Despre război şi pace...

          Oare războiul se naşte din pace, sau pacea din război ...? Nicolae Titulescu, marele diplomat român, se întreba: „Ce este pacea ? Ea este un cuvânt ? În asemenea caz asistăm la triumful păcii, căci niciodată nu s-a vorbit aşa de mult de pace ca de la marele război încoace. S-a vorbit aşa de mult de ea, încât unele spirite critice au asemănat pacea cu sănătatea: nu vorbeşti de ea decât când eşti pe punctul s-o pierzi !” Mi se pare un discurs contemporan, valabil şi în zilele noastre...

Subiectul articolului este vast, este banal, îl întâlnim în fiecare zi în ziare, ascultăm ştiri la radio, la televizor, ne sare in ochi pe internet... din ce în ce mai multe ştiri şi grozăvii despre războaiele altora, la care participăm şi noi (ca ţară!) sau nu... se întâmplă totul, din fericire, undeva departe, departe de noi şi de graniţele ţării noastre şi respirăm uşuraţi, nu ne afectează... decât ca ştire, ca imagine – săracii, mor tineri, mor batrâni, mor copii, mor soldaţi, mor civili, de-a valma, doar asta înseamnă război..., nu??

Cad clădiri, biserici (şi creştine, şi musulmane, şi sinagogi – bomba nu alege!), monumente, sedii de firme, locuinţe, cad oraşe întregi şi rămâne, de jur-împrejurul a tot, prăpăd şi durere, suferinţă şi tipetele mute ale celor care au scăpat... oare au scăpat??? Trăiesc şi nimic mai mult... ziua de mâine nu va mai fi la fel, noaptea va învălui nenorocirea vieţii lor şi vor aştepta zorile sperând... dar totul e schimbat, sensul vieţii este deturnat şi aruncat într-o nouă călimară... da, cu acea cerneală vor putea scrie alte file în cartea vieţii lor (nu a destinului, dar, chiar, ce este ăla destin, aşa trebuia să fie, aşa s-a întâmplat...?)

M-am născut în timp de pace... nu pot descrie oroarea unui război, nu l-am văzut, nu l-am trăit... am învăţat despre el din cărţile de istorie şi din romane, am văzut filme şi piese de teatru, am auzit despre el de la bunici şi alţi bătrâni care şi-au unit destinele în traversarea anilor de război... da, m-am născut în timp de pace şi totuşi nu am înţeles această binecuvântare decât târziu, abia de puţini ani, către maturitate...

Şi totuşi, câte feluri de război există??? Hai să enumăr câteva, am găsit un articol pe internet: război civil, revoluţie, guerilă, război psihologic, embargo, terorism, război non-contact etc. Şi când toate aceste războaie iau sfârşit, cu ce se încheie?? Cu PACEA!!! Dar... atât de multe tipuri de războaie şi doar o singură pace???

Între război şi pace, există lupta „non-violentă”, rămasă în amintirea colectivă prin lupta lui Gandhi împotriva colonialismului englez...

Dar ce spune Biserica creştină despre război, îl aprobă, îl respinge??? Biserica, îmbrăţisând toate nivelurile vieţii umane, a urmat o tactică mai largă. În timp ce la nivelul primar al relaţiilor personale a condamnat absolut si categoric violenţa şi omorul, la nivelul de ordin secundar - al legilor si instituţiilor statului - a menţinut o poziţie dialectică. Pe de o parte a condamnat războiul şi violenţa, în vreme ce pe de altă parte a arătat îngăduinţă celor ce au participat la războaie şi au luptat pentru binele comun. Este de la sine înţeles, desigur, că este vorba de luptele din cadrul războaielor de apărare, nu al celor de cotropire.

Dacă, însă, în trecut se putea susţine că războiul, în ciuda caracterului său respingător şi înfricoşător, servea oarecum şi binelui comun, astăzi aceasta pare mai degrabă cu neputinţă... războaiele actuale sunt elitiste, servesc intereselor celor puţini şi bogaţi, sunt îndreptate asupra celor mulţi şi sărmani, dar locuitori ai unor ţări cu resurse vaste, ce pot fi exploatate…

Dar Coranul, cartea sfântă a musulmanilor din toată lumea, ce spune despre război şi pace? Termenul de “jihad” poate să însemne “război sfânt”, dar şi lupta pe care o duce omul cu el însuşi, atunci când trebuie să-şi controleze dorinţele şi intenţiile rele…

Islamul este religía păcii şi a toleranţei (islam = “pace” şi “supunere faţă de Dumnezeu”, în limba arabă). Crima este una dintre marile păcate ale omului, iar profetul Mahomed spune că toţi ucigaşii vor fi pedepsiţi în focul iadului…

Şi atunci, de unde atâta terorism în lume, de unde atâta violenţă si atentate sinucigaşe ale musulmanilor…? Oare în spatele cuvintelor, cei ce dau sens şi întelegere acestora, pentru cei mulţi şi mai puţin învăţaţi, nu stau tot  oameni…?

Undeva, în cartea sfântă a evreilor, Tora, scrie: “cel care a salvat viaţa unui om, a salvat umanitatea întreagă…”

Într-o zi, unul dintre multii studenţi străini care frecventează biblioteca, mi-a zis: “la voi în ţară este raiul pe pământ!”. N-am apucat să întreb “de ce”, că a continuat: “la mine în ţară este război…” Apoi mi-a povestit despre familia lui rămasă acolo, undeva, la mii de kilometri, despre mama si surorile lui (tatăl murise…), despre bombardamente şi violuri, despre foamete şi violenţe…Visa să devină medic şi să-şi ducă toată familia în Suedia, acolo unde este pace...

Ţin minte şi acum sentimentul pe care l-am încercat după plecarea lui: vorbisem cu un tânar care a văzut şi a trăit războiul... undeva, la depărtare de mii de kilometri, era război... din păcate şi astăzi este război...

Să fie acesta un dat al oamenilor ? Ajungi să te întrebi şi asta. Să fie oare pacea o stare de graţie la care vom ajunge odată cu reinstalarea raiului biblic ? Pentru că oamenii sunt şi buni şi răi – unii aşa, alţii aşa... niciodată pacea clădită de bunele intenţii şi tragice învăţăminte nu va dura mai mult decât orice altă lucrare omenească. Omul ! Fiinţă minunată ce poate face materia să zboare şi creatură abjectă ce nu ezită să calce în picioare miracolul vieţii. Civilizaţia ! Binecuvântare şi blestem.  Andre Malraux  spunea că mileniul trei va fi religios sau nu va fi deloc. Unde mergi, Omule ?

Doina Rusneac

Bibliotecar BJ Bihor

Sursa: http://uniunefemeilorbihor.blogspot.ro/2012/09/despre-razboi-si-pace.html