoli-142535.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu