Reporter Anca DEAC.
Data: 17.09.2015.
Copii dispăruţi. Numai în acest an, 40 de minori din Bihor au dispărut de acasă
Sărăcia ori violenţa, neatenţia părinţilor sau pur şi simplu o clipă de nervozitate sunt motive pentru care în fiecare an zeci de copii sau adolescenţi dispar fără urmă. Numai în acest an, în Bihor au fost înregistrate 70 de dispariţii; în majoritatea cazurilor este vorba despre minori. Găsirea lor este cu atât mai dificilă cu cât trece mai mult timp de la ultima dată când au fost văzuţi. Singura soluţie rămâne îmbătrânirea facială, o tehnică specială folosită de criminalişti.
"Acolo nu a ajuns, acasă nu s-a mai întors niciodată. Dacă nu a ajuns la ora trei, ne-am dus la urgenţă, la poliţie, de atunci tot căutăm", spune Nicolae Szavo, tatăl fetei dispărute.
Detty are 1 metru şi 60 de centimetri înălţime, 50 de kilograme, ochi căprui, părul şaten şi poartă ochelari de vedere. Părintele său e disperat.
"- Ce credeţi că s-ar fi putut întâmpla?
- Acum m-am gândit la toate prostiile, la tot, că-i dispărută, că-i moartă, că o ţine sechestrată, că a mers cu un băiat. Să-mi dea un semn, că uite, nu vreau să vin acasă, că am găsit un prieten sau nu ştiu ce am făcut", îşi doreşte tatăl fetei.
Psihologii au identificat mai multe motive pentru care tinerii sau adolescenţii pleacă de acasă.
"Persoanele sau familiile foarte sărace nu au nicio perspectivă. Un alt motiv ar fi lipsa spaţiului personal. În alte situații, persoanele care au handicap mintal nu pot fi controlate, e suficient ca părinţii să se uite în stânga sau dreapta şi ei pleacă. Alţii, de exemplu, merg în căutarea unor tentaţii", explică psihologul Alin Creţu.
În cazul persoanelor dispărute de mai mulţi ani, fotografiile nu mai sunt relevante. Astfel, criminaliştii recurg la tehnici de îmbătrânire facială.
"Îmbătrânirea facială anticipativă se execută atunci când avem cazuri de dispariţii de minori, de la domiciliu, de foarte mult timp, de obicei 20-30 de ani, când nu mai putem căuta acea persoană cu o fotografie făcută la vârsta de 6 ani", a detaliat inspectorul principal Florin Lăzău, expert criminalist în cadrul Poliţiei Bihor.
Numai anul acesta în Bihor au fost raportate 67 de dispariţii, dintre care 40 de minori.
"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii bihoreni au descoperit 59 de persoane dispărute, 36 fiind minori şi 23 majori", susţine subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
La nivel european există o linie telefonică de urgenţă pentru persoanele dispărute, 116000.
Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi
Sursa: http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Oradea/Stiri/Copii+disparuti+Numai+in+acest+an+40+de+minori+din+Bihor+au+disp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu