vineri, 12 decembrie 2014

Festivalului Internaţional “Naşterea Domnului- Dar de Crăciun” ediţia a VII-a, ORADEA, 12 decembrie 2014 - Voluntariat Psiholog Alin CREȚU

Festivalul Internaţional Naşterea Domnului - Copiii "speciali" au impresionat publicul
Autor: Andreea COSTEA
click pe imagine pentru a putea vizualiza mai multe fotografii
Sala Arcadia a Teatrului Regina Maria a găzduit ieri, 12 decembrie, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional Naşterea Domnului. De la preşcolari la adolescenţi, participanţii au demonstrat că, deşi suferă de diverse deficienţe, la care, în unele cazuri, se adaugă viaţa trăită în centre de plasament, se pot pregăti temeinic pentru un spectacol adevărat, de colind, teatru şi dans.
Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă "Orizont" din Oradea, în parteneriat cu instituţii de cultură bihorene şi de învăţământ special din întreaga tară, a organizat cea de-a VII-a ediţie Festivalului Internaţional Naşterea Domnului - Dar de Crăciun, ieri, 12 decembrie. La ediţia din acest an au participat 23 de formaţii artistice, coordonate de 76 de cadre didactice din 15 instituţii bihorene şi din judeţele Maramureş, Cluj şi Arad. Festivalul a avut trei secţiuni. La secţiunea expoziţie, au fost expuse lucrări ale copiilor cu CES din 48 de unităţi scolare, din întreaga ţară. Astfel, holul Teatrului Arcadia a fost transformat într-un frumos peisaj de Crăciun, cu obiecte făcute de mânuţa copiilor. De asemenea, la secţiunea DVD au trimis momente artistice înregistrate opt instituţii din Bihor, Bacău, Sibiu, Cluj şi din Budapesta-Ungaria. Cea mai spectaculoasă secţiune a fost cea a programului artistic (dans, cântec, teatru, obiceiuri) şi s-a desfăşurat în faţa unui juriu format din reprezentanţi ai unor instituţii culturale de prestigiu din judeţ. Întreaga acţiune a fost coordonată de prof. psihopedagog Adriana Ficuş, alături de directorul CSEI "Orizont", Angela Maruşca. "Acest festival a pornit ca un eveniment judeţean, apoi a devenit regional, naţional şi, iată, internaţional. Este un eveniment pe care l-am conceput pentru a demonstra că şi aceşti copii cu deficienţe locomotorii sau psihice sunt talentaţi, au capacitatea de a se comporta normal şi pot să fie integraţi. Împreună am reuşit să facem lucruri minunate", a spus Angela Maruşca. Directorul are grijă să contacteze toate şcolile speciale din judeţ şi din ţară, în aşa fel încât copiii şi adolescenţii să se poată pregăti din timp pentru festival. Dacă cei din ţară şi de peste hotare preferă să trimită DVD-uri sau lucrări pentru expoziţia hand-made (impresionantă prin amploare, diversitate, creativitate şi meticulozitate), cei din judeţ vor să urce şi pe scenă. Spre deosebire de copiii consideraţi normali, aceştia trebuie să se pregătescă cu două-trei luni înainte de festival, în special copiii care suferă de deficienţe mintale. Preşcolari, şcolari şi liceeni cântă în cor sau la diverse instrumente, dansează (inclusiv cei hipoacuzici sau cei în scaun cu rotile), recită, urează şi se emoţionează constructiv în faţa unui public mai numeros, de la un an la altul. "Prin desfăşurarea acestui festival dorim să menţinem o bună relaţie de colaborare cu familiile elevilor şi cu reprezentanţii autorităţilor locale. Va creşte stima de sine şi încrederea în forţele proprii la elevii implicaţi în festival având în vedere că sunt copii cu cerinţe educative speciale, iar unii dintre ei nu au mai urcat niciodată pe scenă. Prin introducerea concursului în CAEN 2014, evenimentul a fost deschis instituţiilor din toată ţara, ceea ce pentru noi reprezintă un indicator al reuşitei", a mai spus directorul. La finele evenimentului, toţi participanţii au fost răsplătiţi cu dulciuri şi diplome. Însă cel mai frumos cadou de Crăciun pentru aceşti copii au rămas aplauzele, alături de gândul că au strălucit măcar pentru o zi.

Sursa: http://www.crisana.ro/stiri/actualitate-13/festivalul-international-nasterea-domnului-copiii-speciali-au-impresionat-publicul-150339.html

Sursa fotografii: Arhiva personală


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu