sâmbătă, 30 decembrie 2017

https://www.youtube.com/watch?v=M7fYcWNS0Zg&t=246s

In drum spre armonie - muzica, resursa in reabilitare si vindecare lansare de carte 2015

De la minutul 3,39.

Alin Cretu la Conferintele practice pentru tineri BookLand Evolution Oradea, 2015

https://www.youtube.com/watch?v=4BUQfaIFpAM&t=20s

 

Misiunea pe care ne-am asumat-o este aceea de a le facilita tinerilor intalniri interactive cu personalitati marcante, care sa le vorbeasca despre importanta culturii generale dobandite prin lectura si, totodata, sa-i indemne sa aprecieze adevaratele valori de care au nevoie pentru dezvoltarea personala si profesionala.

Alin Cretu la Conferintele practice pentru tineri BookLand Evolution din Oradea, 2016

https://www.youtube.com/watch?v=N3vgL5zR-hI&t=708s

 

Misiunea pe care ne-am asumat-o este aceea de a le facilita tinerilor intalniri interactive cu personalitati marcante, care sa le vorbeasca despre importanta culturii generale dobandite prin lectura si, totodata, sa-i indemne sa aprecieze adevaratele valori de care au nevoie pentru dezvoltarea personala si profesionala.


luni, 4 decembrie 2017

03.12.2017 - Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități la Liceul Tehnologic Special nr. 1 din Oradea. Invitat psiholog Alin CREȚU

Liceul Tehnologic Special nr. 1 din Oradea

   

Luni, 04.12.2017, psiholog Alin CREȚU a fost invitat să le vorbească elevilor și să-i implice în activitate prin intermediul psihodramei, pe două teme: 

1. integrarea persoanelor cu dizabilități, cu ocazia aniversării Zilei internațională a persoanelor cu dizabilități (International Day of People with Disability) ;

2. Prevenirea violenței / agresivității în școli / familii / societate, în cadrul Campaniei 16 zile de activism împotriva violenţei.

.




------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități (International Day of People with Disability) este marcată în fiecare an la 3 decembrie, cu scopul de a promova și implementa programele destinate îmbunătățirii condițiilor de viață pentru aceste categorii sociale defavorizate.
Tema aleasă în 2017 pentru a marca Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități este "Transformarea către o societate durabilă și rezistentă pentru toți", menționează site-ul ONU, www.un.org/en/events/disabilitiesday.
Marcarea zilei are ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populația lumii trăiesc cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceștia provenind din țările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este și aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilități sunt copii, iar probabilitatea ca aceștia să se confrunte cu violența este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.
Această zi a fost proclamată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în 1992, prin rezoluția 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Națiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilități (1983-1992).
Bazându-se pe multe decenii de activitate a ONU în domeniul dizabilităților, Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată în 2006, și semnată de 153 de țări, promovează drepturile și bunăstarea persoanelor cu dizabilități în vederea implementării Agendei pentru dezvoltare durabilă din anul 2030 și a altor cadre internaționale de dezvoltare, cum ar fi Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscului de dezastre, Carta privind incluziunea persoanelor cu handicap în acțiunile umanitare, Noua Agendă Urbana și Agenda de acțiune de la Addis Abeba privind finanțarea pentru dezvoltare.
Potrivit site-ului ONU, Agenda 2030 se angajează să "nu lase pe nimeni în urmă". "Persoanele cu dizabilități, atât în calitate de beneficiari, cât și ca agenți ai schimbării, pot accelera procesul de dezvoltare incluzivă și durabilă și pot promova o societate rezistentă pentru toți, inclusiv în contextul reducerii riscului de dezastre și a acțiunii umanitare și al dezvoltării urbane. Guvernele, persoanele cu dizabilități și organizațiile reprezentative, instituțiile academice și sectorul privat trebuie să funcționeze ca o 'echipă' pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG)", se notează pe www.un.org/en/events/disabilitiesday.
AGERPRES/(Documentare — Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu, editor online: Daniela Juncu)

Sursa: https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/12/03/ziua-internationala-a-persoanelor-cu-dizabilitati-03-45-58

duminică, 3 decembrie 2017

Dascăli orădeni și sângeorzeni uniți de 1 Decembrie pentru a se forma profesional - Formator psiholog Alin CREȚU

          Centrul Misionar pentru Tineret ,,Ioan Bunea" din Sîngeorz- Băi, prin amabilitatea preotului Paul Gavriloaie, a fost gazda unui curs de formare profesională organizat de Asociația pentru Educație și Formare ,,TopFormalis" din Oradea,care , în perioada 30 noiembrie-2 decembrie 2017 a reunit cadre didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal din Oradea , Sîngeorz-Băi și Maieru, tema fiind Fiziognomia și arta în activitatea didactică.
           Formatorii cursului, psih. Alin Crețu și prof. Mircea Boțog (Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor), dar și organizatorul acestei întâlniri conf.univ.dr. Valentin Cosmin Blândul au reușit , cu profesionalism și dăruire, să aducă „soarele” în sufletele și mințile celor prezenți, dornici de a afla cât mai multe lucruri noi care să-i ajute în cariera didactică.
           La începutul întâlnirii, președintele Asociației , conf. univ. dr. Valentin Blândul a făcut câteva precizări: Asociația pentru Educație și Formare ,,TopFormalis" din Oradea este o asociaţie non-guvernamentală şi non-profit care îşi propune creşterea calităţii în actul educaţional prin promovarea unor cursuri / activități specifice educaţiei non-formale. Prin misiunea şi obiectivele sale, Asociaţia se adresează tuturor cadrelor didactice, precum şi celor care, sub o formă sau alta, sunt implicaţi în fenomenul educaţional, pentru a-i sprijini să se dezvolte profesional şi personal, promovând idei şi valori definitorii pentru o societate modernă, în care educaţia nu se realizează exclusiv în spaţiul formal al şcolii. Pe acest fond şi ca o particularitate a Asociaţiei, aceasta a pornit la drum cu intenţia de a continua cursurile de formare continuă pe care membrii săi fondatori le-au demarat la Stâna de Vale încă din anul 2006. Mai mult, ne propunem să dezvoltăm şi diversificăm oferta noastră de formare realizată prin strategii specifice educaţiei non-formale, prin promovarea unor evenimente academice ce sperăm să vină în întâmpinarea necesităţilor profesorilor care predau în învăţământul preuniversitar şi universitar."
           Fiecare dintre noi interacționăm cu oamenii din jurul nostru. Mai ales noi, cadrele didactice, care lucrăm cu elevii, contribuim efectiv la formarea și dezvoltarea personalitații elevului. Prin natura meseriei pe care o avem educăm, învățăm și formăm caractere. Cadrul didactic modelează personalitatea elevului, în mod direct sau indirect prin exemplul personal. Cunoașterea elevilor, a personalității lor, este o condiție primordială în ceea ce privește educația. A forma caractere este o artă pe care fiecare cadru didactic devotat își dorește să o desăvârșească.
           Acest curs a venit în întâmpinarea cadrelor didactice prin perfecționarea mijloacelor de cunoaștere a personalității elevilor, dar și a adultului în general. A oferit modele de recunoaștere a caracterului, mijloace de identificare a personalității, căi de comunicare a stărilor sufletești, folosind mijloace psihologice, dar și artistice. Interacționând cu cei din jurul nostru transmitem și recepționăm mesaje legate de personalitatea noastră, de starea noastră sufletească, „citim” caracterul și personalitatea celor din jur, iar ei „ne citesc ”pe noi. Cum trebuie exprimat un mesaj personal în mod adecvat? Care sunt trăsăturile care s-au imprimat pe chipul nostru? Dar pe chipul celor care ne înconjoară? Cum se exprimă aceste trăsături psihologice în artele vizuale? au fost câteva întrebări care și-au găsit răspuns în cadrul activității.
           ,,Analiza fiziognomiei, tehnici de recunoaștere și exprimare practică ( testul Szondi )", ,,Relevanța și influența pe care o au culorile în viața noastră (testul Luscher)" sau ,,Tehnici de interpretare artistică prin desen" au ajutat cursanții să recunoască trăsăturile specifice diferitelor personalități, modul de exprimare, interacțiunea ,,semnelor corpului" cu fiziognomia și vestimentația, dar și dezvoltarea capacității de exprimare artistică.
           Multitudinea de aplicații practice a făcut ca acest curs să fie în totalitate interactiv, deci interesant. S-a socializat, s-au legat prietenii, s-au făcut planuri de viitor chiar și la masa comună de 1 Decembrie , de la care nu au lipsit tradiționala fasole cu cârnați și gustoasele ,, gogoși sîngeorzene". Finalul întâlnirii a aparținut Muzeului de Artă Comparată, care, prin intermediul artistului plastic Maxim Dumitraș, le-a oferit tuturor momente de relaxare și încântare, nelipsind promisiunile de revenire.


Înv. Anuța Pop
 
Școala Gimnazială ,, A.P. Alexi"- Sîngeorz- Băi



Sursa: http://www.rasunetul.ro/dascali-oradeni-si-sangeorzeni-uniti-de-1-decembrie-pentru-se-forma-profesional