Columna
lui Traian, construită de arhitectul Apolodor din Damasc (60-129
d.Hr.), a fost inaugurată la 12 mai 113 d.Hr. în Forul lui Traian, la
Roma, situată fiind în spatele clădirii Basilica Ulpia, între cele două
biblioteci, una pentru lucrările de limbă greacă şi cealaltă pentru cele
latine. Columna a fost sculptată în marmură de Carrara şi înălţată pe
un piedestal decorat la colţuri cu vulturi purtând festoni. Pe
suprafeţele postamentului apar arme dace în basorelief, în timp ce o
coroană de lauri serveşte drept tor (mulură rotundă, cu profilul convex,
situată la baza sau la capitelul unei coloane – n.r.). Acest monument
este singurul bine păstrat în Forul lui Traian, în mijlocul unui câmp de
ruine.
Columna nu este doar o cronică figurată pentru
imortalizarea războaielor daco-romane (101-102 şi 105-106 d.Hr.); ea a
devenit, de asemenea, şi mormântul împăratului, aici fiind depusă cenuşa
lui Traian, în anul 117, într-o urnă de aur care era amplasată într-o
încăpere sepulcrală special amenajată în vestibul. Un al treilea motiv
al ridicării monumentului e amintit în inscripţia – laconică, puţin
deteriorată din pricina trecerii timpului, dar încă vizibilă – de
deasupra intrării în interiorul Columnei: acela de a arăta cât de înalt
era muntele care a fost săpat pentru a fi ridicate Forumul şi Columna.
124 de episoade din războaiele daco-romane şi peste 2.500 de personaje
Acest
text lapidar şi modest se află, în mod evident, în contradicţie în
raport cu măreţia şi splendoarea Columnei. Înălţimea totală a Columnei
lui Traian, fără statuie, este de 39,83 m. Baza Columnei, fusul şi
capitelul au împreună 29,78 m, adică aproximativ 100 picioare romane
[1]. Lărgimea frizei la bază este de 0,89 m, iar sus, de 1,25 m;
înălţimea unui personaj este jos de 0,60 m, iar în partea de sus de 0,90
m. Diferenţa între sus şi jos este destinată pentru a compensa efectele
de perspectivă. Banda sculptată prezintă o lungime de 200 m, iar
relieful este sculptat pe 404 de dale suport de marmură, făcând parte
din structura Columnei. Sunt reprezentate, în total, 124 episoade din
războaiele purtate de romani împotriva dacilor şi mai mult de 2.500 de
personaje.
La nivelul soclului se pătrunde în interiorul Columnei
printr-o uşă metalică ce dă într-un vestibul, de unde se poate urca, pe o
scară interioară în spirală, spre vârful monumentului. Acolo se afla
statuia împăratului Traian, dispărută în timp, şi care, în anul 1598, a
fost înlocuită cu statuia de bronz a Sfântului Petru. Această scară este
luminată cu ajutorul a 43 de mici deschideri rectangulare ce străpung
destul de discret, din loc în loc, grosimea peretelui de marmură a
Columnei.

Inscripţia de pe Columnă
Senatus
populusque Romanus Imp(eratori) Caesari divi Nervae f(ilio) Nervae
Traiano Aug(usto) Germ(anico) Dacico ponti(ici) maximo trib(unicia)
pot(estate) XVII imp(eratori) VI co(n)s(uli) VI p(atri) p(atriae) ad
declarandum quantae altitudinis mons et locus tantis operibus sit
egestus.
Senatul şi poporul roman Împăratului Caesar, fiul divinului
Nerva, Nerva Traian Augustul, germanicul, dacicul, mare pontif, învestit
pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun, aclamat de şase ori
imperator, consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a se
arăta cât de înalt era muntele şi locul săpat cu eforturi atât de mari.
Monumentul, între adevăr istoric şi propagandă
Columna
lui Traian reprezintă cea mai mare sculptură în relief din toată
Antichitatea. Din punct de vedere estetic, aceasta este înainte de toate
o creaţie originală a artei romane în perioada ei de maximă maturitate
de la începutul secolului II d.Hr., datorită unităţii sale
compoziţionale, omogenităţii basoreliefurilor şi prin realismul
personajelor reprezentate. Valoarea sa în calitate de sursă istorică
este inestimabilă, având în vedere faptul că scrierile lui Traian despre
războaielor dacice sunt astăzi pierdute. De asemenea, basoreliefurile
Columnei prezintă o bogată sursă de informaţii şi pentru că oferă
detalii despre îmbrăcăminte, armament, fortificaţii, harnaşament,
tactici de război, atât pentru romani, cât şi pentru daci, dar şi pentru
că înfăţişează atâţia oameni care a trăit (şi luptat) acum mai bine de
1.900 de ani.
Numeroşi specialişti consideră că reliefurile
reprezintă o cronică destul de exactă a războaielor daco-romane, iar
diferitele detalii ne ajută să cunoaştem mai bine aceste evenimente.
Alţii, dimpotrivă, consideră Columna doar o reprezentare artistică, de
sinteză, cu inevitabile exagerări şi deformări a evenimentelor descrise.
Aceşti istorici privesc basoreliefurile cu neîncredere, întrebându-se
unde e limita dintre adevărul istoric şi convenţia artistică. La toate
aceste opinii asupra problemei valorii documentare istorice a Columnei
lui Traian, ar trebui adăugat caracterul oficial, de curte, al
artiştilor anonimi romani care au realizat monumentul.
În fond,
Columna îndeplinea şi rolul de act politic, de propagandă pentru
Imperiul Roman şi pentru împăratul Traian. Acest fapt nu permitea
artiştilor de a urma în mod exclusiv propriile inspiraţii şi iniţiative,
în sens artistic creativ – prin urmare, desenatorii şi sculptorii nu
aveau voie să se îndepărteze prea mult de textul lui Traian. Se admite
din ce în ce mai mult printre specialişti ideea că e foarte probabil ca
Traian să fi adus cu el în Dacia, în timpul războaielor împotriva
dacilor, desenatori, pictori şi sculptori, pentru a eterniza în acest
fel diferitele aspecte şi momente ale războiului şi pentru imortalizarea
împăratului însuşi.

Trăsăturile fiecărui chip, transpuse minuţios în piatră
Din
punct de vedere al compoziţiei, Columna pune în evidenţă stilul
sculpturii romane al perioadei lui Traian, considerat a fi apogeul
stilului clasic roman. Se observă, în primul rând, marea calitate
sculpturală şi iconografică ce caracterizează aceste reprezentări.
Figurile dacilor, dar şi ale soldaţilor romani, pot fi considerate
adevărate portrete, în sensul de reprezentare care prezintă afinităţi
evidente cu modelul sculptat.
De asemenea, fizionomia lor aparte,
naturală şi demnă, caracterizează aceste reprezentări. Studiată cu
atenţie toată această bogată şi diversă iconografie a dacilor,
reprezentată în sculptura romană, atât pe metopele Columnei lui Traian,
precum şi în arta statuară, se observă mai multe detalii importante:
trăsăturile figurilor au fost realizate cu un mare profesionalism
artistic, fiecare personaj a fost redat individualizat după un model
real. Se poate afirma chiar că toate trăsăturile care caracterizează
fiecare chip au fost transpuse în mod minuţios în piatră. Perioada a
domniei lui Traian (98-117 d.Hr.) a marcat, de fapt, o etapă foarte
importantă în arta sculpturală romană: marea calitate artistică şi
iconografică a portretului.
Forul lui Traian a rămas intact până în secolul al IV-lea
Din
complexul arhitectural pe care îl reprezenta odinioară Forul lui
Traian, singurul monument rămas intact este Columna. Dacă ne întoarcem
în timp, cu ajutorul documentelor, observăm că admiraţia pentru Forul
lui Traian s-a păstrat până în Antichitatea târzie. Istoricul Ammianus
Marcellinus [2] relatează cum împăratul Flavius Iulius Constantius, cu
reşedinţa în noua capitală de la Constantinopol, vizitând Roma în anul
357 d.Hr., a rămas uimit de complexul construcţiilor Forului lui Traian
şi de statuia ecvestră a împăratului, situată în mijlocul acestei
construcţii. Complexul monumental a rămas intact până în secolul al
IV-lea, ca pe urmă, de-a lungul veacurilor, să cadă treptat în ruine.
Degradarea s-a accentuat şi din cauza unor cutremure de pământ
devastatoare care au zdruncinat Italia, în diferite perioade, cauzând
importante distrugeri în Forul lui Traian. Totuşi, Columna, din
fericire, a rămas în picioare.
La
începutul secolului al XI-lea, o mică biserică, San Niccolò de Columna,
a fost amenajată în spaţiul bazei Columnei lui Traian. Azi este încă
vizibilă urma săpată, sub formă de acoperiş, deasupra intrării, ocazie
cu care s-a distrus o parte din inscripţia antică a Columnei. Se
presupune că lăcaşul de cult ar fi existat încă din secolele VIII-IX.
Biserica a fost demolată probabil cu ocazia vizitei făcută la Roma a
împăratului Carol Quintul, în anul 1546. Tot în cursul secolului al
XVI-lea au fost demolate o serie de clădiri private din jurul Columnei,
iar soclul a fost degajat de depunerile cu care era acoperit.
Napoleon Bonaparte a vrut să mute Columna la Paris, în Place Vendôme
În
cursul Evului Mediu, distrugerea Forului lui Traian s-a accentuat din
cauza faptului că o mare parte din preţioasele marmuri colorate au fost
luate pentru a fi reutilizate la diferite construcţii şi în sculptura
epocii. Columna lui Traian a fost salvată de un decret dat de Senatul
roman, la 27 martie 1162, care pedepsea cu moartea pe oricine ar
deteriora sau distruge acest monument lăsat de Roma imperială noului
oraş sfânt. Această solicitudine a fost menţinută doar pentru Columna
lui Traian, dar, din păcate, nu era prevăzută şi pentru alte zone ale
Forului lui Traian, care au continuat să fie exploatate din ce în ce mai
mult, mai ales în secolul al XVI-lea, pentru construcţia noilor
biserici.
În perioada de apogeu a carierei militare şi politice a
lui Napoleon Bonaparte, Columna lui Traian a fost pe punctul să fie
demontată şi transportată la Paris pentru a fi înălţată în frumoasa
Place Vendôme. Dar consilieri apropiaţi ai lui Napoleon l-au convins să
abandoneze acest proiect, considerat prea costisitor. Astfel, pentru
construcţia viitoarei Colonne Vendôme (în 1810) au fost comandate în
străinătate materialele necesare pentru ridicarea ei la Paris. Iar
Columna Traiană a rămas în continuare la Roma, pe locul ei iniţial.
Columna lui Traian, sursă de inspiraţie pentru numeroase alte monumente din întreaga lume
Influenţa
Columnei lui Traian, atât din punct de vedere al realizării ei tehnice,
cât şi artistice, a fost considerabilă, monumentul servind drept model
pentru realizarea altor columne comemorative, încă din Antichitate până
în zilele noastre. Probabil una dintre cele mai importante columne
ridicate după modelul celei traiane este Columna împăratului Marcus
Aurelius (161-180 d.Hr.) – monument din marmură de Carrara, ridicat la
Roma în anul 193 d.Hr.; Columna lui Marcus Aurelius se află astăzi în
Piaţa Colonna.
Din punct de vedere arhitectural, Columna lui
Marcus Aurelius este cópie după Columna lui Traian, având înălţimea de
100 de picioare (cca. 29,601 m). Ea a fost restaurată în secolul al
XVI-lea de către arhitectul Domenico Fontana, care, din ordinul Papei
Sixtus V (1585-1590), a plasat în vârful ei statuia Sfântului Apostolul
Pavel. Ca şi în cazul Columnei lui Traian, în vârful acesteia se afla la
început o statuie a lui Marcus Aurelius. Istoricul reliefurilor de pe
această columnă reprezintă campaniile militare ale împăratului împotriva
coaliţiei popoarelor germanice unite cu cele dacice, la nord de Dunăre,
narate în 116 scene şi derulate pe 21 de spirale. Înălţimea
piedestalului Columnei măsoară aproximativ 12 m.

Alte
monumente inspirate de Columna traiană sunt cele trei columne ridicate
de împăraţii romani la Constantinopol: Columna lui Costantin cel Mare
(306-337 d.Hr.), în 330 d.Hr.; a lui Theodosius cel Mare (379-395
d.Hr.), în anul 390 d.Hr.; respectiv Columna lui Iustinian I (527-565),
realizată între anii 543-545. La Roma, în afară de monumentul ridicat de
Marcus Aurelius, a mai fost ridicată o columnă: cea a lui
Phocas (Columna Phocatis) în anul 608.
În afara capitalelor
imperiale romane, Columna lui Traian a servit drept model pentru
monumente precum: Columna Médicis din Paris, 1574; cele două coloane de
la biserica Karlskirche din Viena, 1716-1737; Columna lui „Traian” de la
Méréville, Essonne (Franţa), ridicată între 1791-1792 de marchizul
Jean-Joseph de Laborde (1724-1794) pentru a împodobi parcul romantic al
castelului său. De asemenea, monumentul lui Traian a fost folosit ca
sursă de inspiraţie pentru Coloana Vendôme (1810), aşezată în Place
Vendôme din Paris şi construită din ordinul lui Napoleon pentru
comemorarea bătăliei de la Austerlitz; dar şi pentru Coloana ţarului
Alexandru din Petrograd (Rusia), realizată între 1830-1834, şi Coloana
lui amiralului Nelson din Londra (1840-1843).
Cel mai tânăr
monument care a avut drept sursă de inspiraţie Columna lui Traian este
Columna Astoria din în Oregon, SUA, realizată în 1926. Aceasta este
amplasată pe colina Coxcomb, deasupra oraşului Astoria, şi a fost
construită din beton, oferind vizitatorilor, din vârful ei, imagini
panoramice spectaculoase. Monumentul are 38 de metri înălţime, incluzând
o scară interioară în spirală de 164 de trepte, care duce în vârful
columnei. La exterior, fusul coloanei oferă o friza în spirală pictată,
cu scene legate de evenimentele care au marcat istoria regiunii.

Coloane
inspirate de Columna lui Traian (de la stânga la dreapta): Coloana lui
Nelson – Londra, Columna lui Marcus Aurelius - Roma, Columna de porfir
roşu a lui Constantin – Istanbul, Coloana Vendôme – Paris, Columna
Astoria – Oregon, SUA.
Michelangelo ar fi exclamat în faţa monumentului: „Nu există decât o singură Columnă Traiană!”
Cel
mai impresionant monument triumfal construit vreodată, Columna lui
Traian este una dintre operele sculptate în piatră (marmură) cele mai
complete pe care ne-a lăsat-o Antichitatea, fiind şi sursă prolifică de
studiu pentru istorici, arheologi şi artişti din lumea întreagă. Columna
Traiană a fost şi este dintotdeauna unul dintre monumentele cele mai
cunoscute din Roma. Începând cu secolul al XV-lea, Columna a atras şi
atenţia artiştilor. Înaintea lui Bernini, monumentul a fost studiat de
Raffaello Sanzio, de Giulio Romano şi de toţi marii maeştrii, fiind o
sursă în care toţi artişti au găsit forţa şi măreţia creativă pentru
operele lor.
La începutul secolului al XVI-lea, printre primii
artişti ai Renaşterii italiene care au studiat Columna a fost pictorul
Jacopo da Bologna, care a arătat un mare interes pentru basoreliefurile
monumentului. Apoi, acest monument al Antichităţii a exersat din ce în
ce mai mult un viu interes, dar şi o importantă influenţă asupra
frescelor lui Raffaello Sanzio, vestitele stanze, şi asupra celor
aparţinând elevului său, Giulio Romano, de la Vatican. Se ştie că însuşi
Michelangelo admirase scenele Columnei Traiane, în faţa cărora ar fi
exclamat: „Nu există decât o singură Columnă Traiană!”.
În vremea regelui Ludovic al XIV-lea a fost mulată toată Columna
Ceva
mai târziu, în secolul următor, stilul în care au fost sculptate
basoreliefurile Columnei lui Traian de către artiştii antici va
influenţa şi compoziţiile lui Caravaggio. În anul 1541, regele Franţei,
Francisc I, l-a trimis pe pictorul Primaticcio la Roma, cu recomandarea
de a face mulaje după cele mai frumoase sculpturi în marmură, precum şi
după Columnă. Această muncă titanică a fost începută şi condusă de
arhitectul Vignola. El s-a văzut obligat să recunoască că acest proiect
era de o prea mare anvergură şi prea costisitor şi s-a mulţumit prin a
trimite doar câteva fragmente pentru a satisface curiozitatea regelui.
Aduse la Fontainbleau, aceste gipsuri au dispărut fără să lase urme.
În
vremea regelui Ludovic al XIV-lea a fost mulată toată Columna – şi
Charles Errard, primul director al Academiei Franţei, fondată sub
auspiciile lui Jean Baptiste Colbert, a supravegheat operaţiunea, care a
durat până în anul 1640. Aceste gipsuri nu au sosit însă toate în
Franţa: unele se găsesc la Villa Médicis; altele au fost mult timp
păstrate în Depozitul Antichităţilor şi, pe urmă, într-unul dintre
departamentele de antichităţi ale Luvrului; o a treia parte se găseşte
la Muzeul Universitaţii din Leyde, în Olanda.

Paralel
cu aceste lucrări de reproducere, o carte despre Columna lui Traian,
imprimată la Roma, va apărea pentru prima oară în anul 1576 (şi va fi
reeditată în 1585, 1616). Lucrarea avea 130 de planşe gravate de F.
Villamena după desenele (totalitatea frizei) lui Girolamo Muziano
(1530-1590), directorul lucrărilor de la Vatican, însoţite de un
Commentarium scris de eruditul spaniol Alfonso Chacon (Ciaccone):
Historia utriusque belli Dacici a Traiano Caesare gesti, ex simulacris
quae in Columna eiusdem Romae visunteur collecta. În anul 1667, gravorul
Pietro Santi Bartoli (1635-1700) executa alte gravuri în aramă după
Columna lui Traian, care au fost publicate, acompaniate de comentariul
lui Chacon, corectat şi completat de Pietro Bellori. Semnalăm, de
asemenea, opera lui Rafaello Fabretti, De Columna Traiana Syntagma,
Roma, 1683-1690, şi splendidele gravuri, relizate în 1776, de Giovanni
Battista Piranesi (1720-1778).

Dimensiunile Columnei lui Traian:
- Înălțimea bazei:1,70 m
- Înălțimea arborelui: 26,92 m
- Înălțimea blocurilor: 1,521 m
- Diametrul arborelui: 3,695 m
- Înălțimea statuii: 1,16 m
- Înălțimea totală a columnei: 29,78 m
- Înălțimea scărilor elicoidale: 29,68 m (aproximativ 100 de picioare romane)
- Sunt reprezentate 124 de episoade şi au fost sculptate 2.500 de personaje
- Înălțimea piedestalului, inclusiv plinta: 6,16 m
NOTE
1.
Aceste dimensiuni ar putea confirma denumirea de Columna centenaria, pe
care o purta Columna lui Traian în Antichitate. Un picior roman este o
veche unitate de măsură pentru lungime (0,3248 m).
2. Ammianus
Marcellinus, Histoire, XVI, 10, 15, text stabilit şi tradus de Édouard
Galletier cu colaborarea lui Jacques Fontaine, Paris, 1968, p. 167.
Sursa:https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/inaugurarea-columnei-in-forul-lui-traian-la-roma