Foto: www.microsoft.com
Microsoft a prezentat tableta "Surface", cu diagonala de 10,6 inci
şi următoarea versiune a sistemului de operare Windows. Compania
încearcă astfel să propună un concurent puternic pentru iPad-ul celor de
la Apple, transmite
Bloomberg.
Surface reprezintă o abatere de la strategia tradiţională a Microsoft
de a se concentra pe dezvoltarea de software pentru sisteme hardware
produse de companii partenere.
Detalii tehnice ale tabletei
Tableta va avea ecran cu o diagonală de 10,6 inci şi va fi echipată cu
Windows 8 Pro sau Windows RT. Va apărea pe piaţă în a doua jumătate a
acestui an, a precizat directorul general al Microsoft, Steve Ballmer,
în evenimentul de prezentare organizat luni seara la Los Angeles.
Varianta cu Windows 8 Pro este bazată pe o platformă Intel, în timp ce versiunea cu Windows RT este construită pe hardware ARM.
Surface vine îmbrăcată într-o husă, iar partea care acoperă ecranul poate servi drept tastatură şi track pad.
Versiunea cu Windows RT şi hardware ARM va fi disponibilă odată cu
lansarea Windows 8, în timp ce varianta bazată pe platforma Intel va
apărea pe piaţă cu aproximativ trei luni mai târziu.
Varianta
ARM a Surface are o greutate de 680 de grame şi o grosime de 9,3
milimetri, cu carcasă din magneziu şi procesor Nvidia Tegra.
Varianta cu Windows 8 Pro va avea, pe lângă sistemul de operare mai
complex, o baterie mai mare, procesor Core i5 cu tehnologie Ivy Bridge,
porturi USB 3.0 în loc de 2.0 şi stocare de 64 sau 128 GB, dublu faţă de
versiunea RT. Display-ul tabletei cu Windows 8 va avea de asemenea o
rezoluţie mai mare, 1080p. Principalul dezavantaj al tabletei cu Windows
8 va fi mărimea: 13,5 milimetri grosime şi 903 grame.
Asaltul Microsoft
Cel mai mare producător de software din lume şi-a intensificat astfel
asaltul pe piaţa tabletelor, preferate de tot mai mulţi consumatori în
defavoarea laptopurilor. Creşterea explozivă a pieţei tabletelor în
ultimii doi ani a afectat seminificativ piaţa PC-urilor, în special
segmentul portabilelor, exercitând presiuni asupra veniturilor generate
de Windows.
Noua strategie ar putea deteriora relaţiile
companiei cu unii producători de PC-uri, care au investit masiv pentru
a-şi dezvolta propriile tablete Windows 8 şi ar putea fi nemulţumiţi că
sunt nevoiţi să concureze cu un produs Microsoft.
"Ce
pot să spun? A îngheţat iadul. Mişcarea este în antiteză totală cu
afacerea lor de bază. Şi-au luat soarta în propriile mâini. Este o
decizie îndrăzneaţă, dar foarte riscantă. Tableta s-ar putea
transforma, pentru Microsoft, în următorul Zune sau următorul Xbox",
comentează pentru Bloomberg Michael Gargenberg, analist la Gartner Inc.
Lansarea, în perioada sărbătorilor de iarnă
Microsfot vrea să lanseze Windows 8 la timp pentru sezonul sărbătorilor
de sfârşit de an. Sistemul de operare este optimizat pentru interfaţă
touch-screen şi va funcţiona atât pe platforme x86, precum cele produse
de Intel, cât şi pe hardware ARM, regăsit acum în majoritatea
smartphone-urilor şi tabletelor de pe piaţă, inclusiv iPad.
Preţul Surface va fi anunţat la scurt timp înainte de data lansării .
Sursa: http://www.antena3.ro/high-tech/a-inghetat-iadul-si-au-luat-soarta-in-propriile-maini-microsoft-a-prezentat-tableta-surface-un-concurent-puternic-pentru-ipad-172017.html