În data de 06.11.2019,
la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” a avut loc o activitate extrem de
interesantă, care a reunit sportivi din diferite generații. Aceasta a fost
coordonată cu entuziasm de psihologii Alin și Crina Crețu și a făcut parte din
proiectul Cetățeni activi la puterea a treia.
Au onorat
activitatea cu prezența, printre alții, următorii seniori, profesorii: Florina
Fărcuț, Korodi Ibolya, Constantin Pană, Romeo Boantă, Aurel Horgoș și
directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale
Bihor Mircea Jacan.
Pentru ambele
tabere a fost surprinzător să constate la ceilalți profunzimea gândirii.
Vigoarea fizică a fost un alt lucru care a captat atenția tinerilor. Având în fața
lor modelele, au avut repere referitoare la ce pot deveni și calea pe care o
pot face.
Participanții
au fost invitați să se prezinte și să-și expună o scurtă autobiografie. Așa,
tinerii au putut afla că unii foști antrenori au avut sportivi care au fost
campioni mondiali. Fluidul amintirilor celor cu multă experiență, generat de
solicitările tinerilor, a început să încânte audiența.
Generațiile avansate,
pline de energie, le-au dezvăluit tinerilor despre secretele care i-au menținut
astfel. Aceștia din urmă au fost interesați să afle printre altele, amănunte
despre: cum se făceau antrenamentele pe vemuri, cum erau antrenorii, ce rol a
avut școala în viața lor, cum relaționau cu ceilalți colegi, cum decurgeau
confruntările cu adversarii, ce se întâmpla după antrenamente, unde făceau
cantonamente, ce făceau în timpul liber, care era frecvența antrenamentelor,
cum era să nu poți merge în străinătate, cum era mâncarea pe care o aveau la
dispoziție, dacă utilizau suplimente nutritive și multe altele.
Sportivii
seniori au dorit să știe dacă acum se mai pune accent pe școală, ca alternativă
avută la dispoziție după termnarea carierei, cât de importante sunt considerate
antrenamentele, cum este să aibă accese la psiholog, cum gestionează stresul,
cum se simt știind că pot face performanță respectiv carieră, inclusiv în
străinătate, cum este viața sportivilor de astăzi, cât de consistente sunt
relațiile pe care le au etc.
Un moment
cheie a constat în schimbul de adrese respectiv numere de telefon, care să le
permită revederea atunci când vor dori.
Împărtășirea
impresiilor care a avut loc între aceștia, a fost extrem de utilă și apreciată
de participanți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu