Născută la data de 14 octombrie 1936
Studii: Liceul Sanitar Oradea
Facultatea: Universitatea din Craiova, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare
Preşedintele Uniunii Femeilor Bihor Oradea de la înfiinţare – în anul 1993, până în anul 2013
Preşedinte onorific al Uniunii Femeilor Bihor Oradea din anul 2014
Membru în Intrenational Federation of Settelments – continent Europa din anul 1993
Membru în Parlamntul Seniorilor prin proiectul „Cetăţeni activi la puterea a treia” din anul 2016
Care este secretul acestei energii debordante şi la 80 de ani?
Această energie se acumulează pe parcursul anilor şi se păstrează prin
educaţia unei vieţi cumpătate, cu reguli destul de stricte şi imprimate
din perioada activităţii sportive: trezirea la ora 6.00, mersul pe jos
dimineaţa, în pas sportiv, participarea la liturghia de dimineaţă şi un
mic dejun foarte bogat în „răbdare”, pentru că uneori nu am timp să-l
servesc.
Cine este de fapt Mioriţa Săteanu?
Un om obişnuit, vesel şi optimist şi iubitor a tot ceea ce îmi oferă
natura, arta şi în special poezia şi care se împrospătează cu partituri
muzicale clasice ale lui L.V. Beethoven, F.Liszt, Chopin, W. A.Mozart,
P.I. Ceaikovski şi mulţi alţii.
Care a fost parcursul dvs. profesional?
Am absolvit Liceul Sanitar Oradea ca felcer medical. Am început
activitatea în comuna Sag, judeţul Arad, apoi am fost transferată la
Dispensarul CFR din Oradea. În anul 1950 s-a înfiinţat primul Centrul de
transfuzii. Am fost selectate mai multe cadre medicale din unităţile
sanitare ale judeţului Bihor pentru un curs de instruire în acest
domeniu. La terminarea cursului am obţinut un post la Cabinetul de
transfuzii al Spitalului de Ginecologie şi Obstetrică din Oradea, unde
am lucrat singură până în anul 1954. În perioada 1954 până în anul 1958,
ca sportiv de elită, nu puteam îndeplini obligaţiile de serviciu care
necesitau o mare răspundere pentru menţinerea vieţii femeilor gravide,
lăuze sau după intervenţii chirurgicale.
De unde pasiunea pentru scrimă?
Este o poveste, pot să o denumesc poveste, pentru că: în curtea
blocului în care locuiam ne adunam pentru diferite jocuri de abilităţi
sportive sau jocuri colective cca 15 copii cam de aceiaşi vârsta. În
acest bloc, locuia tatăl antrenorului federal de scrimă al Ungariei.
Într-o vizita în Oradea, ne-a văzut şi ne-a invitat în sala de scrimă,
unora ne-a plăcut, altora nu. M-a fascinat poziţia „în gardă” a
sportivului pe planşă, agilitatea şi reflexele instantanee care urmăreau
atacurile bine construite şi „parada ripostă” care se terminau cu un
”tuş” foarte important în determinarea scorului clasamentului final
dictat de juriul principal al concursului.
Un spot fascinant mereu viu şi atrăgător prin variantele de atac şi
prada-ripostă şi mai ales prin modul în care îţi studiezi adversarul în
ochii căruia vezi şi simţi emoţia sau eşecul inferiorităţii sau
supremaţia talentului.
Care au fost cele mai importante premii obţinute?
Foarte multe concursuri câştigate la categoria de tineret, pentru care
am participat în lotul de tineret de la Campionatul Mondial de Tineret
din Varşovia –Polonia în anul 1954, când echipa României s-a clasat în
turneul final doar pe locul 8; locul trei şi medalia de bronz la
Campionatele Naţionale de Scrimă din anul 1960; participare în echipa
României de scrimă în diferite campionate internaţionale în ţară şi
peste hotare; componentă a lotului olimpic de scrimă pentru Olimpida de
la Roma.
Care au fost marile constrângeri ale regimulului comunist?
Tata a fost deţinut politic pentru o scurtă perioadă de timp datorită
susţineii P.N.L prin convingerile dumnealui liberale şi mai ales pentru
că a fost un foarte bun prieten cu membri marcanţi, conducătorii acestei
formaţiuni politice pe plan regional şi cu şeful Poliţiei din Oradea.
Nu au avut motive temeinice pentru a prelungii detenţia, dar ca să ne
sperie, să ne persecute, în cursul mai multor nopţi soseau să
percheziţioneze locuinţa, să scotocească în toate colţurile, dulapurile,
sertarele, în bibiliotecă între cărţi, în pian şi chiar şi în
gheozdanele noastre şcolare. Datorită acestei situaţii nu am putut să mă
înscriu la nicio facultate, cu toate că doream să devin medic. Am avut
totuşi o şansă, fiind sportiv de performanţă, şansa mi-a fost oferită de
preşedintele Federaţiei Naţionale de Scrimă din cadrul Ministerului
Sportului, domnul Meşter Ivan, care a avut inspiraţia să ceară
„clemenţă” de la preşedintele Comitetului Judeţean al P.C.R. pentru a
avea aprobarea de înscriere la o facultate. Am primit această
recomandare, dar surpriza din acest document a schimbat total
aspiraţiie, dorinţele şi sensul vieţii mele. Condiţia a fost să mă
înscriu la Universitatea din Craiova, înfiinţată cu doi ani înaite şi
care avea numai facultăţi cu profil tehnic! Şi a doua condiţie a fost
să ajut un absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport să
înfiinţeze o secţie de scrimă în Craiova. Am intrat la facultate în anul
1958, am ajutat la înfiinţarea secţiei de scrimă, unde făceam
antrenamente zilnice şi am concurat la toate competiţiile naţionale şi
internaţioanale sub culorile Clubului Universitar din Craiova. Viziunea
foarte inspirată şi eficientă a conducerii Universităţii a fost de
atragere a unui lot de sportivi din diferite ramuri sportive pentru
dezvoltarea mişcării sportive din această zonă. Atunci s-a înfiinţat
secţia de fotbal Universitatea Craiova, secţia de baschet şi volei,
secţii care au oferit sportivi de mare performanţă pentru elita
sportului naţional.
Cum supravieţuiai din punct de vedere cultural înainte de 89?
Nu prea aveam timp să particip sau, mai bine zis, să trăiesc o viaţă
culturală conform dorinţelor şi aspiraţiilor mele. Aceasta pentru că
serviciul şi munca profesională îmi solicita răspundere foarte mare şi
mai ales atenţia comportamentului meu ca fiind apolitică într-o mare
masă de membri convinşi şi practicanţi ai ideiilor P.C.R.
Care a fost cea mai mare frustrare resimţită în perioada comunistă?
Am avut foarte multe obstacole în avansarea mea pe plan profesional
pentru că nu am fost U.T.C şi nici membră a P.C.R.. Am suferit datorită
faptului că nu am putut să-mi pratic credinţa, decât pe ascuns, sau cu
frică mergeam la Biserică. De fapt, nici Biserica Greco – Catolică, a
cultului meu, nu mai era. Zăcea în temniţă şi Preasfinţitul Episcop Ioan
Suciu, martirul convingerilor Sale puternice de jurământ în credinţă.
Cum s-a adaptat poporul român la democraţie?
Este o întrabare dificilă. Nu am înţeles şi nici nu practicăm o
adevărată democraţie. Am preluat doar atitudinea de a fi liberi, de a
putea face orice, de a uita de respectul între oameni, am uitat de
obligaţia de a munci cinstit şi corect. Educaţia nu s-a impus ca o
necesitate în dezvoltarea culturală a generaţiilor tinere, regulamente
permisive au scos la iveală multe derapaje în privinţa sensului vieţii
tinerilor.
De ce aţi resimţit să vă implicaţi activ în viaţa socială orădeană?
Dorinţa de a ajuta, de a cunoaşte şi a interveni pentru rezolvarea
problemelor oamenilor a fost, în tinereţe, ţinta şi drumul pe care l-am
visat şi dorit.
Apropierea de oameni prin munca profesională desfăşurată în mijlocul
comunităţilor, ale căror probleme le împărtăşam m-a condus la concluzia
că pot şi trebuie să mă implic şi să fac ceva în folosul oamenilor
într-un domeniu asemănător medicinii. Aşa mi-am regăsit calea, drumul
vieţii şi am pus în practică aspiraţiile visate din tinereţe. După
pensionare, fostele mele colege de la Liceul Sanitar din Oradea erau şi
ele tot pensionare. După mai multe întâlniri cu dânsele am constatat că
sunt un „tezaur” de dăruire şi de un înalt grad de profesionalism şi un
adevărat apărător al sănătăţii, al protecţiei sociale şi al
îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă al persoanelor vârstnice. Am format
un grup de lucru cu care am pornit la identificarea problemelor
persoanelor din cadrul fiecărui Dispensare medical, pe care le-am
raportat Direcţiei Judeţene de Sănătate. Reuşita şi succesul acestei
evaluări ne-a încurajat şi ne-a îndemnat la alte acţiuni în domeniul
social, cultural şi civic moral. Am înfiinţat Uniunea Femeilor Bihor
Oradea (UFBO) în anul 1996 ca un O.N.G. puternic şi prin care, an de an,
a câştigat încrederea cetăţenilor, al O.N.G.-urilor din judeţ şi al
instituţiilor şi al autorităţilor locale. UFBO este afiliată din anul
1996 la Federaţia Internaţională a Comunităţilor, de asemenea este
membră în Centrul Internaţional al Femeii din Stockholm – Suedia din
1998.
Ce lipseşte actualei societăţi româneşti?
În primul rând îi lipseşte coeziunea în constatarea problemelor sociale
cu care se confruntă societate, nivelul scăzut al pretenţiilor
educative şi culturale. Societatea nu are forţa şi nici recunoaşterea
generală – unanimă a greşelilor în care îşi desfăşoară viaţa şi nu caută
modalităţi de corectare sau îmbunătăţire a domeniilor care dirijează
sau legiferează drepturile omului.
Ce contează în viaţă?
A contat corectitudinea, profesionalismul şi creerea credibilităţii şi
câştigarea încrederii partenerilor cu care lucrez pentru fericirea
aproapelui.
Ce vă face fericită?
Sănătatea membrilor familie mele, bucuria cu care se afirmă în viaţa
profesională. Atenţia şi grija pe care o primesc de la membrii familie –
copii, ginere, noră, nepoţi, nepoate. Pe plan social, mă face fericită
faptul că „dăruiesc ajutor, pentru numai un zâmbet de mulţumire”.
Mulţumire pe care o citesc în ochii care strălucesc de fericire pentru
vizita sau ajutorul acordat sau problema încredinţată, pe care am reuşit
să o elucidez.
CRISTINA LIANA PUŞCAŞ
Sursa: http://zidezi.ro/bihoreni-cu-care-ne-mandrim/miorita-sateanu.html
