Pe toată perioada vacanței de vară, școlarii și preșcolarii 
au posibilitatea să participe la o serie de activități interesante în 
Tabăra de vară „Ceata lui Pițigoi”, care se desfășoară în perioada 2-27 
iulie 2019, în Orășelul Copiilor din Oradea.  
„Ce dor ne-a fost de vacanța mare!”, spun, într-un glas, copiii care 
au participat până acum la Tabăra de zi „Ceata lui Pițigoi”, fericiți că
 se pot întâlni, din nou, în prietenosul spațiu oferit de Orășelul 
Copiilor. Sunt școlari și preșcolari care, pe parcursul anului școlar 
2018/2019, au luat parte la activități, în cadrul acestei tabere.
„Tabăra Ceata lui Pițigoi se desfășoară în perioada 2-27 iulie 2019. 
Proiectul se derulează de 11 ani consecutiv. Considerăm că rezultatele 
obținute și aprecierile venite din partea copiilor, părinţilor și a 
cadrelor didactice implicate justifică necesitatea și oportunitatea 
continuării acestui proiect și în vacanţă de vară din acest an”, explică
 Miorița Săteanu, coordonatoarea proiectului. Potrivit interlocutoarei 
noastre, scopul organizării taberei este de a-i ajuta să socializeze 
atât pe elevii din Oradea, cât și pe cei care vin în Oradea din alte 
orașe sau ţări, dar care se află, aici, în vacanţă, la rude sau bunici.
În cadrul programului, se derulează o serie de activități interesante
 de educaţie şi formare a aptitudinilor, a comportamentului individual 
și în colectivitate, la care se adaugă activităţi ocupaţionale, de 
dezvoltare a abilităților, activități de creaţie, de educație sanitară, 
de educație împotriva violenței, precum şi activități 
cultural-artistice.  
„În principal, intenția noastră este ca elevii rămași singuri acasă, 
în perioada vacanței de vară, să aibă parte de un program 
instructiv-educativ și de divertisment plăcut, pentru a nu fi cooptați 
în tot felul de grupuri, să nu vagabondeze pe străzi și nici să nu stea 
toată ziua în fața tabletei sau a televizorului”, a menționat 
coordonatoarea proiectului. Nu demult, „piţigoii” au sărbătorit Ziua 
Drapelului Naţional al României printr-un program special, din care nu 
au lipsit poeziile specifice evenimentului. Despre semnificația acestui 
simbol a vorbit, atunci, prof. Doina Iliescu, care a făcut și o scurtă 
trecere în revistă a istoriei Drapelului Național.
Totodată, copiii au confecționat, împreună cu voluntarii, drapele din
 hârtie colorată, pe care le-au folosit ulterior, pentru a da un plus de
 culoare atelierului de creație, sub îndrumarea profesoarei Ecaterina 
Grecu, directoarea taberei.
La fel de interesantă a fost și activitatea de prevenire și combatere
 a violenței, prilej cu care Anca Tuduce, agent şef-adjunct în cadrul 
Inspectoratului de Poliţie Bihor, i-a învățat pe participanții la tabără
 ce trebuie să facă pentru a nu deveni victime ale agresorilor.
Nu în ultimul rând, în fiecare zi de marți, de la ora 16.00, se 
desfășoară, gratuit, activitatea de inițiere în ramura sportivă șah, 
coordonată de prof. emerit Ioan Mile.
„Temele ce vor fi abordate în următoarea perioadă se centrează pe 
deprinderea unor abilități practice pentru copii, urmărind realizarea 
unor creații prin diferite tehnici. Aceste activități sunt coordonate de
 profesoarele Rodica Has și Mariana Indrie. De asemenea, Carmen Dinescu,
 de la Direcția de Sănătate Publică, va prezenta teme legate de educația
 privind igiena corporală și vestimentară, dar și ce trebuie să facem 
pentru a preveni îmbolnăvirile”, a precizat coordonatoarea proiectului.
Miorița Săteanu a menționat că programul taberei va cuprinde și 
întâlniri cu prof. Nicoleta Paszmany, prof.  psiholog dr. Alin Creţu și 
cu artistul plastic, prof. Eugenia Drăgoi.
Participarea la tabără și toate activităţile se derulează gratuit, 
iar cadrele didactice pensionare și coordonatorul proiectului s-au 
oferit voluntar să lucreze cu „piţigoii”, sub îndrumarea directorului de
 tabără, prof. Ecaterina Grecu.
Înscrieri se pot face la telefon: 0740-811.670, prof. Ecaterina Grecu
 sau la 0770-140.956, Miorița Săteanu Mioriţa, coordonator proiect.
Sursa:
https://www.crisana.ro/stiri/educa-ie-6/activitati-interesante-pentru-copii-in-perioada-vacantei-tabara-ceata-lui-pitigoi-169773.html
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu