*.... ȘI NOI AM FOST TINERI......* Ing. Săteanu Mioriţa1
Direcția de Asistență Socială a primit aprobarea Primăriei Municipiului Oradea de a reîncepe activitatea în cadrul Centrelor Sociale Multifuncționale Pentru Persoane Vârstnice începând cu data de 20 Iulie 2021.
Cu această ocazie s-a propus sărbătorirea bunicilor și seniorilor din zona Rogerius al comunității noastre prin proiectul *Cetățeni activi la puterea a treia* coordonat de ing. Miorița Săteanu – cetățean de onoare al municipiului Oradea.
Programul derulat a dezbătut tema * .......Și noi am fost tineri..., dar acum suntem bunici și chiar străbunici*
Deschiderea oficială a Centrului Social Multifuncțional Pentru Persoane Vârstnice a fost oferită de doamna ANCA GRAMA – SAS - director executiv al Direcției de Asistență Socială, prezentând activitățile care se vor derula în cadrul Centrului, subliniind dorința ca acest centru să fie atractiv și frecventat de multe persoanele vârstnice în scopul dezvoltării preocupărilor plăcute și atractive și al sentimentului de a demonstra puterea de a fi util și folositor comunității prin cunoștințele și abilitățile personale.
Viceprimarul Municipiului Oradea, doamna ARINA MOȘ - a prezentat o scurtă introducere despre importanța înființării și utilizării celor 4 Centre Sociale Multifuncționale Pentru Persoane Vârstnice din orașul Oradea, amplasate în zonele cele mai populate de pe raza orașului, pentru a oferi locații în care persoanele vârstnice să aibă posibilitatea de a socializa, de a petrece, zilnic, timpul într-o ambianță plăcută, prin organizarea activităților participative, creative și distractive.
Momentul de reculegere pentru persoanele care au părăsit pentru totdeauna fața pământului a contribuit la sensibilizarea participanților prin reamintirea celor din familie și al acelora cunoscuți din anturajul personal și al comunității.
Prin titlul *Unde sunt anii tinereții* doamna ing. Miorița Săteanu, a prezentat cu mult etuziasm evenimentele și trăirile unei lungi perioade din viața persoanelor vârstnice, incluzând în mod special activitatea și dăruirea bunicilor pentru nepoți și strănepoții familiei.
De asemenea a subliniat faptul că ziua festivă este dedicată bunicilor pentru a scoate în evidenţă tenacitatea persoanelor vârstnice de a fi utili, de a fi darnici, folositori în comunităţile în care trăiesc.
Uneori sunt admiraţi pentru vioiciunea şi neastâmpărul lor, alteori sunt criticaţi că ştiu prea multe şi se amestecă în treburile importante ale tinerilor şi adulţilor.
Alteori sunt consideraţi „de moda veche” pentru că persoanele vârstnice: bunicii, nu înţeleg frământările generaţiilor tinere. Este cunoscut conflictul dintre generaţii, aproape în fiecare familie sau în fiecare comunitate.
Dar totdeauna persoanele vârstnice vor fi invidiate pentru cea ce au făcut și s-au străduit să facă pentru a-și crește și a-și educa copii, a persevera în munca profesională și a trăii sub semnul corectitudinii, cinstei și bunei cuviinței. În prezentarea deosebit de valoroasă a prof. psiholog dr. Alin Crețu s-au dezbătut multe noțiuni si teme necesare a fi cunoscute de către bunicii astfel:
1. Nimeni nu este cu adevărat singur, decât dacă își dorește în mod expres asta.
2. Vârstă a treia ne permite alt fel de experiențe, la care nu ne-am fi gândit niciodată. 3. Oamenii sunt așa cum gândesc. Pot fi tineri în vârstă și viceversa. 4. Unde ne este inima, acolo ne sunt și interesele. 5. Să nu uităm că nu degeaba avem două urechi, dar doar o gură. 6. Noi înșine putem lăsa sau opri gândurile să ni se așeze în minte. S-au recitat cel mai cunoscute poezii din volumele proprii, ale poeților: prof. Aurel Horgos, ed. Maria Elvira Vancea, poet Ioana Precup, ed. Leontina Costruț, prof. Lucia Ardelean, prof. Rodica Florina Denuț, și Hetes Pascu care prin versurile lor aduc un preţios elogiu bunicilor, un sentiment de puternică admirație și prețuire.
Soliştii vocali consacraţi care și-au dat concursul la realizarea acestui moment artistic au fost prof. Maria Matei, și prof Doina Iliescu, interpretând melodii care au fost fredonate de întreaga asistență.
Au urmat apoi în încheierea momentului festiv, intonarea de către toți participanţii a tradiționalului *La mulți ani* cu care au fost înflăcărate sufletele tuturor prin acompaniamentul susţinut la acordeonul profesorului Fluieraş Ioan.
UNDE SUNT ANII TINEREȚII ?
Eu Cred...
Că nu mai e timp
Să devin persoana care am fost. Eu Cred...
Că pot merge in continuare, mult timp,
Dacă mă voi dărui celor care au nevoie
Și, în special, dacă voi avea, mintea limpede
Să fac tot ce pot și doresc să las ca amintire Eu Cred...
Că pot merge in continuare, mult timp,
Dacă Bunul Dumnezeu și Maica Sfântă
Îmi ascultă rugăciunile de credință
Și mă ajută ca să mai pot merge în continuare.
Cuvintele mele sunt dedicate, azi, în special persoanelor vârstnice denumite în cadrul intimității familiale ca: bunici și bunicuțe. Este specială această zi, dăruită nouă, ca o sărbătoare datorită faptului că se deschid oficial Centrele Sociale Multifuncționale pentru Persoane Vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială prin director doamna ANCA GRAMA. Această zi este dedicată nouă pentru a scoate în evidenţă tenacitatea persoanelor vârstnice de a fi utili, de a fi darnici, folositori în comunităţile în care trăiesc.
Uneori suntem admiraţi pentru vioiciunea şi neastâmpărul nostru,alteori suntem criticaţi că ştim prea multe şi ne amestecăm în treburile importante ale tinerilor şi adulţilor. Alteori suntem consideraţi “de moda veche”care nu înţelegem frământările generaţiilor tinere. Este cunoscut conflictul dintre generaţii, aproape în fiecare familie sau în fiecare comunitate. Dar totdeauna vom fi invidiaţi pentru cea ce am făcut şi încă ne străduim să facem şi mai multe, în viaţa care ne este încă rezervată spre a admira lumea în care trăim pentru că
“Un scurt răgaz pe această planetă În zborul nostru înspre stele” În fiecare an, la sărbătorirea zilei noastre de naștere, la șirul mai lung sau mai scurt de ani se adaugă mereu și mereu încă un an, an care determină vârsta noastră, iar “anii tinereții noastre” sunt perfect incluși în acest lanț, în permanentă creștere.
Atunci de ce să ne punem această întrebare?
Unde sunt anii tinereții? I-am dat de bună voie, ne-au fost furați, i-am pierdut?
NU! Nu i-am pierdut, nu am pierdut nici un an, ci mereu am câștigat câte un an, ne-am îmbogățit și am devenit mai maturi și mai puternici.
Toți anii câștigați sunt, cu noi, în noi, în jurul nostru.
Sunt cu noi, pentru că am devenit mai bogați prin educație. Anii tinereții sunt cu noi, pentru că sufletul nostru a fost hrănit și imbrăcat cu cele mai gingașe petale din care radia bunătatea, smerenia și buna cuviință, primite de la părinții noștri,de la cadrele didactice și toți aceștia au contribuit la modelarea sufletului nostru. Anii tinereții sunt în noi, pentru că prin adăugarea anilor, am devenit mai mari, mai puternici, mai maturi, am câștigat experiență, am devenit mai înțelepți, mai cumpătați, mai diplomați și mai înțelegători. Sămânța dragostei, provenită de la cele mai duioase flori, a încolțit și a înflorit în noi, ca un buchet, pe care noi îl oferim, cu drag și bunătate celor din preajma noastră, pentru a ne cunoaște sufletul
și gândurile. Ce fericire și emoție simțim în suflet când nepoții se adresează nouă: draga mea bunicuță, dragul meu bunicel?
Sau spun:
Buni ..... Spune o poveste,
Buni, hai să ne jucăm,
Buni... ia-mă în brațe că am obosit să merg pe jos,
Buni... îmi cumperi o jucărie sau o înghețată?
Buni... hai să ne spălăm pe mâini, să mergem la oliță și .....
Buni... hai buni să ne culcăm....... Si atunci, sufletul nostru trepidează de bucurie, cum ni se umezesc ochii de fericire, cum deschidem larg brațele să-i cuprindem și să-i strângem la piept, cu un sfânt pupic, dăruit din buzele noastre tremurânde la atingerea căpșorului drag al nepoțelului sau al strănepoțelului ....... Sigur, sunt convinsă că tot cu aceste sentimente, poate si mai puternice i-am crescut pe părinții lor - copiii noștri. Dar așa cum am avut grija acestora, și pe copii lor, adică nepoții și strănepoții noștri suntem datori ca să-i învățăm noțiunile celor 7 ani de acasă. Și totuși nu este destul pentru că la sarcinile noastre de bunici se adaugă:
- Mersul și adusul de la grădiniță, apoi de la școală
- Învățarea noțiunilor de păstrarea sănătății
- Învățarea lecțiilor și terminarea temelor
- Si apoi hai la joacă buni, ......., supravegheat Ne punem întrebări, - cum va învăța, la ce liceu, la ce facultate, ce se va face, unde va lucra, pe cine iubește și când întemeiază o familie? De ce punem aceste întrebări......., ca să ne pregătim să avem grijă de nepoței și strănepoței. Chiar dacă aspectul nostru fizic este modificat și amprenta vârstei și-a spus cuvântul, noi nu ne rușinăm pentru că purtam pe cap coroana albă a părului care impune respectul vârstei. Poate suntem gârboviți, mersul nostru și-a schimbat ritmul, mergem mai încet, cu pasul apăsat, ca să avem timp și posibilitate să admirăm și să ne minunăm de frumusețile naturii care ne înconjoară și ca să nu scăpăm din vedere cunoscuții care ne salută. Anii tinereții sunt în noi și pentru că în anii tinereții am acumulat cunoștințele cele mai importante din viața noastră, cunoștințe din domeniul profesional și informații din domeniul cultural, muzical și științific.
Cugetul nostru a câștigat cumpătarea, bunăvoința, cinstea și corectitudinea.
Gândurile nostalgice care se revarsă din sufletul nostru doresc să cântărească, să evalueze realizările și eșecurile din viața noastră. Eșecurile și greșelile nu le mai putem modifica și trebuie să le dăm uitării, să nu ne umbrească nici o clipă viața pe care o trăim.
Realizările, bucuriile sunt cele care trebuie să le cultivăm și să le întreținem cât mai mult în sufletul nostru. Acestea vor alimenta și susține mereu optimismul, speranța și voioșia, tinerețea, sufletului nostru.
Să reevocăm cât mai des anii fericiți din viața noastră, ca să nu ne mai punem întrebarea “unde sunt anii tinereții noastre”?
Fericirea să ne cuprindă sufletele,
Optimismul să ne întrețină sănătatea,
Realizările și succesele copiilor și nepoților noștri să ne umple inima de bucurie.
Tot cea ce ne înconjoară să ne ofere amabilitate, respect, bunătate si mulțumire pentru vârsta la care am ajuns, pentru dăruirea de care am dat dovadă în rezolvarea problemelor familiei, pentru munca profesională pe care am prestat-o, pentru harurile pe care le-am primit de la Bunul Dumnezeu pe parcursul vieții.
Toate aceste urări să fie dăruite din inimă, să fie îndreptate spre noi din gânduri bune, curate și din recunoștință, astfel ca toate acestea să fie cuprinse în urarea tradiționala:
„LA MULȚI ANI TUTUROR, DRAGI BUNICI SI BUNICUȚE”
Sursa: https://biblioteca-cavalerilor.ro/wp-content/uploads/2021/07/Ing_Miorita_Sateanu_Unde-sunt-anii-tineretii.pdf