Forumul
Constituţional organizat de clubul Oradea al Asociaţiei Pro Democraţia a
atras, vineri, în sala mare a Prefecturii, 20 de oameni, reprezentanţi
ai partidelor politice, dar şi cetăţeni simpli ori directori de
societăţi comerciale, pentru a dezbate probleme legate de revizuirea
Constituţiei şi despre regionalizare, descentralizare.
Controlul promisiunilor
Între vocile care se întrebau dacă este necesară sau nu revizuirea Constituţiei, ori cum ar trebui să se reflecte în ea regionalizarea, cea mai inedită propunere a venit din partea Mioriţei Săteanu, preşedinta Uniunii Femeilor din Bihor, care a subliniat că toate modificările "trebuie să fie neapărat şi imperios în concordanţă cu dorinţa cetăţenilor".
"Faceţi fluturaşi pe înţelesul oamenilor. Articolele din Constituţie să fie atât de clare încât niciun Superman cu minte diabolică să nu poată să le interpreteze în folosul personal şi nimeni altcineva", a spus Mioriţa Săteanu, atrăgând simpatia participanţilor.
"Obligatoriu, atunci când un partid câştigă alegerile şi face promisiuni, venind cu o platformă în care zice că va rezolva una sau mai multe probleme, să fie tras la răspundere dacă nu şi le respectă. Să existe o instituţie care să aibă această posibilitate şi să arate de o mie de ori: Ai uitat ce ai promis acestor oameni care te-au votat!", a spus Săteanu.
De la traseism la minorităţi
Cea mai aplicată pe problemă a fost Rozalia Biro, senator UDMR de Bihor, care face parte din Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei. Între altele, aceasta a criticat faptul că în prezent articolul 152 "limitează drepturile şi libertăţile cetăţeneşti" prin faptul că a introdus excepţii în următoarea revizuire a legii fundamentale. Potrivit acestui articol, "caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii".
De asemenea, Biro a spus că la articolul 1 ar mai trebui introdus un nou alineat, în care să se precizeze că minorităţile sunt "factori constitutivi ai statului român", dându-le posibilitatea, astfel, să beneficieze de mai multe drepturi adaptate la legile şi realităţile europene.
Consultantul politic Victor Papp, sosit ca reprezentant al PSD-iştilor Ioan Mang şi Florian Bodog, a spus, între altele, ca în textul fundamental trebuie să existe prevederi conform cărora parlamentarii care îşi părăsesc formaţiunea din partea căreia au fost aleşi să poată fi daţi jos, prin referendum, de alegători, dar şi ca premierul să fie ales nu după voinţa preşedintelui, ci după voinţa poporului, de partidul care a câştigat alegerile.
Unul dintre cei mai activi a fost deputatul liberal Ioan Cupşa, care a insistat pe "funcţia integratoare" a Constituţiei, "care ar presupune identificarea unui set de valori pe care să le acceptăm unanim că sunt ale noastre şi în care să ne identificăm toţi cetăţenii României", dar şi pe necesitatea întăririi drepturilor fundamentale ale omului. "Avem, datorită tehnicii şi ştiinţei, probleme noi, care nu au fost legiferate. Serviciile medicale au progresat enorm. Am putea cuprinde un capitol distinct despre dreptul la siguranţa genetică", a spus Cupşa.
Propuneţi aici!
Până la urmă, edificatoare a fost părerea unui orădean care a amintit că, deşi românii s-au prezentat la un referendum, în 2009, care includea şi revizuirea Constituţiei, politicienii n-au ţinut cont de el. "La acel referendum, lumea a fost chemată să voteze şi a hotărât că vrea Parlament unicameral, format din 300 de parlamentari şi nu din 600 câţi sunt acum. Dacă tot nu ne respectaţi voinţa, după ce ne mai chemaţi?", a spus el.
Întâlnirea s-a terminat după două ore şi jumătate, organizatorii îndemnându-i pe participanţi să îşi trimită propunerile, până pe 7 mail, la adresa: http://forumconstitutional2013.ro/propuneri-de-revizuire-a-constitutiei.
Răspunsurile vor fi cuprinse într-un raport care va fi înaintat Comisiei Parlamentare pentru Reviziurea Constituţiei.

Sursa: http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1-20/forum-constitutional-o-oradeanca-vrea-o-institutie-care-sa-urmareasca-daca-politicienii-isi-tin-promisiunile-electorale-107690.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu