|
|||||||||||
Piesa
„Insula dorințelor" a stârnit ropote de aplauze din partea elevilor,
producându-le și bucurii prin interactivitatea propusă de actori.
În
unele momente, copiii au fost invitați pe scenă alături de artiști,
pentru a-i „ajuta" iar în altele, personajele au coborât printre cei
mici, lăsându-se atinse, stârnind discuții sau solicitând răspunsuri.
Consolidarea cunoștințelor auditoriului a fost frecvent folosită de
protagoniști, lucru încântător pentru elevi, cărora li s-au
reîmprospătat scenele și personajele deja văzute, care se retrăgeau după
cortină la epuizarea fiecăruia dintre roluri.
Muzica
foarte cunoscută a avut mare priză la public, cu atât mai mult cu cât a
făcut parte din repertoriul internațional, având însă textul în limba
română, adaptat vârstei celor care ascultau. Decorul a fost unul
inspirat, colorat foarte viu.
Personajele
au prins viață prin jocul entuziast al actorilor: Nora Tiu - care a
semnat și regia artistică, Loredana Ionaș, Eric Aron și Daniel Teszler.
La succesul spectacolului au contribuit și Marius Aron - managerul
trupei de teatru, Veres Laszlo - procesare sunet și Csuri Emese -
scenografie păpuși și costume.
Buna dispoziție, a fost starea în care s-au regăsit atât artiștii cât și elevii, respectiv cadrele didactice participante.
Trupa
de teatru le-a mulțumit profesoarei Laura Petruț și psihologului Alin
Crețu, pentru sprijinul oferit în buna desfășurare a spectacolului.
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: „Comoara cu povești” a venit la C.S.E.I. Nr. 1, Tileagd.
|
Pentru mai multe poze click aici
|
Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=articles.details.17899
Gallery | „Comoara cu povești” a venit la C.S.E.I. Nr. 1, Tileagd
Sursa: https://www.ovidan.ro/?p=gallery.6.6329.view
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu